Păzirea zilei a şaptea este o respingere a evoluţionismului. Ar fi absurd pentru un om care nu crede în ispăşire să ţină cina Domnului. Ar fi la fel de absurd pentru un om să ţină Sabatul, când el neagă că Dumnezeu a creat lumea. Păzirea Sabatului proclamă credinţa celui care îl păzeşte, că Dumnezeu a creat lumea după cele afirmate în porunca privitoare la Sabat. Importanţa păzirii Sabatului este înţeleasă mai clar şi mai convingător atunci când continuăm să cercetăm Scripturile şi descoperim capacitatea lui Dumnezeu de a crea, în opoziţie cu incapacitatea altor zei de a crea, iar ea este atributul care Îl distinge pe adevăratul Dumnezeu.
În următoarele texte din Scriptură adevăratul Dumnezeu este pus în contrast cu zeii falşi prin aceea că El are putere creatoare, pe când ceilalţi nu: „Căci toţi dumnezeii popoarelor sunt nişte idoli, dar Domnul a făcut cerurile” (Psalmii 96:5). „Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat. (…) Aşa să le vorbiţi: «Dumnezeii care n-au făcut nici cerurile, nici pământul vor pieri de pe pământ şi de sub ceruri. Dar El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înţelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui»” (Ieremia 10:10-12).
Observăm că în prezentarea adevăratului Dumnezeu, prin contrast cu alţi zei, profetul spune: „El a făcut pământul.” Vorbind despre zeii falşi, el spune că „ei n-au făcut nici cerurile, nici pământul”. Puterea de a crea este cea care Îl deosebeşte pe adevăratul Dumnezeu de ceilalţi zei.
Când Iona L-a prezentat pe Dumnezeul căruia I se închina, el le-a spus celor de pe corabie care se închinau altor zei: „Sunt evreu şi mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea şi uscatul!” (Iona 1:9).
Pe întreg parcursul Vechiului Testament, adevăratul Dumnezeu este identificat în felul acesta. În Faptele apostolilor 4:24 ucenicii s-au rugat: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!”
Aceste cuvinte sunt cele din porunca privitoare la Sabat, care spune: „(…) a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele.” Ucenicii se rugau Domnului a cărui putere creatoare este recunoscută prin păzirea memorialului creaţiunii. El este adevăratul Dumnezeu.
În încercarea de a-L face cunoscut pe adevăratul Dumnezeu oamenilor din Listra, Pavel le spune: „Noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul şi marea şi tot ce este în ele.” (Faptele apostolilor 14:15).
Din nou îi găsim pe ucenici citând din porunca privitoare la Sabat.
În timp ce Pavel aştepta în Atena, „i se întărâta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli”. Prezentându-L pe adevăratul Dumnezeu oamenilor, el a spus: „Căci, pe când străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinaţi voi, am descoperit chiar şi un altar pe care este scris: «Unui Dumnezeu necunoscut!» Ei bine, ceea ce voi cinstiţi, fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu. Dumnezeu care a făcut lumea şi tot ce este în ea este Domnul cerului şi al pământului şi nu locuieşte în temple făcute de mâini.” (Faptele apostolilor 17:16, 23-24). Când L-a prezentat pe adevăratul Dumnezeu filozofilor, Pavel l-a numit Cel care „a făcut lumea” şi apoi a spus: „El este Domnul.”
Solia ceasului judecăţii care este vestită oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod adresează chemarea: „(…) închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor” (Apocalipsa 14:7).
Această abundenţă de referinţe din Scriptură ar trebui să convingă pe orice om de marele adevăr pe care Dumnezeu a dorit să-l perpetueze prin ţinerea Sabatului, anume că singurul Dumnezeu adevărat este Creatorul. Când ţinem Sabatul, noi arătăm că respingem evoluţionismul şi acceptăm raportul Genezei despre creaţiune, recunoscându-L pe Dumnezeu drept Creator. Cât timp a-L recunoaşte pe Dumnezeu drept Creator ţine de datoria omului, Sabatul va dăinui.
În Psalmii 111:4 ni se spune că Dumnezeu „a lăsat o aducere aminte a minunilor Lui” (n.tr., în engleză: „(…) a lăsat o aducere aminte a lucrărilor Sale minunate”). Motivul este că lucrările Sale ne amintesc de creaţiune, iar creaţiunea ne aminteşte de Creator, iar Creator este doar Dumnezeul adevărat. Din moment ce El „a lăsat o aducere aminte a minunilor Lui” ar fi numai normal ca, la finalul săptămânii în care aceste lucrări minunate au fost făcute, El să fi instituit un memorial prin care să ne amintim de ele săptămână de săptămână. Astfel nu am fi uitat niciodată cine este adevăratul Dumnezeu şi nu am fi căzut în idolatrie sau nu I-am fi negat calitatea Sa de Creator, acceptând teoria evoluţionismului.
Aşadar, la încheierea săptămânii de creaţiune, în ziua a şaptea, Creatorul S-a odihnit de toată lucrarea Sa şi în acelaşi timp El „a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o” (Geneza 2:1-3). Faptul că ziua a şaptea a fost sfinţită ca memorial al creaţiunii este dovedit prin aceea că primele cuvinte din porunca privitoare la Sabat sunt „adu-ţi aminte”. Adu-ţi aminte ce? „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.” De ce? „Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul.” Sabatul este un memorial al lucrărilor Sale minunate cu privire la care El „a lăsat o aducere aminte”.
Teoria evoluţionismului neagă marele adevăr susţinut prin păzirea zilei a şaptea. În vremea noastră, când această teorie este atât de răspândită, cât de minunat este planul divin ca adevărul Sabatului să fie în special subliniat pentru ca toţi să vadă însemnătatea sa şi să înceapă să-l păzească!
În faţa acestor lucruri, cum se poate susţine în mod inteligent şi scripturistic că acest memorial al creaţiunii este evreu la origine sau gândit doar pentru evrei? De fapt, Creatorul S-a odihnit în ziua a şaptea cu mai bine de două mii de ani înainte să existe vreun evreu.
I-a fost indiferent lui Dumnezeu dacă oamenii de la Adam la Moise L-au recunoscut sau nu drept Creator? Atunci ar fi putut înceta această recunoaştere la cruce? Pretenţia este că absolut tot din sistemul de legi al Vechiului Testament şi-a găsit sfârşitul la cruce, dar cu toate acestea dispensaţionaliştii susţin că „aproape fiecare valoare intrinsecă conţinută de sistemul de legi este perpetuată şi încorporată în sistemul prezent al harului”. Din moment ce toţi adepții fundamentalişti ai acestei învăţături sunt atât de porniţi împotriva păzirii Sabatului creaţiunii, ei consideră că existenţa sa nu are vreo importanță anume şi, prin urmare, ea nu este perpetuată. Ei chiar condamnă păzirea zilei de Sabat la fel de vehement pe cât condamnă minciuna sau imoralitatea. Ei susţin că aceasta nu este câtuşi de puţin o valoare esenţială.
Oponenţii Sabatului de ziua a şaptea susţin că, deşi Dumnezeu a făcut Sabatul pentru om, el nu are nicio valoare reală, fizic sau spiritual. Ei susţin că omul ar fi putut la fel de bine să se lipsească de Sabat, motiv pentru care s-a terminat cu el la cruce. Pare într-adevăr ciudat ca Dumnezeu să fi spus atât de mult în favoarea păzirii Sabatului, pronunţând chiar sentinţa capitală împotriva celor care îl calcă în mod deliberat, dacă Sabatul nu are câtuşi de puţin valoare esenţială. Nu este plăcut să demaşti astfel de inconsecvenţe absurde, dar uneori este necesar să arăţi cât de lipsite de temei sunt pretenţiile celor care dispreţuiesc ziua de odihnă a Creatorului.
- „The Law and the Sabbath” („Legea şi Sabatul”), Allen Walker, pp. 54-56