A fost schimbat Sabatul de la a şaptea zi a săptămânii la prima? Da şi nu. Prima dată să ne ocupăm de „nu”.
Dumnezeu „în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17) nu Se schimbă (Maleahi 3:6). Israeliţii au primit două legi de la Moise: legea lui Moise, a slujbelor şi ceremoniilor, şi legea lui Dumnezeu, încorporată în Cele Zece Porunci, care este o expresie a caracterului lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu Se schimbă, nici legea Sa nu se schimbă. „Nu-Mi voi călca legământul şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele mele.” (Psalmii 89:34). „Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut.” (Eclesiastul 3:14). „Lucrările mâinilor Lui sunt credincioşie şi dreptate; toate poruncile Lui sunt adevărate, întărite pentru veşnicie, făcute cu credincioşie şi neprihănire.” (Psalmii 111:7-8).
Dumnezeu a dat legea Sa israeliţilor pe muntele Sinai. În mijlocul tunetelor şi al fulgerelor, un nor gros a acoperit muntele şi trâmbiţa a sunat. Fumul se înălţa ca fumul unui cuptor şi tot muntele se cutremura pe măsură ce trâmbiţa suna tot mai tare. Moise i-a condus pe israeliţi în afara taberei ca să se întâlnească cu Dumnezeu şi toţi tremurau. Atunci Dumnezeu a vorbit (Exodul 19:16-19, 20:1). Dacă ar fi să se schimbe această lege ne-am aştepta pe bună dreptate ca Dumnezeu însuşi să anunţe schimbarea şi să motiveze această modificare, într-o ceremonie de acelaşi fel. Însă în Scriptură nimic nu ne sugerează o astfel de înştiinţare.
Cum rămâne cu Noul Testament?
În Noul Testament, a şaptea zi a săptămânii este numită „Sabat” şi este menţionată de 58 de ori. Prima zi a săptămânii este menţionată de opt ori. Este numită simplu „prima zi a săptămânii” şi este de fiecare dată deosebită clar de Sabat. Aceasta este în sine o dovadă a validităţii continue a Sabatului zilei a şaptea.
Scriitorii Evangheliilor raportează faptul că Isus şi apostolii frecventau sinagoga în Sabat ca „obicei” al lor (Luca 4:16). Isus a spus: „Eu am păzit poruncile Tatălui Meu.” (Ioan 15:10). Femeile care au mers să ungă trupul Său după moarte „în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege” (Luca 23:56). Aproape fiecare ocazie înregistrată în care apostolii au predicat a fost în Sabatul zilei a şaptea. Dintre toate capetele de acuzaţie pe care evreii le-au adus împotriva apostolilor, nici măcar o dată nu i-au învinuit pe apostoli că au călcat Sabatul.
Unii oameni învaţă că după moartea şi învierea lui Hristos, Vechiul Testament a fost înlăturat şi un nou legământ i-a luat locul. Dar Isus însuşi a spus: „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.” (Matei 5:17-18). Într-adevăr, legea lui Moise, care prefigura jertfa lui Hristos, a devenit irelevantă, dar Pavel susţine că legea lui Dumnezeu trebuie ţinută, chiar dacă suntem acum sub har. „Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.” (Romani 3:31).
Cum s-a întâmplat…
Dar iată că de aproape 2.000 de ani, milioane de creştini s-au închinat duminica. A fost deci Sabatul schimbat de la a şaptea la prima zi a săptămânii? Să vedem acum răspunsul „da”.
„Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.” (Luca 6:5). Aici Isus Şi-a afirmat autoritatea şi a interzis oricărui om să se amestece în problema Sabatului. Însă El a ştiut că vor fi unii care vor pretinde că au puterea de a schimba legea lui Dumnezeu. Prin Daniel, El ne-a avertizat cu privire la un astfel de om. Descriind „puterea cornului mic” (Daniel 7:8), Daniel spune: „El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea.” (Daniel 7:25). Pavel a făcut o profeţie similară: „ Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte «Dumnezeu», sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.” (2 Tesaloniceni 2:3-4,7).
Pavel a avertizat că această hulă a început deja să lucreze şi că nu va veni printr-o influenţă din afară, ci dinăuntrul bisericii (2 Tesaloniceni 2:7; Faptele apostolilor 20:28-30). E destul de sigur că nu la mult timp după moartea lui Pavel, apostazia a apărut în biserică.
Cu aproximativ 100 de ani înainte de creştinism, egipteanul Mitras a introdus în Imperiul roman sărbătoarea duminicii, dedicată închinării la soare. Mai târziu, pe măsură ce creştinismul se răspândea, liderii bisericii şi-au dorit să crească numărul bisericilor. Pentru a face evanghelia mai atractivă pentru necreştini, obiceiuri păgâne au fost integrate în ceremoniile bisericii. Obiceiul închinării duminica a fost bine primit de creştinii care îşi doreau să fie deosebiţi de evrei, pe care îi urau pentru că Îl respinseseră pe Mântuitorul lor. Prima zi a săptămânii a început să fie recunoscută ca zi de sărbătoare religioasă, dar şi civilă. La sfârşitul celui de-al doilea secol, creştinii considerau că este păcat să lucreze duminica.
Împăratul roman Constantin, fost închinător la soare, a declarat că s-a convertit la creştinism, deşi acţiunile sale ulterioare sugerează că această „convertire” a fost mai mult o mişcare politică decât o sinceră schimbare a inimii. Constantin s-a autoproclamat episcopul Bisericii Catolice şi a elaborat prima lege civilă privitoare la păzirea duminicii în anul 321 d. Hr.:
„În venerabila zi a Soarelui, să se odihnească magistrații și oamenii care locuiesc în orașe și să se închidă toate atelierele. În țară, totuși, persoanele angajate în agricultură își pot continua în mod liber și în mod legal activitățile, deoarece se întâmplă adesea ca o altă zi să nu fie potrivită pentru însămânțarea cerealelor sau plantarea viței de vie; ca să nu neglijeze momentul potrivit pentru astfel de lucruri.” – „Schaff’s History of the Christian Church” („Istoria bisericească a lui Schaff”), vol. III, cap. 75.
Observaţi că legea lui Constantin nici măcar nu menţionează Sabatul, ci se referă la aşa-numita zi de odihnă drept „venerabila zi a soarelui”. Şi cât de bun a fost că le-a permis oamenilor să o păzească după cum le convenea. Comparaţi cu porunca lui Dumnezeu de a păzi Sabatul „chiar în vremea aratului şi a seceratului” (Exodul 34:21). Poate că liderii bisericii au observat de asemenea această relaxare, pentru că doar patru ani mai târziu, în anul 325 d. Hr., Papa Silvestru a numit oficial duminica „Ziua Domnului”, iar în anul 338 d. Hr., Eusebiu, episcopul curţii lui Constantin, a scris: „Absolut toate lucrurile care trebuiau făcute în Sabat (a şaptea zi a săptămânii) noi (Constantin, Eusebiu şi alţi episcopi) le-am transferat asupra zilei Domnului (prima zi a săptămânii), considerând că este mai potrivit să-i aparţină ei.”
În locul vieţilor umile de persecuţie şi sacrificiu de sine duse de apostoli, liderii bisericii s-au înălţat acum în locul lui Dumnezeu. „Ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum.” (1 Ioan 4:3).
Catehismul
Amintiţi-vă de ceremonia prin care Dumnezeu a făcut cunoscută legea Sa, care cuprinde binecuvântarea Sabatului zilei a şaptea şi de care toată omenirea va fi judecată. Comparaţi-o cu modul diferit, subtil, de neremarcat, prin care biserica a adoptat gradual duminica la porunca împăraţilor şi episcopilor romani „creştini”. Ei recunosc deschis că au schimbat Sabatul în duminică.
În „Convert’s Catechism of Catholic Doctrine” („Catehismul de doctrine catolice al convertitului”) citim:
Întrebare: Care este ziua Sabatului?
Răspuns: Sâmbăta e ziua Sabatului.
Întrebare: De ce ținem noi duminica în loc de sâmbăta?
Răspuns: Ţinem duminica în locul sâmbetei, pentru că Biserica Catolică a transferat solemnitatea zilei de sâmbătă asupra duminicii.
Întrebare: De ce a aşezat Biserica Catolică duminica în locul sâmbetei?
Răspuns: Biserica a aşezat duminica în locul sâmbetei, pentru că Hristos a înviat din morţi duminica şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste apostoli duminica.
Întrebare: Cu ce autoritate a înlocuit biserica sâmbăta cu duminica?
Răspuns: Biserica a înlocuit sâmbăta cu duminica în virtutea puterii divine pe care Isus Hristos i-a dat-o!
– Rev. Peter Giermann, C.SS.R., 1946, p. 50
În „Catholic Christian Instructed” („Creştinul catolic instruit”):
Întrebare: Are Biserica (Catolică) puterea de a face vreo schimbare în poruncile lui Dumnezeu?
Răspuns: (…) În locul zilei a şaptea şi al celorlalte sărbători din vechea lege, biserica a stabilit ca duminica şi zilele sfinte să fie puse deoparte pentru închinarea la Dumnezeu. Acestea trebuie acum păzite ca urmare a poruncii lui Dumnezeu, în locul Sabatului din vechime.
– „The Catholic Christian Instructed in the Sacraments, Sacrifices, Ceremonies, and Observances of the Church By Way of Question and Answer” („Creştinul catolic instruit în sacramentele, jertfele, ceremoniile şi ritualurile bisericii sub formă de întrebări şi răspunsuri), RT Rev. Dr. Challoner, p. 204
În „An Abridgment of the Christian Doctrine” („Un conspect al doctrinei creştine”):
Întrebare: Cum dovedeşti că biserica are puterea de a porunci sărbători şi zile sfinte?
Răspuns: Prin însuși actul schimbării Sabatului în duminică, pe care protestanţii l-au permis. Prin aceasta ei se contrazic în fond, ţinând cu stricteţe duminica şi încălcând majoritatea celorlalte sărbători poruncite de aceeaşi biserică.
Întrebare: Cum dovedeşti aceasta?
Răspuns: Pentru că ţinând duminica, ei recunosc puterea bisericii de a stabili sărbători şi de a le porunci ca şi cum încălcarea lor este păcat. Nepăzind odihna (sărbătorilor) poruncită de ea, ei de fapt neagă aceeaşi putere.
– Rev. Henry Tuberville, D.D. (R.C.), 1833, p. 58
În „A Doctrinal Catechism” („Un catehism doctrinal”):
Întrebare: Ai vreun alt mod de a dovedi că Biserica are putere de a institui sărbători sau precepte?
Răspuns: Dacă nu ar avea o astfel de putere, nu ar fi putut face ceea ce toţi oamenii religioşi moderni admit. Ea nu ar fi putut înlocui păzirea Sabatului zilei a şaptea cu păzirea duminicii, ziua întâi a săptămânii, schimbare pentru care nu există nicio autoritate scripturistică.
– Rev. Stephen Keenan, 1851, p. 174
În „Catechism of the Council of Trent” („Catehismul Conciliului de la Trento”):
„Biserica lui Dumnezeu a crezut că este bine să transfere sărbătorirea şi păzirea Sabatului la duminică!”
– p. 402, a doua ediţie revizuită (lb. engleză), 1937 (publicată prima dată în 1566)
În „Augsburg Confession” („Mărturisirea de credinţă de la Augsburg”):
„Ei (catolicii) declară schimbarea Sabatului în duminică, ziua Domnului, contrar decalogului, după câte se pare. Nicăieri nu găsim un exemplu mai mare de aroganţă decât în schimbarea zilei de Sabat. Mare, spun ei, este puterea şi autoritatea bisericii, din moment ce a dat la o parte una dintre cele zece porunci.”
– Art. 28
Dumnezeu a avertizat că o putere hulitoare „se va încumeta să schimbe vremurile şi legea”, iar Biserica Catolică recunoaşte deschis, chiar se laudă că a făcut aceasta. Într-o slujbă de la Conciliul de la Trento din 1562, arhiepiscopul Reggiei, Caspar del Fossa, a susţinut că întreaga autoritate a Bisericii Catolice se bazează pe faptul că a schimbat Sabatul în duminică. Nu împlineşte aceasta profeţiile lui Daniel şi ale lui Pavel?
„Secole la rând, milioane de creştini s-au adunat pentru a I se închina lui Dumnezeu în prima zi a săptămânii. Plin de har, El a primit această închinare. El a turnat binecuvântările Sale peste creştini pe măsură ce ei au căutat să-I slujească. Chiar şi aşa, cel care cercetează Scripturile, este constrâns să recunoască că duminica nu este o zi stabilită de Dumnezeu. (…) Ea nu are niciun fundament în Scriptură, ci a apărut în întregime ca rezultat al obiceiului”, spune dr. Frank H. Yost în „The Early Christian Sabbath” („Sabatul creştin timpuriu”).
Se pune din nou întrebarea: A fost schimbat Sabatul de la a şaptea zi a săptămânii la prima? Biblia spune clar: „Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o.” (Geneza 2:3). „De aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.” (Exodul 20:11). Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca o altă zi să devină Sabat, El ar fi îndepărtat binecuvântarea de asupra zilei a şaptea şi ar fi pus-o asupra zilei cu care ar fi înlocuit-o. Dar când Dumnezeu dă o binecuvântare, ea este pentru totdeauna. „Căci ce binecuvântezi Tu, Doamne, este binecuvântat pentru veşnicie.” (1 Cronici 17:27). „Iată că am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat, şi eu nu pot întoarce.” (Numeri 23:20). Ziua ta de naştere, un memorial al naşterii tale, nu poate fi schimbată, chiar dacă o sărbătoreşti în altă zi. La fel, nici Sabatul, un memorial al creaţiunii (Exodul 20:11) nu poate fi schimbat, chiar dacă unii oameni îl sărbătoresc în altă zi.
Dumnezeu l-a învăţat pe Moise cum să construiască Sanctuarul pământesc, toate piesele lui de mobilier şi chivotul în conformitate cu „modelul” care i-a fost arătat (Exodul 25:9,40). Chivotul a fost numit „chivotul legământului” (Numeri 10:33; Deuteronomul 10:8; Evrei 9:4) şi „chivotul mărturiei” (Exodul 25:22), pentru că în el Moise a pus tablele de piatră pe care Dumnezeu a scris legea Sa (Exodul 25:16, 31:18). Ioan, în Apocalipsa 11:19, descrie scena din faţa lui, când „templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis”. Ioan a văzut chivotul legământului în Sanctuarul ceresc. David scrie: „Cuvântul Tău, Doamne, dăinuieşte în veci în ceruri.” (Psalmii 119:89). Este corect să afirmăm că legea lui Dumnezeu, aflată în chivotul legământului din Sanctuarul ceresc, rămâne valabilă.
Când Dumnezeu spune: „Ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău.” (Exodul 20:10), aceste cuvinte pun capăt controversei. Noi nu putem schimba Cuvântul lui Dumnezeu după cum ne este convenabil. „Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi” (Iosua 24:15).