Mulţi oameni, creştini sau necreştini, se referă la Sabatul zilei a şaptea – singurul Sabat biblic – drept „Sabatul evreiesc”. Dar este aceasta o etichetă corectă?
Ştim că evreii devotaţi au ţinut ziua a şaptea a săptămânii ca Sabat multe secole la rând. Dar mai este ceva ce ne scapă? A fost intenţia lui Dumnezeu ca Sabatul să fie ţinut doar de evrei?
Pentru a găsi răspunsul, trebuie să ne întoarcem în timp, cu mult înainte de existenţa naţiunii evreieşti. De fapt, trebuie să ne întoarcem chiar până la începutul vieţii pe pământ. Să citim cu atenţie Geneza 2:1-3: „Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o.”
Biblia ne spune că imediat după ce Dumnezeu a încheiat crearea vieţii pe pământ, El S-a oprit din lucrarea Sa, S-a odihnit şi a binecuvântat şi sfinţit ziua a şaptea. Este destul de evident ce înseamnă că a „binecuvântat-o”, dar ce înseamnă că a „sfinţit-o”? Ce a făcut Dumnezeu celei de-a şaptea zi încât a devenit diferită de toate celelalte şase zile ale săptămânii?
În acest context, „a sfinţi” înseamnă a declara că este sfânt, a pune deoparte pentru un scop divin, a face să fie sacru. Dumnezeu ne-a dat un exemplu când S-a odihnit în a şaptea zi. Sabatul trebuia să fie de atunci înainte o zi sacră de odihnă şi comuniune specială cu Creatorul. Din cauza timpului în care a fost stabilit – la sfârşitul săptămânii creaţiunii – este evident că Sabatul a fost lăsat pentru întreaga omenire de-a lungul tuturor veacurilor.
De fapt, Isus a confirmat lucrul acesta când a spus: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul, pentru Sabat.” (Marcu 2:27).
Mai târziu, când cele zece porunci au fost date naţiunii evreieşti, Dumnezeu a menţionat expres, în porunca a patra: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti” (Exodul 20:8, subliniere adăugată). De ce ar spune Dumnezeu să-şi „aducă aminte” dacă nu ar fi fost ceva ce ei au uitat? Aceşti evrei care tocmai au fost eliberaţi din robia egipteană uitaseră, cât timp fuseseră robi, de Sabatul instituit de la începuturi de Domnul.
De fapt, omenirea a ştiut de legile lui Dumnezeu cu mult înainte de darea lor pe Sinai. De exemplu, Iosif a refuzat să cedeze în faţa soţiei lui Potifar, spunând: „Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Geneza 39:9). Iosif ştia că Dumnezeu interzisese adulterul cu mult înainte de darea celor zece porunci.
Finalmente, Sabatul va fi ţinut pe noul pământ. Isaia 66:22-23 spune: „Căci după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou pe care le voi face vor dăinui înaintea Mea – zice Domnul – (…) în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea.”
Sabatul este un dar special din partea lui Dumnezeu pentru întreaga omenire. El este instituit ca o binecuvântare veşnică pentru cei creaţi după chipul Său.