- Adevărul despre Sabat - https://adevaruldespresabat.ro -

Ce este un „sabat negru”?

Ai auzit vreodată de „sabatul negru”? Sună înfricoşător, dar ce înseamnă de fapt? Să descoperim despre ce este vorba…

Majoritatea occidentalilor cel puţin a auzit de „sabatul negru”, de obicei în legătură cu o faimoasă formaţie rock britanică, condusă de cântăreţul Ozzy Osbourne, formată în anii 1960 şi cunoscută pentru muzica ei heavy metal şi motivele tematice oculte, întunecate. Potrivit spuselor formaţiei, grupul şi-a luat numele de la o melodie de debut – „Sabatul negru” – care prezintă experienţa avută de unul dintre membrii formaţiei în zona ocultismului şi fascinaţia lui pentru filmele horror. 

Mai mult, „sabatul negru” este un termen care se referă la o întâlnire a celor care practică vrăjitoria, „sabatul vrăjitoarelor”, sau la alte ritualuri oculte sau superstiţioase. El este, de asemenea, folosit cu referire la sabatul imediat anterior zilei de post evreieşti Tisha B’Av, care este o zi de doliu. Oricum, expresia nu apare nicăieri în Biblie. 

În timp ce „sabatul negru” are conotaţii negative, nu este nimic câtuşi de puţin întunecat sau negativ în ce priveşte adevăratul Sabat. Adevăratul Sabat este ceva cu totul diferit… 

Adevăratul Sabat a fost fixat de Creatorul universului la finalul săptămânii creaţiunii. Priveşte aici:

„Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse” (Geneza 2:1-3). 

Ai înţeles ce scrie aici? Dumnezeu chiar a pus deoparte ultima zi a săptămânii, a făcut-o incredibil de unică – diferită de toate celelalte zile – şi a oferit-o în dar omenirii. 

„Ziua a şaptea”, sâmbăta, este adevăratul Sabat, iar păzirea lui poate face o diferenţă extrem de pozitivă în viaţa ta şi chiar pentru sănătatea ta. Sabatul este o zi înălțătoare de odihnă şi recreere, un timp de revitalizare a relaţiei cu Făcătorul nostru şi de primire a puterii şi curajului necesar pentru luptele noastre de fiecare zi. Este de asemenea un timp de reconectare cu familia şi prietenii, de cimentare a acelor relaţii care înseamnă atât de mult pentru noi.  Dumnezeu chiar promite binecuvântări uimitoare celor care vor cinsti această zi deosebită. 

Vrei să ştii mai multe despre Sabat şi cum îl poţi cinsti? Atunci continuă să explorezi acest site. Vei găsi răspunsuri fascinante la întrebările tale, articole utile, cărţi, videoclipuri şi chiar studii biblice – toate absolut gratuit!