Marea majoritate a creştinilor a fost învăţată că din moment ce „legea este duhovnicească” şi noi suntem fireşti, niciun om nu va fi vreodată în stare să îndeplinească în viaţa sa cerinţele legii desăvârşite. Dar este adevărat lucrul acesta?
Ne-a dat Dumnezeu o lege care să fie o ţintă măreaţă, idealistă, dar imposibil de atins, pe care sufletele convertite să se străduiască să o atingă, dar la care nu se pot aştepta în mod rezonabil să ajungă? Există vreo rezervă ascunsă sau vreun înţeles secret în multele porunci de a asculta de legea pe care Dumnezeu a scris-o pe piatră? Sau Dumnezeu a întenționat să spună ceea ce a spus?
Mulţi oameni învaţă că doar Hristos ar fi putut asculta de acea lege, iar aceasta doar pentru că El avea puteri speciale, care nu au mai fost disponibile pentru nimeni altcineva. Cu siguranţă, este adevărat că Isus este singurul Om care a trăit fără să săvârşească nici măcar un singur act de neascultare. Motivul pentru care a trăit acea viaţă desăvârşită, biruitoare, este arătat în Romani 8:3-4 (vezi mai jos și traducerea KJV): „Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească (carnea în traducrea King James, n.tr.) o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească (carne, King James, n.tr.), trimiţând, din pricina păcatului, pe Însuşi Fiul Său într-o fire (carne, King James, n.tr.) asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti (cărnii, KJV. n.tr.), ci după îndemnurile Duhului.”
Fiindcă ce nu putea face legea, întrucât era slabă prin carne, Dumnezeu, trimițând pe propriul său Fiu în asemănarea cărnii păcătoase și pentru păcat, a condamnat păcatul în carne; pentru ca neprihănirea legii să fie împlinită în noi, care umblăm nu conform cărnii, ci conform Duhului. – Romani 8:3-4, KJV
Nu scăpaţi din atenţie ideea că Isus a venit să condamne păcatul prin viaţa Sa desăvârşită în carne pentru ca „neprihănirea legii să fie împlinită în noii”.
Ce este acea neprihănire? Cuvântul grecesc folosit aici, „dikaima”, înseamnă literal „cerinţa dreaptă” a legii. Aceasta înseamnă că Hristos a câştigat biruinţa Sa desăvârşită pentru a face disponibilă pentru noi aceeaşi biruinţă. Aducând înfrângere diavolului, arătând că legea poate fi ascultată chiar în carne, Hristos Se oferă să vină în inimile noastre şi să împărtăşească cu noi biruinţa Sa. Doar prin puterea Sa care locuieşte în noi pot fi îndeplinite cerinţele legii. Pavel a spus: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13).
Niciun singur suflet nu poate păzi una dintre cele zece porunci doar în puterea sa omenească slabă, dar toate poruncile pot fi păzite prin puterea lui Isus. El ne atribuie neprihănirea Sa pentru a ne curăţa şi ne împărtăşeşte neprihănirea Sa pentru a trăi biruitori. Hristos a venit într-un trup de carne ca al nostru şi a depins total de Tatăl în viaţa Sa, pentru a demonstra biruinţa deplină care este posibilă pentru fiecare suflet care, în mod asemănător, recurge la harul Tatălui.
