Această întrebare – Mai suntem sub lege? – este pusă deseori în încercarea de a diminua importanţa legii lui Dumnezeu în viaţa creştinului. „Din moment ce nu suntem sub lege, ci sub har, nu mai trebuie să păzim cele zece porunci”. Dar este corectă această idee?
Biblia afirmă cu siguranţă că nu mai suntem sub lege, dar presupune aceasta că suntem liberi de obligaţia de a o asculta? Pasajul se găseşte în Romani 6:14: „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.”
Cât de uşor am fi putut preveni confuzia, dacă am fi acceptat întocmai ceea ce Biblia spune. Pavel oferă propria explicaţie pentru această afirmaţie. După ce declară că nu mai suntem sub lege, ci sub har, el pune întrebarea: „Ce urmează de aici?” Aceasta înseamnă: „Cum trebuie să înţelegem lucrul acesta?”
Observaţi răspunsul său. Anticipând faptul că unii vor răstălmăci cuvintele sale și vor face ca ele să însemne că poţi călca lege pentru că eşti sub har, el spune: „Să păcătuim (să călcăm legea) pentru că nu mai suntem sub lege, ci sub har? Nicidecum”. În cel mai clar limbaj posibil, Pavel afirmă că a fi sub har nu îţi dă dreptul să calci legea. Cu toate acestea, aşa cred milioane de oameni astăzi, neînţelegând ideea clară a lui Pavel.
Dacă a fi sub har nu te exceptează de la a păzi legea, atunci ce vrea să spună Pavel când afirmă că creştinii nu sunt sub lege? El dă răspunsul în Romani 3:19:
„Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.”
Aici Pavel echivalează a fi sub lege cu a fi „vinovat înaintea lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, cei care sunt sub lege sunt vinovaţi de călcarea ei şi sunt sub condamnarea ei. De aceea, creştinii nu sunt sub lege. Ei nu o calcă – nu sunt vinovaţi şi condamnaţi de ea. Prin urmare, ei nu sunt sub ea, ci mai degrabă sunt sub puterea harului. Continuând argumentul său, Pavel arată că puterea harului este mai mare decât puterea păcatului.
De aceea, el afirmă atât de accentuat: „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har”.
Harul învinge autoritatea păcatului, dând putere de a asculta de legea lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care nu mai suntem sub vinovăţia şi condamnarea legii şi, de asemenea, motivul pentru care Pavel afirmă că nu vom mai continua să păcătuim.
Un exemplu
Să presupunem că avem un ucigaş condamnat la moarte în scaunul electric. Aşteptându-şi execuţia, omul este „sub lege”, în toate sensurile posibile – sub vinovăţie, sub condamnare şi sub pedeapsa cu moartea. Judecătorul reanalizează cazul omului condamnat şi, chiar înainte de data execuţiei, îl exonerează complet. Acum omul nu mai este sub lege, ci sub har. Legea nu îl mai condamnă. El este considerat iertat în ceea ce priveşte acuzaţiile legii; este liber să iasă din închisoare şi niciun poliţist nu-l poate opri.
Dar acum că este sub har şi nu mai este sub lege, putem spune că este liber să calce legea? Cu siguranţă, nu! Însă el are un alt motiv pentru a ţine legea de această dată – ca reacţie faţă de exonerare. Plin de recunoştinţă, el va fi atent să-şi amintească şi să cinstească legea statului care i-a oferit har.
Este aceasta ceea ce Biblia spune despre păcatele iertate? „Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.” (Romani 3:31). Aici este răspunsul la întreaga problemă! Pavel întreabă dacă legea este anulată pentru noi doar pentru că am avut credinţă în harul mântuitor al lui Hristos. Răspunsul este că legea rămâne așezată şi întărită în viaţa creştinului salvat prin har.
Adevărul acesta este atât de simplu, dar gândirea greşită a celor care încearcă să diminueze importanţa ascultării ne impune să accentuăm ideea şi mai mult.
Ai fost vreodată oprit de un ofiţer de poliţie pentru depăşirea limitei de viteză? Este o experienţă jenantă, mai ales dacă ştii că eşti vinovat. Dar să presupunem că tu chiar te aflai în mare grabă pentru că era o urgenţă şi îi explici situaţia ofiţerului în timp ce el îţi scrie amenda. Încet, el îndoaie foaia de amendă şi o rupe, iar apoi spune: „În regulă, te voi ierta de data aceasta, dar…” Acum ce crezi că înseamnă când el spune „dar”? Cu siguranţă înseamnă „(…) dar nu vreau să te mai prind vreodată că depăşeşti viteza legală”. Această iertare (acest har) îţi deschide calea pentru a nu mai asculta de lege? Din contră, adaugă o insistenţă convingătoare deciziei tale de a nu mai fi neascultător faţă de lege.
De ce, atunci, ar trebui ca vreun creştin adevărat să încerce să găsească o scuză pentru a nu mai asculta de legea lui Dumnezeu? „Dacă Mă iubiţi – a spus Isus – „veţi păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15).