În 1 Corinteni 16:1-3, apostolul Pavel scrie:
„Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit Bisericilor Galatiei. În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte, acasă, ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu. Şi când voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veţi socoti vrednici, ca să ducă darurile voastre la Ierusalim.”
În acest pasaj, apostolul avea un apel special pentru bisericile din Asia Mică. Perioadele de foamete nu erau neobişnuite în zona Orientului Mijlociu (a se vedea Faptele apostolilor 11:28-30), iar în vremea aceea mulţi creştini din Ierusalim sufereau puternic. Pavel a cerut bisericii din Corint să „pună deoparte” până va putea trimite ajutoare care să transporte colecta către Ierusalim. În textul original grecesc, expresia „a pune deoparte” avea sensul de a pune ceva deoparte acasă. Până şi cei care susţin închinarea duminica sunt de acord cu această interpretare.
Aşadar, nicio întâlnire religioasă nu avea loc în prima zi a săptămânii şi niciun coş de colectă nu trecea printre rânduri la biserică, în ziua de duminică. În loc de aceasta, ei trebuiau să adune şi să depoziteze donaţiile lor acasă, în acea zi.
Dacă nicio întâlnire religioasă nu avea loc duminica, de ce a dat Pavel sfatul expres ca această lucrare să fie făcută duminica? E simplu, epistola urma să fie împărtăşită bisericii în Sabat, când toţi urmau să fie adunaţi pentru închinare, iar prima ocazie în care ei puteau face această lucrare de punere deoparte ar fi fost următoarea zi – prima zi a săptămânii.
„Acum, mă duc la Ierusalim să duc nişte ajutoare sfinţilor. Căci cei din Macedonia şi Ahaia au avut bunătatea să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii care sunt în Ierusalim. Negreşit, au avut bunătatea, dar era şi o datorie faţă de ei, pentru că, dacă neamurile au avut parte de binecuvântările lor duhovniceşti, este de datoria lor să-i ajute şi ele cu bunurile lor pământeşti. După ce-mi voi împlini dar însărcinarea aceasta şi le voi încredinţa aceste daruri, voi pleca în Spania şi voi trece pe la voi” (Romani 15:25-28).
Aici apostolul atinge un punct sensibil în apelul său elocvent. Creştinii romani datorau recunoştinţă bisericii din Ierusalim, care trimisese învăţători pentru a-i evangheliza. Pavel i-a îndemnat să returneze daruri materiale în semn de mulţumire pentru adevărurile spirituale primite. El a descris-o ca încredinţare a „acestor daruri” (n. tr., în versiunea engleză KJ: „aceste roade”). Cuvântul grecesc folosit aici este „karpos”, un termen universal folosit pentru rodul literal. El ar putea avea şi sensul de „rod al muncii cuiva”.
Aşadar, în aceste versete, referirea la ziua duminicii nu ne indică vreo schimbare a obiceiurilor religioase.
