Pentru început, să citim cuvintele apostolului Pavel din Coloseni 2:14-17: „A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce. Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos”.
Când unele persoane citesc despre zilele de Sabat (n.tr., în engleză textul spune: „sau cu privire la zilele de sabat”), care sunt umbra lucrurilor viitoare şi că ele au fost pironite pe cruce, se gândesc că Pavel se referă la Sabatul săptămânal, a patra dintre cele zece porunci. Dar au ei dreptate? Este important să înţelegem bine lucrurile, pentru că interpretarea pe care o dăm înţelesului actual al cuvintelor apostolului ne poate duce la adevăruri tot mai profunde sau la erori tot mai grave.
Două Sabate
Mai întâi, nicăieri în cele zece porunci nu găsim nimic despre mâncare, băutură, zile de sărbătoare, luni noi sau zile de sabat (plural). Toate acestea erau de fapt legi separate pe care Dumnezeu le-a dat pentru sănătatea fizică şi spirituală a poporului Său din Vechiul Testament; ele erau numite legi ceremoniale.
Apoi, Pavel scrie simplu că el vorbeşte despre „sabate, care sunt umbra lucrurilor viitoare”, iar nu despre Sabatul săptămânal, care este un memorial a ceva ce s-a petrecut în trecut, la creaţiune. Diferenţa dintre o umbră şi un memorial este destul de evidentă. Într-adevăr, porunca a patra nu ne spune să păzim ziua a şaptea ca pe un tip pentru ceva ce va veni. Ea spune:
„Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. (…) Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o” (Exodul 20:8-11).
Mai mult, pentru a arăta că avea în vedere altceva decât Sabatul săptămânal, Pavel menţionează expres „sabate” la plural, „care sunt umbra lucrurilor viitoare”. (Cuvântul „sabat” în greacă poate fi la singular sau plural, conform dicționarului „Strong’s” şi celui grecesc.)
Zile de sărbătoare şi umbre
Versiunea engleză King James foloseşte cuvântul „zile sfinte”, aşa că unii vor susţine că se referă la Sabatul săptămânal, în timp ce expresia „zile de sabat” se referă la sabatele anuale. Versiunea American Standard foloseşte „zile de sărbătoare” în loc de „zile sfinte”, iar aceasta este o traducere mai corectă. Cuvântul tradus prin „zile sfinte” este grecescul „heorte”. În Ioan 5:1 acest cuvânt este folosit pentru a desemna una dintre sărbătorile anuale ale evreilor: „După aceea, era un praznic al iudeilor, şi Isus S-a suit la Ierusalim”. Aceasta este una dintre zilele sfinte despre care Pavel spune că au fost pironite pe cruce.
„Umbrele” despre care Pavel vorbeşte arată spre Isus ca Mântuitor din păcat şi sunt menţionate având aceasta în vedere. Dar Sabatul săptămânal a fost instituit înainte ca păcatul să fi intrat în lume, înainte ca omul să fi avut nevoie de ispăşire. Umbrele care arătau înainte spre moartea Sa, ca o ispăşire pentru păcat, nu au fost instituite până nu a apărut păcatul.
De aceea, din moment ce Sabatul săptămânal a fost instituit înainte de păcat, la fel cum a fost şi cu instituţia căsătoriei, el nu era o umbră a morţii lui Hristos ca Mântuitor din păcat. Iar moartea Sa nu a pus capăt zilei de Sabat la fel cum nu a pus capăt nici căsătoriei. Atât Sabatul, cât şi căsătoria ne-au fost date într-o lume desăvârşită.
Limbajul lui Pavel arată că el se referea la sărbătorile-umbră care arătau înainte spre cruce şi îşi aveau împlinirea acolo. Observaţi din nou cu atenţie cuvintele sale din Coloseni 2:14: „A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit pironindu-l pe cruce”. Pavel spune că aceste porunci ne erau „potrivnice” şi „ne stăteau împotrivă”. Ar fi potrivnic unui creştin ca el să se abţină de la idolatrie, luarea în deşert a Numelui lui Dumnezeu, necinstirea părinţilor, omor, hoţie, adulter, minciună sau invidie – păcate mustrate de cele zece porunci? Prin urmare, apostolul trebuie că vorbea despre o altă lege – o lege care privea jertfele de mâncare, de băutură, ţinerea sărbătorilor, a lunilor noi şi a sabatelor anuale.
De ce ne sunt aceste legi potrivnice?
De ce ar fi păzirea acestor ceremonii după moartea lui Hristos potrivnică credinţei creştine? Sabatul anual al Paştelui evreiesc implica înjunghierea unui miel care Îl reprezenta pe Isus, Mielul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a afirmat direct: „Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit” (1 Corinteni 5:7). Aşadar, a continua să aduci mielul de jertfă după moartea Sa înseamnă a insinua că Isus nu a adus jertfa pentru ispăşire. O astfel de practică ar fi potrivnică învăţăturilor creştinismului.
Multe alte cerinţe-umbră ale legii ceremoniale arătau de asemenea spre moartea lui Isus pe cruce. Despre toate aceste sărbători, jertfe de mâncare şi băutură şi sabate, care au fost pironite pe cruce, Pavel a declarat că sunt „umbra lucrurilor viitoare”. Apoi el adaugă: „(…) dar trupul este al lui Hristos”, adică ceea ce aruncă aceste umbre este trupul lui Hristos pe cruce.
Gândiţi-vă în felul următor: după-amiaza târziu când un copac înalt face umbră spre est, un om poate începe să meargă din cel mai îndepărtat punct al umbrei şi să o urmeze până când ajunge la copacul care a aruncat umbra, acolo unde umbra îşi încetează existenţa. La fel, putem merge înapoi în timp când „printr-un singur om (Adam) a intrat păcatul în lume şi prin păcat a intrat moartea”, acolo unde un Dumnezeu milos a făgăduit să trimită un răscumpărător (Geneza 3:15), un înlocuitor, care să moară în locul omului. Pentru a-i aminti continuu omului de lucrul acesta şi a-i pune la dispoziţie modalităţi de a-şi exprima credinţa în jertfa viitoare, Dumnezeu a instituit ceremoniile. Toate erau incluse în legea care nu a fost scrisă pe table de piatră.
Putem urma aceste ceremonii-umbră din Eden spre timpul lui Moise, apoi prin călătoria prin pustie şi, mai departe, sute de ani după stabilirea în Canaan, până ajungem la Calvar – şi acolo ele încetează. Aşa că ar fi „potrivnic” şi „împotriva” credinţei noastre să ţinem aceste ceremonii după moartea lui Isus. Nu la fel este cu cealaltă lege. Este la fel de necesar să ne abţinem de la idolatrie, luarea în deşert a Numelui lui Dumnezeu, necinstirea Sabatului, omor, adulter şi minciună după cruce, cum a fost şi înainte. Dacă ar fi putut fi lăsate la o parte sau schimbate pentru a se potrivi cu mintea firească, Isus nu ar mai fi trebuit să moară.
Având în vedere aceste adevăruri, să citim din nou Coloseni 2:14-17 şi să observăm cât de simplu a arătat Pavel că el nu se referă la Sabatul săptămânal, al zilei a şaptea, care să fi fost pironit pe cruce: „A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce. Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.”
