Unii oameni învaţă că din cauza diferitelor schimbări ale calendarului, dar şi a altor factori, adevărata zi a şaptea din săptămână nu ar putea fi identificată cu acurateţe. Dar aceasta pur şi simplu nu este adevărul. Aici sunt patru dovezi care ne ajută astăzi să identificăm adevăratul Sabat:
- Ziua a şasea, ziua a şaptea, prima zi…
Potrivit Scripturii, Hristos a murit vineri, a şasea zi a săptămânii, şi a înviat duminică, prima zi a săptămânii. Practic, toate bisericile recunosc lucrul acesta când ţin Vinerea Mare sau Duminica Paştelui. Iată şi dovezile din Biblie:
„Omul acesta s-a dus la Pilat şi a cerut trupul lui Isus. L-a dat jos de pe cruce, L-a înfăşurat într-o pânză de in şi L-a pus într-un mormânt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni. Era Ziua Pregătirii şi începea ziua Sabatului.” (Luca 23:52-54). Aceasta este o dovadă puternică ce arată că Isus a murit chiar în ziua de dinaintea Sabatului. Ea era numită „Ziua Pregătirii” pentru că reprezenta timpul de pregătire pentru Sabat.
Să privim acum la următoarele versete: „Femeile care veniseră cu Isus din Galileea au însoţit pe Iosif, au văzut mormântul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el, s-au întors şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege” (versetele 55-56). Vă rog să observaţi că femeile s-au odihnit în Sabat „după Lege”. Legea spune: „Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă” (Exodul 20:10). De aici ştim că ei ţineau ziua a şaptea (sâmbăta).
Următoarele versete spun: „În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea şi altele împreună cu ele au venit la mormânt dis-de-dimineaţă şi au adus miresmele, pe care le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt” (Luca 24:1-2).
Cât de clar ne sunt prezentate aceste zile consecutive! Isus a murit vineri, în Ziua Pregătirii, a şasea zi a săptămânii. El S-a odihnit în mormânt „după Lege” sâmbătă, în Sabat, a şaptea zi a săptămânii. Apoi, Isus a înviat duminica, în Duminica Paștelui, prima zi a săptămânii.
Oricine poate fixa în timp Vinerea Mare sau Duminica Paştelui nu va avea nicio dificultate în a identifica adevărata „odihnă” de Sabat chiar între cele două zile!
- Schimbarea calendarului nu a schimbat ziua a şaptea.
Unii oameni au sugerat că schimbarea calendarului făcută de Papa Grigore al XIII-lea a făcut ca zilele săptămânii să fie încurcate şi de aceea astăzi nu putem şti care este ziua a şaptea. Este adevărat că în anul 1582, Papa Grigore a schimbat calendarul. (Calendarul nostru de astăzi este numit „calendarul gregorian” în urma acestei schimbări.) Oricum, schimbarea nu a afectat ciclul săptămânal.
Ce a făcut mai exact Papa Grigore calendarului? Înainte de 1582, era în vigoare calendarul iulian, instituit de Iulius Cezar în jurul anului 46 î. Hr. Dar calendarul iulian a calculat lungimea anului la 365 zile şi un sfert, când de fapt lungimea lui este mai mică cu unsprezece minute. Aceste unsprezece minute s-au adunat, iar până în anul 1582, numărătoarea calendarului era la o diferenţă de zece zile faţă de sistemul solar. Papa Grigore a scăzut pur şi simplu acele zece zile din numărătoarea calendarului. Era joi, 4 octombrie 1582, iar următoarea zi, vineri, trebuia să fie 5 octombrie. Dar Grigore a stabilit că va fi 15 octombrie, adăugând exact 10 zile pentru a aduce calendarul în armonie cu corpurile cereşti.
Schimbarea de calendar a Papei Grigore a încurcat cumva zilele săptămânii? Nu. Vinerea a venit după joi, iar sâmbăta a urmat zilei de vineri. A rămas aceeaşi zi a şaptea, iar ciclul săptămânal nu a fost perturbat. Aşa că atunci când ţinem Sabatul în ziua de sâmbătă, putem fi siguri că ziua a şaptea din calendarul nostru este aceeaşi zi a şaptea pe care Isus a ţinut-o – lucru pe care El l-a făcut în fiecare săptămână, potrivit cu Luca 4:16.
- Ziua a şaptea este numită „zi de odihnă” în multe limbi.
În multe limbi vorbite în jurul lumii, cuvântul pentru „Sabat” este acelaşi cuvânt folosit pentru a numi a şaptea zi a săptămânii – cunoscută ca sâmbăta. De exemplu, în spaniolă cuvântul pentru „sâmbătă” este „sábado” şi înseamnă „Sabat”. La momentul formării acestor limbi, cu mult, mult timp în urmă, ziua a şaptea a săptămânii – sâmbăta – era recunoscută ca zi de Sabat, iar Sabatul a fost încorporat în însuşi numele zilei.
- Evreii au ţinut mii de ani ziua a şaptea ca Sabat.
O altă dovadă fascinantă este îndelungata istorie şi practică a celui mai vechi grup etnic şi religios de pe pământ, ceea ce ne ajută să identificăm cu acurateţe ziua a şaptea. Poporul evreu a ţinut Sabatul în ziua a şaptea din vremea lui Avraam şi îl ţin până astăzi. O întreagă naţiune – milioane de indivizi – a măsurat timpul cu meticulozitate, săptămână după săptămână, mii de ani. Ar fi putut pierde ei şirul? Puţin probabil! Singurul mod în care ar fi putut pierde o zi întreagă a săptămânii ar fi fost dacă toată naţiunea ar fi dormit suplimentar 24 ore şi nimeni nu le-ar fi spus apoi despre aceasta!
Nu a fost nicio schimbarea sau pierdere a zilei de Sabat de când Dumnezeu l-a creat în Geneza. Originea săptămânii se regăseşte în povestea creaţiunii şi nu există niciun motiv astronomic pentru a măsura timpul în cicluri a câte şapte zile. Sabatul zilei a şaptea este instituit anume de Dumnezeu şi a fost păstrat în mod miraculos de-a lungul timpului – şi va fi păstrat şi ţinut de-a lungul întregii veşnicii:
„«Căci după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou pe care le voi face vor dăinui înaintea Mea» – zice Domnul – «aşa vor dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru. În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea», zice Domnul” (Isaia 66:22-23).
