Iată versetul în cauză:
„În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii” (Faptele apostolilor 20:7).
Oare reprezintă această întâlnire, la care ucenicii s-au adunat ca să frângă pâinea în prima zi a săptămânii, o dovadă suficientă pentru schimbarea Sabatului de la ziua a şaptea la ziua întâi? Pavel şi credincioşii ţineau aici prima zi ca zi sfântă – sau doar frângeau pâinea, fără să presupună că luau cina Domnului sau că urmau un ritual prestabilit?
În primul rând, adunarea respectivă nici măcar nu a început în ziua cunoscută ca duminică, ci în seara zilei de sâmbătă! Potrivit metodei Bibliei de a calcula timpul, fiecare zi începe la apus şi se încheie la următorul apus (Leviticul 23:32; Marcu 1:32). Aşadar, prima zi a săptămânii începe în seara zilei a şaptea, a doua zi a săptămânii începe în seara primei zilei şi aşa mai departe – la fel cum ziua de Crăciun începe în Ajunul Crăciunului, seara dinainte. Pentru că „în odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini” (Faptele apostolilor 20:8), întâlnirea trebuie să fi început în timpul părţii întunecate a primei zile a săptămânii – ceea ce noi numim sâmbătă seara. Versetul 7 spune că Pavel „trebuia să plece a doua zi”. Folosind metoda biblică de măsurare a timpului, dacă Pavel era un păzitor al duminicii, cu siguranţă nu şi-ar fi planificat călătoria într-o zi sfântă!
Dar dacă am folosi metoda romană de calculare a timpului, sau metoda noastră de astăzi, s-ar putea dovedi că Pavel şi credincioşii păzeau duminica? În acest caz, adunarea lui Pavel ar fi început duminică seară după lăsarea întunericului, iar din moment ce Biblia spune că ei frângeau pâinea după miezul nopţii (Faptele apostolilor 20:7-11), acest moment principal al întâlnirii ar fi avut loc luni. Astfel, dacă frângerea pâinii ar sfinţi o nouă zi, creştinii ar trebui să ţină lunea!
Participau Pavel şi credincioşii la un serviciu divin al comuniunii destinat unei zile sfinte? Nu doar că dovezile resping această idee, însă nici în Scriptură nu găsim niciun loc care să arate că sărbătorirea Cinei Domnului era legată de o anumită zi a săptămânii. Pavel însuşi a raportat: „Ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va veni El” (1 Corinteni 11:26, sublinierea ne aparține).
Adaptat după H.M.S. Richards, „Hard Nuts Cracked” („Nucile tari sunt sparte”), p. 6.