S-a spus că Hristos, împlinind legea morală, de fapt a anulat cele zece porunci. Însă haideţi să privim la ce a spus de fapt Isus în Matei 5:17-19:
- „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii” (versetul 17). Isus cu siguranţă nu a făcut exact lucru pe care nu a venit să-l facă!
- „Am venit nu să stric, ci să împlinesc”. Conform dicţionarului Webster, „a împlini”, aplicat unei legi, înseamnă „a răspunde cerinţelor ei prin ascultare”. Aici are sensul de antonim al stricării, distrugerii, cum este şi în următoarele versete: „Cel netăiat împrejur din naştere, care împlineşte Legea nu te va osândi el pe tine care o calci, măcar că ai slova Legii şi tăierea împrejur?” (Romani 2:27). „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos” (Galateni 6:2). „Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi», bine faceţi” (Iacov 2:8).
Astfel, cei care folosesc acest argument spun că Isus învaţă că nu a venit să strice legea, ci a venit să strice legea. Nu prea are sens, nu-i aşa?
- „Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege” (Matei 5:18). Cerul şi pământul încă au rămas; astfel, putem şti de pe buzele lui Isus că legea nu a fost şi nu este anulată.
- „Înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile” (Matei 5:18). Acest pasaj a fost scris în original în greacă. În limba greacă, cuvintele care sunt puse alături trebuie să aibă aceleaşi calităţi, adică acelaşi gen şi număr. Cuvântul „toate” este de gen neutru şi număr plural. Prin urmare, nu se poate referi la „lege”, care în greacă este de gen masculin şi număr singular. „Toate” se referă la toate lucrurile privitoare la cer şi pământ, despre care au vorbit proorocii (Vechiul Testament).
Sintagma „să se fi întâmplat” (n. tr., în engleză: „să se fi împlinit”) din acest verset provine dintr-un cuvânt grecesc diferit de termenul „împlinit” din expresia „am venit nu să stric, ci să împlinesc” (versetul 17). Aici, în versetul 18, acest cuvânt înseamnă „a aduce la existenţă, a fi creat, a exista prin creaţiune” – William Greenfield, „A Greek-English Lexicon to the New Testament” („Lexicon grecesc-englez al Noului Testament”). Acest cuvânt, „împlinit”, este tradus cu „făcut” în Ioan 1:3: „Toate lucrurile au fost făcute prin El”. Aşa că din nou, „a împlini” înseamnă de fapt antonimul lui „a strica, a distruge”.
- Acum urmează propria concluzie a lui Hristos: „Aşa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa va fi chemat cel mai mic (sau aşa cum redă George Campbell: „va fi fără valoare”) în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor” (Matei 5:19). Iar pentru a sublinia faptul că legea nu este anulată, Hristos continuă să explice anumite precepte ale legii în discuţie, arătând sensul lor profund spiritual şi cuprinzător.
Această lege nu a încetat la venirea lui Hristos. Sunt trei „până când” sau „câtă vreme” în Noul Testament, care oferă dovezi convingătoare în sprijinirea acestui adevăr:
- „Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan” (Luca 16:16). În vremea lui Ioan Botezătorul, a avut loc o schimbare în lege şi prooroci, pentru că a început propovăduirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Împărăţia lui Dumnezeu nu a făcut ca legea şi proorocii să înceteze, ci s-a adăugat lor. Hristos confirmă aceasta în următorul verset, arătând că legea este mai stabilă chiar decât cerul şi pământul: „Este mai lesne – a spus El – să treacă cerul şi pământul decât să cadă o singură frântură de slovă din Lege” (versetul 17).
- „Câtă vreme nu vor trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege”.
- „Înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile” (Matei 5:18). Adică până când toate aceste lucruri sunt refăcute şi aduse la existenţă într-o nouă creaţiune. Se vorbeşte despre Noul Pământ, în care va locui neprihănirea (2 Petru 3:13; Psalmii 119:172; Isaia 51:6-7), şi în care Sabatul va continua să fie sărbătorit, toată veşnicia (Isaia 66:22-23).
Argumentul analizat aici sugerează doctrina falsă că Hristos este un slujitor al păcatului. Însă noi credem că Scripturile învaţă că Hristos a venit pentru a birui pe Satana şi păcatul. Însă potrivit acestui argument, marele obiectiv avut de Dumnezeu când Şi-a trimis Fiul este ratat, iar Satana şi păcatul triumfă în final, pentru că Hristos oferă omului libertatea deplină de a călca toate poruncile lui Dumnezeu!
După cum am văzut, argumentul că Hristos a anulat legea este respins de înseşi cuvintele Mântuitorului din Matei capitolul 5, de profeţia lui Petru din 2 Petru 3, de mărturia scriitorilor Vechiului Testament din Psalmii 119 şi Isaia 51 şi de faptul că Hristos nu poate fi un slujitor al păcatului.
