de David Boatwright şi Doug Batchelor
Un adevăr uimitor: Privarea de o oră de somn creşte numărul de accidente pe autostradă cu opt procente, iar o oră de somn suplimentară le scade cu opt procente! Este adevărat – se întâmplă de două ori pe an cu ocazia ajustărilor prilejuite de ora de vară. Randamentul tău ca şofer după ce ai fost treaz timp de 18 ore este aproape acelaşi cu cel de după ce ai băut două pahare de alcool. Când eşti treaz timp de 24 ore, randamentul tău ca şofer se deteriorează cu echivalentul conducerii sub influenţa a patru până la opt pahare! Performanţa optimă vine după 9 ore de somn în fiecare noapte.
Scripturile ne învaţă de asemenea că odihna spirituală şi fizică este atât de importantă pentru fericirea omului, încât Dumnezeu a pus deoparte o zi sfântă cu acest scop în timpul creaţiunii şi a poruncit apoi omenirii să-şi „aducă aminte” de ea (Exodul 20:8-11).
Adevărul despre Sabat a fost în mod special atacat în ultimii ani pentru că diavolul ştie că toate relaţiile de dragoste sunt cultivate în cadrul timpui de calitate petrecut împreună. Sabatul a fost lăsat de Dumnezeu să fie timpul de calitate suprem cu Răscumpărătorul şi Făcătorul nostru. Prin alterarea sau anularea acelui timp sfânt, diavolul a încercat să erodeze relaţia omului cu Mântuitorul său.
Astăzi au loc multe dezbateri intense pentru a argumenta care zi este adevăratul Sabat biblic şi dacă contează sau nu acest lucru.
Sunt doar două zile ale săptămânii care par să ridice astăzi pretenţia de a fi Sabatul creştin: ziua a şaptea, numită de obicei sâmbăta, şi prima zi, duminica. În Biblie, toate zilele săptămânii au primit un nume. Numele cel mai important este Sabatul, care înseamnă „odihnă”. Apoi urmează „prima zi” de după Sabat, „a doua zi” de după Sabat şi tot aşa, până la ziua a şasea care a fost numită „ziua pregătirii” (Marcu 15:42; Luca 23:54). Fiecare zi a fost numită prin raportare la Sabat.
Un fundament solid
Stabilirea zilei a şaptea ca Sabat binecuvântat este unul dintre cele mai clar fixate adevăruri din relatarea creaţiunii. Dumnezeu a vorbit în mod accentuat de „ziua a şaptea” de trei ori în primele trei versete din Geneza 2: „Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse” (subliniere adăugată).
Poporul lui Dumnezeu a păzit întotdeauna Sabatul de la apusul din ziua pregătirii (vineri) până la apusul din Sabat (sâmbătă noapte) (Leviticul 23:32). Obiceiul de a începe şi a încheia zilele la miezul nopţii a fost introdus în timpurile moderne, odată cu dezvoltarea ceasurilor exacte. Raportul biblic al femeilor care au pregătit miresme pentru îngroparea lui Hristos ne spune că ele s-au oprit din pregătiri la apusul soarelui de vineri şi „în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege” (Luca 23:56).
Legea la care se face referire aici este a patra dintre cele zece porunci. Ea spune, printre altele: „Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea” (Exodul 20:9-10). Observaţi că ziua este numită „Sabatul închinat Domnului, Dumnezeului tău” (n. tr., după cum apare în limba engleză), şi nu „Sabatul evreilor”, cum spun unii oameni.
Isus însuşi le-a spus liderilor religioşi că El este „Domn chiar şi al Sabatului” (Marcu 2:28). Pentru că Isus este cel care a făcut lucrarea de creare (Ioan 1:3), El este cel care a binecuvântat ziua a şaptea şi S-a odihnit cu Adam în acel prim Sabat din Eden.
De fapt, Isus a dat apostolului Ioan viziunea Apocalipsei într-un Sabat pe când era prizonier pe insula singuratică a Patmosului. Ioan spune simplu că viziunea a avut loc „în ziua Domnului” (Apocalipsa 1:10). Dar care este ziua Domnului? În Isaia 58:13, Dumnezeu se referă la Sabat drept „ziua Mea cea sfântă”. Niciodată, nici măcar într-o singură ocazie din Biblie, prima zi nu este numită ziua Domnului!
Deci… cum rămâne cu duminica?
Dar ce argument biblic aduce prima zi a săptămânii pentru a fi numită Sabat? Istoria spune despre creştini că ei nu au ţinut la nivel general duminica drept zi de închinare şi odihnă până la aproape 300 de ani după Hristos. Cu siguranță, nici unul dintre apostoli nu a ţinut prima zi ca zi de închinare în locul Sabatului.
Unii încearcă să folosească Faptele apostolilor 20:7 („În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea”) ca dovadă că ucenicii ţineau serviciul comuniunii în prima zi, în acest fel păzind-o ca pe o nouă zi de închinare. Dar Noul Testament raportează faptul că ucenicii frângeau pâinea acasă „în fiecare zi” (Faptele apostolilor 2:46).
Chiar dacă ucenicii ar fi ţinut un serviciu al comuniunii în prima zi a săptămânii, aceasta nu ar fi nicio dovadă că ei ţineau o nouă zi de Sabat – în definitiv, cina Domnului a fost instituită într-o noapte de joi.
Alţii citează 1 Corinteni 16:2 ca argument împotriva Sabatului zilei de sâmbătă. „În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte, acasă, ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu”. În loc să demonstreze că duminica era păzită drept noul Sabat, acest text dovedeşte de fapt opusul. Pavel i-a instruit pe corinteni să pună deoparte fonduri acasă, în prima zi a săptămânii, ca să nu mai trebuiască să fie strânse daruri în timpul închinării colective din Sabat.
Raportul biblic arată clar că apostolii s-au închinat în ziua a şaptea şi i-au învăţat şi pe alţii să facă la fel. Femeile care L-au urmat pe Isus au păzit Sabatul în ziua a şaptea (Luca 23:56). Pavel a păzit Sabatul zilei a şaptea în timp ce ducea evanghelia la neamuri (Faptele apostolilor 16:13; 17:2; 18:4). Ioan l-a păzit în timpul exilului său pe insula Patmos (Apocalipsa 1:10).
Isus, exemplul suprem al tuturor creştinilor, a păzit Sabatul, închinându-se mereu în sinagogă în Sabat (Marcu 6:2; Luca 4:16). Nicăieri El nu a poruncit ca o altă zi să fie ţinută şi nu a încercat să anuleze nici cea mai mică dintre porunci (Matei 5:17-19)! De fapt, Scriptura afirmă clar că cei răscumpăraţi dintre neamuri vor păzi Sabatul pe Noul Pământ (Isaia 66:23).
O schimbare subtilă
Chiar în absenţa dovezilor biblice, mare parte din lumea creştină consideră că duminica, prima zi, este ziua de odihnă a creştinilor. Când şi cum s-a ajuns aici? Schimbarea a avut loc treptat, începând la aproape 300 ani după ce Isus S-a întors la cer.
Romanii păgâni numeau prima zi a săptămânii „venerabila zi a soarelui” sau „ziua soarelui”. Creştinii dintre neamuri şi iudeii erau păzitori ai Sabatului, în timp ce toate celelalte religii păgâne politeiste (cu mai mulţi zei) se concentrau pe închinarea la soare în prima zi a săptămânii. Însă în Imperiul Roman, evreii erau „ca musca în lapte”, pentru că ei se răzvrăteau constant, iar religia lor monoteistă (un singur Dumnezeu) era deosebită de toate celelalte. Din cauză că iudeii păzeau Sabatul, toţi păzitorii Sabatului stârneau antipatii profunde, fiind asociaţi cu iudeii.
În anul 313 d. Hr., împăratul roman Constantin, care fusese un închinător păgân la soare, a acceptat cu numele creştinismul şi a introdus prima lege privitoare la închinarea duminică. [1] Mulţi creştini dintre neamuri au primit repede această schimbare, din dorinţa de a se distanţa de evreii odioşi cu care se asemănau prin ziua comună de închinare.
Constantin a încercat să facă mai uşor pentru păgânii din teritoriul său să îmbrăţişeze această nouă religie. Aşa că i-a încurajat pe toţi creştinii să adopte zilele de sărbătoare ale păgânilor, redenumindu-le după Dumnezeul creştin şi alţi sfinţi creştini. Creştinii sinceri nu au cedat acestui compromis, dar pentru că majoritatea a fost dispusă să capituleze, ei au fost curând biruiţi. Într-o perioadă de câteva sute de ani, duminica a ajuns treptat cunoscută drept Sabatul creştin şi a fost păzită ca atare.
Argumentele obişnuite
Când creştinii moderni au descoperit şi au îmbrățișat adevărul Sabatului biblic, ei au întâlnit un baraj de diverse argumente. Această opoziţie a venit de obicei din partea altor creştini, care se simţeau îndemnaţi până la punctul în care devenise o obsesie să-i facă să renunţe la poziţia lor biblică. Însă aceste argumente contra servesc deseori la a convinge mai mult decât la a descuraja.
Un domn, care lucra în cadrul unui lanţ mare de alimente din Vestul Mijlociu, a descoperit studiind Scripturile adevărul despre Sabat. El a fost atât de încântat de această descoperire binecuvântată încât a mers imediat la angajatorii lui şi le-a spus că nu va mai lucra de la apusul soarelui de vineri până la apusul soarelui de sâmbătă. În săptămâna următoare, fiecare coleg din departamentul său l-a abordat cu o serie de argumente care să-l facă să renunţe la noul lui angajament „netradiţional” faţă de păzirea Sabatului.
Primul i-a spus că Biblia afirmă: „Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui” (Romani 14:5). Acest coleg a încercat să-i explice că textul spune că poate face orice i se pare lui corect şi că nu i se cere să păzească o anumită zi.
-Bine, i-a răspuns prietenul lui. Eu voi alege Sabatul. Sunt pe deplin încredinţat că aceasta este ziua care trebuie păzită.
Văzând eşecul prietenului său, un alt angajat l-a abordat pe păzitorul Sabatului cu acest argument:
-Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să păzim sâmbăta. Ceea ce Biblia vrea cu adevărat să spună este că trebuie să ne odihnim în fiecare a şaptea zi, şi că nu contează de la care zi începem să numărăm, cât timp ne odihnim într-una dintre cele şapte.
-Bine, a răspuns el. Dacă nu contează, eu voi alege sâmbăta ca ziua mea de odihnă dintre cele şapte.
Următorul coleg de lucru i-a spus că în Noul Testament nu este nicio zi pusă anume deoparte pentru închinare.
-Trebuie să ții sfântă fiecare zi, i-a explicat el.
Noul păzitor al Sabatului a răspuns:
-Eu cred că trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu în fiecare zi, dar dacă păzesc fiecare zi ca sfântă şi mă abţin de la lucru, nu ar fi ceva sfânt, ci simplă lenevie.
Un alt angajat i-a spus că Sabatul era doar pentru evrei. Noul păzitor al Sabatului a întrebat:
-Atunci de ce a spus Isus: „Sabatul a fost făcut pentru om” (Marcu 2:27)? „Om” este un mod ciudat de a zice „evreu”. Oare a fost Adam evreu când Isus a petrecut primul Sabat cu el în grădina Eden?
Cu toate acestea, un altul i-a spus că nu este necesar să păzim cele zece porunci, pentru că nu mai suntem sub lege, ci sub har.
-Vrei să spui că de acum pot să-ţi fur banii şi să-ţi râvnesc soţia? a răspuns omul nostru.
Într-o seară, în cadrul unei evanghelizări la care prezentam adevărul despre Sabat, un pastor care păzea duminica m-a întrerupt. El mi-a spus că eu îi învăţam pe oameni „legalismul”. L-am întrebat atunci dacă crede sau nu că Dumnezeu vrea ca noi să păzim cele zece porunci. La început a zis că nu. Dar apoi, când a realizat cât de ridicol sună, şi-a schimbat răspunsul în „da”. Dar a adăugat imediat:
-Nouă dintre ele.
-Deci, i-am răspuns, vrei să spui că singura poruncă pe care Dumnezeu vrea să o uităm este cea care începe cu îndemnul: „Adu-ţi aminte”?
Bărbatul a părăsit adunarea roşu la faţă şi nu s-a mai întors niciodată.
Şi un alt pastor s-a făcut de râs când a spus:
-Calendarul a fost schimbat de câteva ori, aşa că nu putem şti cu adevărat care zi este a şaptea.
-Dacă ar fi adevărat, am răspuns, atunci cred că nici tu nu ai şti care zi este duminica, nu? Dar este sigur că nicio schimbare a calendarului nu a avut vreun efect asupra ciclului săptămânal.
Nu se pune nicio întrebare privitoare la care zi este ziua a şaptea. Orice dicţionar englez îţi va spune despre sâmbătă că este a şaptea zi a săptămânii. [2]
Biblia ne spune clar că Isus a murit vineri, S-a odihnit în Sabat de lucrarea de salvare a omului, apoi a înviat duminică dimineaţă pentru a-Şi continua lucrarea de Mare Preot (Luca 23:54; Evrei 7:25).
De fapt, în peste 145 de limbi ale lumii, cuvântul folosit pentru ziua a şaptea este echivalentul cuvântului „Sabat” sau „ziua de odihnă”. Acesta este cazul limbii spaniole („sábado ”) sau al limbii ruse („subota”).
Un alt om creativ mi-a spus că atunci când soarele a stat pe loc în zilele lui Iosua, sâmbăta a devenit duminică!
Toate aceste încercări de a ocoli porunca simplă a lui Dumnezeu sunt dovezi irezistibile ale faptului că multe biserici construiesc pe nisipul tradiţiilor populare. Isus a spus: „Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti. (…) Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu ca să ţineţi datina voastră” (Marcu 7:7,9).
Argumentele contrare accentuează marea problemă asociată cu descotorosirea de Sabat. Este imposibil să justifici abandonarea Sabatului fără a te descotorosi de întreaga lege – iar ei sfârşesc aruncând şi copilul împreună cu apa în care a fost spălat. Iacov arată că, încălcând chiar și numai una dintre zele zece porunci, ne facem vinovaţi de călcarea tuturor. „Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă se face vinovat de toate” (Iacov 2:10).
Un verset crucial
Unii creştini cred cu sinceritate că toată legea, inclusiv Sabatul, a încetat odată cu moartea lui Isus. Aceşti oameni arată, ca dovadă, spre versetele bine cunoscute din Coloseni 2: „A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit pironindu-l pe cruce. (…) Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare” (versetele 14, 16, 17).
Însă a ne debarasa de lege este un lucru nesăbuit şi periculos. Primele patru porunci definesc responsabilitatea noastră faţă de Creator. Ultimele şase stau la baza tuturor legilor civile umane. Dacă legea morală ar fi fost abrogată, pământul nu ar mai fi un loc sigur pentru nimeni.
Pavel spune: „Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi” (Romani 2:13). El adaugă: „Aşa că Legea, negreşit, este sfântă şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună” (7:12).
Deci la ce se referă versetele din Coloseni? În Scriptură sunt prezentate două mari legi: legea morală a Celor Zece Porunci şi legea ceremonială conţinută în orânduiri. Una a fost scrisă de degetul lui Dumnezeu pe piatră, iar cealaltă de mâna lui Moise pe pergament.
Observaţi cum Deuteronomul 4 face diferenţă între cele două:
Legea morală: „Şi-a vestit legământul Său, pe care v-a poruncit să-l păziţi, cele zece porunci, şi le-a scris pe două table de piatră” (Deuteronomul 4:13).
Legea ceremonială: „În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăţ legi şi porunci, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire” (Deuteronomul 4:14).
Coloseni 2:14 ne spune că legea care a fost pironită pe cruce era „zapisul cu porunci lui” (n. tr., în limba engleză: „cu orânduiri”), nu ce a fost scris cu degetul. Care lege era aceasta? „Numai să caute să împlinească tot ce le-am poruncit, după toată legea, învăţăturile şi poruncile date prin Moise” (2 Cronici 33:8). Legea pironită pe cruce din Coloseni 2 a fost scrisă pe hârtie „împotriva noastră”. (În plus, este foarte dificil să pironeşti nişte table de piatră.)
„Luaţi cartea aceasta a legii şi puneţi-o lângă chivotul legământului Domnului, Dumnezeului vostru, ca să fie acolo ca martoră împotriva ta” (Deuteronomul 31:26, subliniere adăugată). Legea Celor Zece Porunci, scrisă de degetul lui Dumnezeu pe table de piatră se afla în chivot; legea ceremonială, scrisă de mâna lui Moise, a fost pusă lângă chivot.
Aşadar, putem observa că Coloseni 2 vorbeşte despre legile ceremoniale şi sabatele anuale (sărbători), care au fost pironite pe cruce. Din acest motiv, atunci când Isus a murit, perdeaua Templului s-a rupt (Matei 27:51).
Din păcate, majoritatea poporului evreu a fost atât de absorbită de tipuri şi umbre, încât nu a reuşit să mai vadă împlinirea acelor simboluri mesianice în Isus. Chiar bisericii creştine i-a fost greu să separe umbra de realitate. Unii creştini evrei cereau convertiţilor dintre neamuri să ţină toate sărbătorile evreieşti care arătau spre Mesia. Într-un fel, ei încă nu reuşeau să vadă imaginea de ansamblu – anume că venirea lui Mesia a dat la o parte nevoia de a avea acele tipuri şi umbre. Acesta este motivul pentru care Pavel le cere creştinilor coloseni să nu permită nimănui să-i judece cu privire la zilele de sabat, „care sunt umbra lucrurilor viitoare” (Coloseni 2:17).
Dumnezeu nu Se schimbă!
Dar dacă am păzi legea şi am schimba doar porunca privitoare la Sabat de la închinarea în ziua a şaptea la închinarea în prima zi? Primul obstacol în a face această schimbare este că pur şi simplu nu este biblică. Aceasta face imposibil pentru toată lumea să sfinţească duminica. Vedeţi, porunca nu spune să sfinţim ziua de Sabat. Spune că Dumnezeu a sfinţit-o şi a pus-o deoparte pentru scopuri sfinte (a binecuvântat-o). Nu găsim niciun loc în Scriptură în care Dumnezeu să fi transferat sfinţenia Sabatului la duminică. Prin urmare, nu avem cum să sfinţim prima zi din moment ce El nu a sfinţit-o de la bun început.
La final, trebuie să pui o întrebare grea. Din moment ce Isus a creat Sabatul înainte de intrarea păcatului, şi ceea ce binecuvântează Dumnezeu este binecuvântat pentru veşnicie (1 Cronici 17:27), de ce ar avea El nevoie să schimbe propria lege veşnică? El declară: „Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” (Maleahi 3:6)!
Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi, şi în veci (Evrei 13:8). De ce ar scrie Dumnezeu porunca privitoare la Sabat în piatră cu propriul Său deget, de ce ar proclama-o cu propriul Său glas, ca apoi să o schimbe fără ca măcar să lase măcar un indiciu biblic vag despre această schimbare?
Problema principală este a înţelege de ce a făcut Dumnezeu Sabatul şi ce avantaj ar putea exista în schimbarea lui. În primul rând, Dumnezeu a vrut ca omul şi animalele domestice să se bucure în acea zi de odihnă fizică. În timpul Revoluţiei franceze, în riposta împotriva abuzului bisericii, liderii ateişti nu au mai vrut să aibă de a face cu nimic religios. În timpul interzicerii religiei, s-a făcut o schimbare în ciclul săptămânal. Ei nu puteau găsi niciun motiv astronomic pentru care săptămâna să fie de şapte zile, aşa că au concluzionat că ciclul săptămânal era intrinsec religios. Ei l-au înlocuit cu un ciclu de zece zile lucrătoare, dar au descoperit curând că nu doar oamenii erau nemulţumiţi din cauza epuizării fizice, ci şi animalele de povară erau permanent obosite. Nu după mult timp, Franţa s-a întors la săptămâna de şapte zile.
Dar odihna fizică este doar o mică parte a binecuvântării bogate pe care Dumnezeu doreşte să o dea omenirii. Dumnezeu vrea să se bucure de părtășie spirituală cu fiinţele pe care le-a creat. Biblia nu ne dă niciun indiciu că în cer a existat săptămâna sau Sabatul înainte de creaţiune. Sabatul a fost făcut pentru om, nu pentru îngeri. Însă Dumnezeu se bucură atât de mult de el, încât Îşi doreşte să-l păzească cu noi pentru toată veşnicia. Într-o bună zi, El Îşi va muta capitala universului pe acest pământ (Apocalipsa capitolul 21), şi El îi invită pe toţi cei răscumpăraţi să se întâlnească cu El în Sabat, săptămână de săptămână (Isaia 66:23).
Sabatul este, printre altele, un memorial al puterii creatoare şi răscumpărătoare a lui Dumnezeu. În vieţile noastre, Sabatul este şi un semn al puterii Sale recreatoare. „Le-am dat şi Sabatele Mele să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc” (Ezechiel 20:12).
Odihna săptămânală de Sabat ne trimite şi spre odihna veşnică pe care Dumnezeu o pregăteşte pentru cei răscumpăraţi (Evrei 4:1-11). Această odihnă a fost descoperită în tip prin intrarea vechiului Israel în țara făgăduinţei. Israelul spiritual aşteaptă făgăduinţa unui nou pământ „în care va locui neprihănirea” (2 Petru 3:13).
„Să luăm dar bine seama ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu” (Evrei 4:1).
Isus te invită acum să experimentezi odihna spirituală şi fizică a acestei zile binecuvântate, în prezenţa Sa.
„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară” (Matei 11:28-30).
_____________________
1 Enciclopedia „Colliers”, vol. 7, p. 212
2 Dicţionarul limbii engleze „The American Heritage®”, vol. 3
