În ultimii zece ani, câteva persoane m-au abordat spunându-mi că ei înţeleg că trebuie să încurajeze păzirea sabatului lunar. Această teorie nouă şi fascinantă sugerează că săptămâna de şapte zile trebuie resetată după fiecare lună nouă. (Drept urmare, sabatul va cădea mereu în zilele de 8, 15, 22 şi 29 ale unei luni calculate după lună[1].) O mare campanie publicitară de introducere a acestei vederi a fost întreprinsă continuu de ani de zile.
Iar rezultatul este că multe persoane nu păzesc acum Sabatul, în general, nici sâmbăta, nici duminica. Spun „în general” pentru că ei păzesc sabatul lor în diferite zile din calendarul nostru.
Practic, aceasta înseamnă că în timp ce sunt şapte zile de la Sabat la Sabat în calendarele întregii planete, nu este întotdeauna aşa pentru adepţii acestei teorii. Ei au opt sau nouă zile între sabatul din ziua a douăzeci şi noua şi următorul sabat din ziua a opta. Aceasta pentru că ei au una sau două zile de „lună nouă” adăugate între „săptămâni”, în fiecare lună.
Eu am ajuns la concluzia că informaţiile care susţin această idee sunt eronate. Diferitele lor părţi sunt speculative, forţate, bazate pe deducţii sau neinspirate. Fie că o abordăm din punct de vedere biblic, fie dintr-un punct de vedere istoric, ideea nu rezistă controlului la sânge.
Argumentele
Mai întâi, permiteţi-mi să rezum dovezile care au fost până acum aduse în susţinerea acestei idei.
- S-a sugerat că sabatul cade pe data de 15 a trei luni biblice la rând (cele trei luni care încep de la ieşirea din Egipt). Pentru că ciclurile selenare durează doar 29,5 zile, Sabatul nu ar putea să cadă de trei ori la rând pe data de 15, decât dacă Sabatul are la bază calculul selenar.
- S-a declarat că nu se poate arăta despre niciun sabat din Scriptură că a avut loc în alte zile decât a opta, a cincisprezecea, a douăzeci şi doua şi a douăzeci şi noua a ciclului selenar. Din moment ce doar 15% dintre Sabatele din calendarul gregorian cad în acele zile, aceasta este luată ca dovadă, în coroborare cu altele, pentru sabatele lunare.
- S-a declarat că acest calendarul lunar (selenar) era absolut necesar pentru a stabili zilele de sărbătoare din Vechiul Testament. Ca atare, el trebuie să fie un calendar valid. Şi dacă acest calendar este corect pentru calcularea zilelor de sărbătoare, el trebuie să fie corect pentru a calcula şi zilele de Sabat, pentru că Sabatul face parte din sărbători.
- S-a declarat că autorităţile antice indică surse babiloniene pentru săptămâna de şapte zile, în timp ce vechii evrei păzeau sabatul lunar. Obiceiul evreiesc a fost schimbat de puterea Romei, acesta fiind motivul pentru care evreii cinstesc în prezent Sabatul aşa cum este regăsit în calendarul gregorian.
- Se susține că anumite dovezi incidentale indică păzirea sabatelor lunare în vremea lui Iosua, Solomon, Ezechia şi Pavel.
- Lunile noi nu se pun ca „zile lucrătoare” aşa că totuşi rămân 6 zile lucrătoare în fiecare ciclu săptămânal din calendarul după luna nouă (selenar).
Deşi au apărut şi alte idei pe ici, pe colo, acestea sunt cele care au apărut în mod repetat în documentele pe care eu le-am citit. Ce apare în mai mult de unul dintre documente este un „aşa zice Domnul”, care învaţă că zilele lună nouă întrerup ciclul săptămânal.
Dovezile
Pentru mine, cel mai intrigant argument dintre cele şase enumerate mai sus este al doilea. Cuvântul „Sabat” apare în peste 100 de pasaje ale Scripturii. Pare, la prima vedere, că dacă niciunul dintre ele nu poate fi dovedit că ar cădea în ziua a doua, a treia, a patra, a cincea, a şasea, a şaptea, a opta, a noua, a zecea, a unsprezecea, a doisprezecea, a treisprezecea, a paisprezecea etc. a lunii, atunci ar fi o dovadă cât se poate de însemnată în favoarea teoriei sabatului lunar.
Iată informaţiile sigure:
Sunt multe pasaje care se referă la Sabat ca precept, într-un fel care nu oferă nicio informaţie precisă sau sigură despre ziua lunii în care cade.
A se vedea Exodul 20:8-11; Deuteronomul 5:12-15; Exodul 31:14-16; 35:2-3; Leviticul 24:8; Numeri 28:9-10; Psalmii 92:1; Amos 8:5; Ieremia 17:21-27; Isaia 56:2,6; 58:13; Matei 24:20; Ioan 7:22-23; Coloseni 2:16.
Sunt 20 de întâmplări în Scriptură care se referă la Sabat, dar fără să-l aşeze în timp, în termeni de zile ale lunii.
A se vedea Numeri 15:32; 2 Împăraţi 11:5-9, 2 Cronici 23:4-8; 2 Împăraţi 16:18; Neemia 10:31; 13:15-22; Matei 12:1-12, Marcu 2:23-3:4, Luca 6:1-9; Marcu 1:21; 6:2; Luca 4:16; 4:31; 13:10-16; 14:1-5; Faptele apostolilor 1:12; 13:14-44; 15:21; 16:13; 17:2; 18:4; Ioan 5:9-18; 9:14-16.
Sunt doar două întâmplări în toată Scriptura care menţionează Sabatul într-un context care permite stabilirea sigură a relaţiei cu o zi a lunii selenare. Acestea privesc prima dare a manei, şi moartea şi învierea lui Isus.
A se vedea Exodul 16:23-29 şi Matei 28:1; Marcu 15:42; 16:1; Luca 23:54-56; Ioan 19:31.
Deci câte întâmplări despre Sabat din Scriptură permit cu adevărat fixarea lui în lună? Două.
Lucrul acesta face ca primele două argumente să-şi piardă puterea.
(În apendice, analizez alte pasaje despre care se susţine că sunt corelări între calendarul selenar şi zilele săptămânii.)
Privitor la al treilea punct, este evident în Scriptură că sărbătorile evreieşti[2] au fost calculate pornind de la calendarul selenar evreiesc.
Dar extrapolarea care spune: „Dacă datele anului trebuie calculate după calendarul anual, atunci zilele săptămânii trebuie calculate la fel” este nefondată. Niciun profet nu spune nimic de felul acesta. Istoria nu o confirmă. Musulmanii de azi folosesc un calendar selenar, în timp ce cinstesc săptămânal o anumită zi. Argumentul că un ciclu săptămânal continuu ar fi neconform Bibliei este pur speculativ. Iar acesta este doar modul politicos de a o spune.
Punctul al patrulea, strict vorbind, nu este unul biblic. Dar istoria este imperfectă. Sigur este că în zilele lui Pavel (cartea Faptele apostolilor) erau evrei în „fiecare cetate” care citeau Tora în Sabat.
Faptele apostolilor 15:21: „Căci încă din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni care-l propovăduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.”
Evreii au fost împrăştiaţi de asirieni şi babilonieni, cu mult înainte de ridicarea Romei. Ei au fost persoane importante în Persia şi în Africa, în ţări care nu au fost supuse Romei. Acum să gândim la rece: nu este nicio posibilitate ca un milion de evrei împrăştiaţi în jurul lumii să fi putut, simultan, să fie convinşi să-şi schimbe modul de păzire a Sabatului fără să rămână dovezi istorice bogate care să dovedească această schimbare.
Dar chiar mai mult, evanghelia a fost dusă în fiecare colţ al lumii cunoscute în timpul primului secol.
Coloseni 1:23: „Negreşit, dacă rămâneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.”
Teoria săptămânilor lunare spune că atunci când apostolii au călătorit în India, Etiopia şi Insulele Britanice, oamenii din aceste locuri au început să păzească sabatele lunare. Însă nici unul dintre ei nu a fost sub influenţa Romei secolului al III-lea. De aceea, ei au păzit Sabatul zilei a şaptea multe secole după căderea Romei.
Şi nu este nicio posibilitate conform căreia creştinii din jurul lumii, păzitori credincioşi ai Sabatului, să fi putut fi convinşi să-şi schimbe ziua de închinare fără ca acest lucru să apară înregistrat în cărţile de istorie. Schimbarea Sabatului la duminică apare din abundenţă în cărţile de istorie şi dovedeşte, prin însăşi această apariţie, că cealaltă schimbare nu a avut loc niciodată.
Al cincilea punct este incidental. Dacă cineva concluzionează în urma unui raţionament complicat că una dintre acele întâmplări trebuie să fi avut loc într-o astfel de zi a lunii, concluzia sa este îndoielnică. Citiţi nota de subsol privitoare la Ioan 9 pentru a înţelege printr-un exemplu ce vreau să spun.
Mai mult, nu vrem să preschimbăm o anumită practică într-o poruncă. Vrem porunci directe şi clare pentru practica noastră. Şi nu există nicio astfel de poruncă pentru teoria sabatului lunar.
Însăşi percepţia este greşită după cum se poate vedea în apendice, loc în care aceste relatări sunt examinate. Dacă trebuie să admitem dovezi incidentale, trebuie să observăm că prima zi a lunii nu este privită ca sfântă în următoarele pasaje:
Geneza 8:13: Noe a ridicat învelitoarea corabiei, o realizare importantă.
Numeri 1:1: Bărbaţii lui Israel au fost număraţi în prima zi a săptămânii.
Ezra 7:9: Ezra a călătorit în timpul a două zile ale luni noi.
Al şaselea punct din lista scurtă a dovezilor în favoarea sabatului lunar se bazează pe un singur verset din Ezechiel:
Ezechiel 46:1: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Poarta curţii dinăuntru, dinspre răsărit, va rămâne închisă în cele şase zile de lucru, dar se va deschide în ziua Sabatului şi va fi deschisă şi în ziua lunii noi.»”
Raţionamentul merge în felul următor: Dacă poarta era închisă în cele şase zile de lucru şi deschisă în ziua lunii noi, atunci luna nouă nu poate face parte din cele şase zile de lucru. Şi din moment ce nu face parte din cele şase zile de lucru, nu face parte din săptămână.
Problema stă în faptul că versetul este, de fapt, un mod perfect natural de a scrie că până şi zilele lunii noi cădeau în diferite zile ale săptămânii. Deducţia pe care o fac susţinătorii sabatului lunar este nefondată şi exagerată. Ar fi acelaşi lucru cu a citi că „Dumnezeu îl iubeşte pe dătătorul voios” şi a concluziona că Dumnezeu nu-l iubeşte pe dătătorul zgârcit.
Biblia este scrisă pe scurt şi bine. Nu putem ridica pretenţia ca detalii suficiente să ne fie date pentru a ne împiedica să facem deducţii false.
Mai degrabă, ar trebui să pretindem un „aşa zice Domnul” pentru credinţele noastre.
Concluzie şi încheierea dezbaterii
Niciunul dintre cele şase argumente principale pentru sabatele lunare nu rezistă când este cercetat. Pentru mine, aceasta ar trebui să pună capăt discuţiei. Lipsa dovezilor pentru o idee care schimbă viaţa este cea mai bună dovadă că ideea este falsă.
Dar sunt câteva lucruri care pun capăt discuţiei mult mai trainic. Să le analizăm.
- Lucrurile privitoare la semnul fiarei şi sigiliul lui Dumnezeu[3]cer ca problema să fie uşor de rezolvat pe baza Scripturii. Oamenii cu o minte simplă trebuie să fie în stare să-şi dea viaţa pentru faptul că au dreptate. Iar oamenii cu o minte simplă de peste tot din lume au căzut de acord cu adevărul simplu, ceea ce a arătat credincioşia dispoziţiei lor de a înfrunta opoziţia. Dar teoria sabatului lunar este una care nu poate fi regăsită într-o poruncă sau afirmaţie simplă. Este o teorie complexă şi acesta este un semn în sine că ceva nu e în regulă cu ea.
- Prima săptămână a început în Geneza 1 înainte ca luna să înceapă să strălucească. Aceasta dovedeşte faptul că săptămâna a fost dintotdeauna independentă de ciclul selenar.
- Sintagma „şapte săptămâni” trebuie să însemne 49 de zile, conform calendarelor standard. Însă potrivit unui calendar selenar-solar ea ar fi 51-52 de zile. Leviticul 23 şi Daniel 9 arată clar că „şapte săptămâni” înseamnă 49 de zile. Aceasta nu este în acord cu ideea sabatului lunar.
- Momentul profeţiei de 1260 de ani (538 î. Hr. la 1798 d. Hr.) este mult prea târziu pentru a schimba natura săptămânii[4]. Când papalitatea a fost instaurată drept conducător civil în Imperiul Roman, a început un asalt atestat de istorie împotriva păzirii Sabatului. Acel asalt a schimbat în final felul în care bisericile de la India la Etiopia şi Irlanda s-au raportat la Sabat. Evreii din timpul aceleiaşi perioade s-au oprit din a mai ţine Sabatul în toate statele subordonate papalităţii.
Concluzie
Săptămâna a fost făcută înainte de crearea elementelor care măsoară timpul, soarele şi luna. Sabatul, la fel ca şi căsătoria, ajunge la noi din Grădina Edenului. El a avut mereu oameni care l-au ţinut cu credincioşie. Când lumina a căzut asupra legii lui Dumnezeu din Apocalipsa 11 care trebuie împlinită, adevărul despre Sabat a fost descoperit multora din poporul lui Dumnezeu din jurul planetei.
Confuzia pe care ideile Sabatului lunar au creat-o nu este una raţională. Argumentele privitoare la „trei zile la rând” şi „toate Sabatele în Scriptură sunt pe data de 15, 22 etc.” sunt doar mari neînţelegeri şi speculaţii.
Darurile date pentru a proteja biserica de astfel de curente au fost dispreţuite. Şi un „aşa zice Domnul” pentru păzirea sabatului lunar trebuie cerut. El însă nu poate fi adus.
O organizaţie a oferit o răsplată substanţială pentru o combatere biblică a doctrinei sabatului lunar. Alături s-a oferit un citat al lui Luther: „Prin mila lui Dumnezeu, vă conjur (…) să-mi dovediţi din scrierile profeţilor şi ale apostolilor că m-am înşelat. De îndată ce voi fi convins de aceasta, îmi voi retracta fiecare eroare.”
Aceasta este o poziţie nobilă, una rară. Fie ca ea să fie poziţia sinceră a celor care au fost purtaţi în mod eronat de pseudo-istoria susţinătorilor sabatului lunar.
Apendice – Comentarii asupra pasajelor folosite ca dovadă pentru prezenţa Sabatelor lunare în istorie
Dacă cineva ar veni la mine şi ar susţine că soţia mea este vinovată de adulter, nu aş fi înclinat să-l cred. Să presupunem că acuzatorul ar spune ceva de genul: „Am zece dovezi diferite că ea este vinovată de această faptă!” Ei bine, atunci aş vrea să le aud. Imaginaţi-vă că ar începe:
-Mai întâi, am văzut-o pe soţia ta stând lângă David Young într-o poză. Apoi, am auzit o filmare cu soţia ta, spunând :„Te iubesc, Bubu!” cuiva de la etaj. În al treilea rând, am văzut un mesaj text adresat unuia pe nume Zachary Harvey în care spune că îl iubeşte! În al patrulea rând, în șura ta se află un pat și niște perne.
L-aş opri. I-aş spune că nu e nevoie să aud mai mult. Dacă primele şi cele mai bune argumente ale lui sunt lipsite de valoare, atunci întreaga lui pledoarie este neconvingătoare. Vedeţi, David Young este fratele soţiei mele, Zachery este nepotul ei, Bubu este câinele ei Yorkie Chihuahua şi avem un pat pentru nepoţii noştri adolescenţi în şură.
Încerc să ilustrez o idee. Faptul că cineva are o listă lungă de argumente nu este o dovadă că ele sunt şi corecte. Poate fi doar o dovadă că el este foarte pornit să convingă. Iar dacă primele dintre aceste argumente sunt slabe, atunci nu este nevoie să ne mai îngrijorăm legat de concluzia lor.
Cu toate acestea, de dragul de a fi precauţi, vom da următoarele comentarii asupra unor argumente forţate în favoarea învăţăturii false a sabatului lunar.
Unele studii spun că Exodul 12 este un exemplu al Sabatului săptămânal de pe data de 15. Argumentul spune astfel: „Prima zi a Sărbătorii Azimilor era într-o zi de 15, care era Sabat (a se vedea Leviticul 23:4-16). Aceasta face ca Sabatele din prima lună (Abib) să cadă pe datele de 8, 15, 22 şi 29.”
Dar priviţi la pasajul citat, Leviticul 23:4-16. În special observaţi versetele 7-8. Nu doar că nu spune că prima zi este Sabat, ci chiar arată că ziua a şaptea este ziua sărbătoririi Sabatului:
„În ziua întâi, să aveţi o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă. Şapte zile să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. În ziua a şaptea să fie o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă.”
Ce dovedesc versetele 7 şi 8 este că nu toate adunările ceremoniale sfinte care implică odihnă pot fi corelate cu Sabatele săptămânale. Deci faptul că erau adunări sfinte în şapte zile deosebite din luna a şaptea (pe datele de 15 şi 22) îşi pierde din semnificaţie în lumina faptului că adunările sfinte erau doar şase zile deosebite din prima lună.
Unele studii arată că Exodul 19 este un exemplu de lună în care Sabatele se potrivesc perfect cu calendarul selenar. Argumentul spune cam aşa: „Israel a ieşit din Egipt în noaptea zilei de 15 a lunii Abib. Trei luni mai târziu, în exact aceeaşi zi, pe 15, ei s-au odihnit în faţa muntelui (a se vedea Deuteronomul 16:1; Numeri 33:3; Exodul 19:1-2).”
Dar când citim pasajul, descoperim că datele de 15 şi 16 erau zile de curățire şi pregătire pentru întâlnirea cu Dumnezeul cel sfânt de pe 17. Dacă una dintre aceste trei date din naraţiune trebuie aleasă pentru a fi considerată Sabat, cel mai bine s-ar potrivi ziua de 17.
„Şi Domnul a zis lui Moise: «Iată, voi veni la tine într-un nor gros, pentru ca să audă poporul când îţi voi vorbi şi să aibă totdeauna încredere în tine.» Moise a spus Domnului cuvintele poporului. Şi Domnul a zis lui Moise: «Du-te la popor, sfinţeşte-i azi şi mâine şi pune-i să-şi spele hainele. Să fie gata pentru a treia zi, căci a treia zi Domnul Se va pogorî în faţa întregului popor, pe Muntele Sinai»” (Exodul 19:9-11).
Însă în realitate, nu se dau informaţii suficiente pentru a spune că oricare dintre aceste zile era Sabat. Argumentul, citat mai sus, l-ar putea face pe cititor să creadă că Biblia asociază ziua de 15 cu „odihna”, dar pasajul pare să o asocieze mai degrabă cu „camparea”. Ca zile de pregătiri, zilele de 15 şi 16 nu seamănă cu zilele de Sabat.
Cel puţin un studiu face referire la Leviticul 23:15-16 ca dovadă pentru sabatele lunare. Iată argumentul: „Leviticul 23:15-16 ne spune că Ziua Cincizecimii are loc întotdeauna în prima zi a săptămânii şi în a noua zi a lunii a treia”.
Dacă ar fi fost adevărat că ziua a noua a lunii era întotdeauna „prima zi” a săptămânii, atunci ar fi un argument foarte puternic pentru păzirea sabatului lunar.
Dar dacă veţi citi Leviticul 23:15-16 în context, şi chiar întreaga Biblie, nu veţi regăsi nicăieri ideea enunţată în acest argument. Nu este niciun pasaj care să spună că Ziua Cincizecimii cade în ziua a noua a lunii a treia. Iată pasajul:
„De a doua zi după Sabat, din ziua când veţi aduce snopul ca să fie legănat într-o parte şi într-alta, să număraţi şapte săptămâni întregi. Să număraţi cincizeci de zile, până în ziua care vine după al şaptelea Sabat, şi atunci să aduceţi Domnului un nou dar de mâncare.”
Acum priviţi cu atenţie aceste două versete. Şapte Sabate plus o zi înseamnă „cincizeci de zile”. Aceasta înseamnă şapte săptămâni complete (din prima zi până la Sabat) plus încă o primă zi. Aceasta înseamnă exact 50 de zile cu un ciclu continuu a câte şapte. Dar inseraţi aici două luni noi şi aveţi deodată 52 de zile. De fapt, Leviticul 23:15-16 este o dovadă clară împotriva ideii de Sabat lunar.
Un studiu descoperă o dovadă a prezenţei sabatului lunar în faptul că mana a încetat să mai cadă în ziua 16 a primei luni. Dar pasajul respectiv, Iosua 5:10-12, nu spune că pe 15 ar fi fost Sabat. (Într-adevăr, dacă 15 ar fi fost Sabat, atunci ultima zi de cădere a manei ar fi trebuit să fie 14, şi nu 15.)
Acelaşi studiu descoperă o dovadă a datei de 8 ca fiind Sabat din Exodul 40:2,17. Argumentul sună cam aşa: „Aron şi fiii săi au fost sfinţiţi timp de şapte zile începând cu ziua lunii noi (a se vedea Exodul 40:2,17). În ziua a opta (care era şi data de 8 a lunii), a avut loc o adunare a congregaţiei. În timpul celor şapte zile precedente, ei nu trebuiau să părăsească tabernacolul.”
Aşa că dovada unui Sabat este regăsită în „adunarea congregaţiei” din ziua a opta.
Dar ce arată cu adevărat Exodul 40:2,17? Arată că prima zi a săptămânii a fost ziua în care templul a fost construit. Restul capitolului arată volumul imens de muncă fizică pe care Moise l-a depus pentru ridicarea templului.
„În ziua întâi a lunii întâi, să întinzi locaşul cortului întâlnirii. (…) În ziua întâi a lunii întâi a anului al doilea, cortul era aşezat.”
Preoţii s-au sfinţit timp de o săptămână. Dacă ar trebui să fixăm un Sabat al zilei a şaptea în naraţiune, cel mai bun loc ar fi ziua a şaptea a timpului în care ei au stat în Templu. Dar şi aceasta ar fi o încercare forţată. Adevărul este că relatarea (Leviticul 8-9) nu dă nicio informaţie despre când a căzut Sabatul zilei a şaptea.
Ziua de 22 a lunii a şaptea a fost întotdeauna o zi de adunare sfântă, ultima zi din Sărbătoarea Corturilor. Aşa că faptul că Solomon a păzit-o ca atare în 2 Cronici 7:8-10 nu aduce nicio lumină suplimentară asupra întrebării dacă adunarea sfântă coincidea şi cu Sabatul zilei a şaptea.
Unii găsesc dovezi în Estera 9 pentru un Sabat în ziua de 15 a lunii a douăsprezecea. Dar pasajul arată că atât ziua de 14, cât şi cea de 15 erau păzite ca zile speciale, iar pasajul nu dă nicio informaţie din care să concluzionăm că ziua de 14 sau 15 era Sabatul zilei a şaptea.
Istoria lui Ezechia prezintă şaisprezece zile de curăţire a curţii şi a templului. În ziua a opta ei au început cu templul şi au terminat în ziua a şaisprezecea. Dar acolo nu este nicio dovadă privitoare la localizarea Sabatului zilei a şaptea. Într-adevăr, este cât se poate de evident că dacă o zi a fost păzită ca sfântă, ea nu putea fi ziua a opta.
Vindecarea orbului în Sabat din Ioan 9 se crede că este o dovadă pentru un Sabat în ziua de 22 a lunii a şaptea. Argumentul spune cam aşa: „Hristos a participat la Sărbătoarea Corturilor (Ioan 7:10). În ultima zi a sărbătorii, care este a douăzeci şi una zi a lunii a şaptea, Hristos a stat în picioare şi a vorbit (Ioan 7:37). Hristos a petrecut acea noapte pe Muntele Măslinilor (Ioan 8:1). A doua zi, care este a douăzeci şi doua a lunii, Hristos S-a întors la templu (Ioan 8:2). La templu, Hristos a vindecat un orb (Ioan 9:6). Vindecarea orbului a cauzat o mare mânie pentru că acea zi era Sabatul zilei a şaptea (Ioan 9:14). Aceasta aşază din nou Sabatul săptămânal, al zilei a şaptea, în zilele de 8, 15, 22 şi 29 ale lunii.”
Ioan 8:1 vorbeşte, foarte probabil, despre ziua a douăzeci și una a lunii a şaptea. Garantat. Dar că aceea este aceeaşi zi cu cea din Ioan 9:14 este cât se poate de forţat. În timp ce Isus a mers în templu în 8:2, El trecea pe lângă orb în 9:1, cincizeci şi nouă de versete mai jos. În capitolul 11:55 suntem deja la Paşte. Nu este niciun mod raţional prin care putem şti cât timp a trecut între 8:2 şi 9:1. Chiar dacă Ioan 9:6 spune că bărbatul a fost vindecat în templu, nu ar fi nicio dovadă că era aceeaşi zi, pentru că:
Ioan 18:20: „Isus i-a răspuns: «Eu am vorbit lumii pe faţă; totdeauna am învăţat pe norod în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii, şi n-am spus nimic în ascuns.»” Adevărul este că nu avem niciun mod prin care să cunoaştem data din Ioan 9, chiar dacă ştim data din Ioan 8:1-2. Iar Ioan 9:6 nu spune că orbul ar fi fost în templu.
Călătoria lui Pavel din Faptele apostolilor 20 este pretinsa dovadă pentru calcularea lunară a Sabatului. Raţionamentul e acesta: „Ziua a şaptea a opririi lor în Troa era a doua zi a lunii, la care Pavel face referire ca prima zi a săptămânii.” Astfel, dacă prima zi a săptămânii este a doua zi a lunii selenare, atunci luna (calendaristică) se potriveşte cu calendarul selenar.
Problema este că matematica nu susţine această părere. Dacă numeri zilele în mod inclusiv (aşa cum evreii au făcut mereu), atunci ei erau în Filipi în ziua a douăzeci şi una a lunii. O citire simplă a pasajului face să pară că ei au călătorit în data de 22 (ceea ce ar fi un argument împotriva sabatului lunar).
Şi sunt încă multe necunoscute în poveste. „După zilele” ar putea însemna „imediat după” sau „la ceva timp după”. Dacă aş spune „După ce am fost acasă la mama pentru Ziua Recunoştinţei, am petrecut următoarele câteva săptămâni acasă”, nu aş spune clar când m-am întors acasă: joi după-masă, vineri dimineaţă sau duminică la prânz. Pur şi simplu nu ar fi clar.
Dar când proiectez evenimentele aşa cum cel mai probabil au avut loc într-un calendar selenar, descopăr că „ziua dintâi a săptămânii” a fost în ziua a treia a calendarului selenar, cel mai devreme.
– Eugene Prewitt
_______________
[1] Dacă auzi pentru prima dată teoria sabatului lunar, este o listă scurtă de cuvinte pe care trebuie să le înveţi pentru a înţelege ce studiezi. O „lună selenară” se referă la perioada dintre o zi a lunii noi şi o altă zi a lunii noi. O „lună gregoriană” înseamnă ianuarie sau februarie etc. Luna gregoriană şi calendarul gregorian sunt numite după Papa Grigore care a decretat specificul lor. Un „Sabat în stil gregorian” este cel din ziua a şaptea din calendarul tău de pe perete, sâmbăta. Un sabat lunar ar fi cel care cade în zilele de 7, 14, 21 şi 28 de după o zi a lunii noi, în fiecare lună.
[2] Mulţi sabatarieni lunari sunt de asemenea şi păzitori ai zilelor de sărbătoare din vechime. În timp ce nu este nimic greşit în a păzi zilele sfinte ale evreilor, este important de observat cum le introduce Ioan cititorilor săi. El scrie despre „Paştele, praznicul iudeilor” şi despre „praznicul iudeilor, Praznicul zis al Corturilor” în Ioan 6:4 şi 7:2. A se vedea şi Ioan 2:13 şi 11:55.
[3] Dacă încă nu ai avut ocazia de a studia materialele oferite de „Amazing Facts” despre Apocalipsa 13-16, acest argument ar putea să nu fie uşor de înţeles. Dar în Apocalipsa 12:17 şi 14:12, poporul lui Dumnezeu este prezentat ca păzitor al poruncilor. Lumea este pusă la încercare asupra acestui subiect. Dar Dumnezeu nu ar pune niciodată lumea la încercare asupra unui lucru pe care oamenii simpli să nu-l poată înţelege.
[4] Dacă nu eşti familiar cu profeţia interesantă din Daniel 7:25, urmăreşte seria „Amazing Facts’ Storacles of Bible Prophecy”. Acolo vei descoperi dovezi ale puterii romane, care a căutat să schimbe legea lui Dumnezeu în timpul Evului mediu întunecat. Acea profeţie a fost împlinită. Şi împlinirea ei arată valoarea Sabatului.
1 În timpul călătoriei de Paşte. Ziua specifică nu este menţionată.
2 Unii susţinători ai sabatului lunar menţionează Ioan 9 ca exemplu de Sabat din ziua a cincisprezecea a lunii. Aceasta se bazează pe Sărbătoarea Corturilor din Ioan 7. Argumentul spune că în dimineaţa de după sărbătoare, Isus a mers la templu şi a găsit un orb. Ioan 8:1 este, cel mai probabil, ziua a douăzeci şi doua a lunii a şaptea. Garantat. Dar că aceea este aceeaşi zi cu cea din Ioan 9:14 este cât se poate de forţat. În timp ce Isus a mers în templu în 8:2, El trecea pe lângă orb în 9:1, cincizeci şi nouă de versete mai jos. În capitolul 11:55 suntem deja la Paşte. Versetele care să marcheze sfârşitul zilei nu apar foarte des în evanghelii.
