Cu ceva vreme în urmă, un prieten de-al meu conducea prin Ohio spre oraşul New York. Cel puţin el credea că se îndreaptă spre New York până când a văzut un autobuz care venea spre el cu viteză şi care a trecut de el, pe care scria clar „Oraşul New York”. Prietenul meu a fost încurcat. Fie şoferul autobuzului, fie el mergea greşit. Aşa că a condus până la următoarea benzinărie şi a întrebat: „Spuneţi-mi, acesta este drumul spre oraşul New York?” Angajatul a zâmbit şi i-a răspuns: „Da, dacă vreţi să mergeţi 25.000 mile.”
Abia atunci a realizat că o luase în direcţia greşită după ce oprise la un restaurant de lângă autostradă. A întors repede şi a luat-o în direcţia cea bună.
Această experienţă a prietenului meu ilustrează foarte clar ce se întâmplă cu o mulţime de oameni în viaţa lor religioasă. Indiferent de cât de sinceră este o persoană, ea ar putea să se înşele. Este nevoie de mai mult decât de sinceritate pentru a ajunge la destinaţia corectă. Uneori creştinii descoperă că s-au înşelat. Poate au fost îndrumaţi greșit de alţii şi află că se îndreaptă în direcţia greşită. Este foarte important pentru creştini ca ei să-şi deschidă minţile şi inimile şi să fie dispuşi să-şi schimbe direcţia dacă este necesar, pentru a rămâne în armonie cu adevărul care li se descoperă continuu. Până la urmă, nu orice este adevăr. În religie, adevărul se circumscrie celor aflate în Biblie. El nu se conformează tuturor lucrurilor, ci trebuie să se conformeze celor descoperite în Biblie. Oamenii se pot înşela şi chiar se vor înşela, dar cuvântul lui Dumnezeu nu face aceasta niciodată.
Să aplicăm aceasta unei situaţii ciudate pe care o întâlnim astăzi în lume. Deşi avem acelaşi Hristos, aceeaşi Biblie, totuşi regăsim două zile de Sabat păzite de creştini. Iar inima sinceră nu poate să nu se întrebe care este cea corectă.
Sunt mulţimi de oameni cărora li s-a spus, şi care cred cu sinceritate, că păzirea Sabatului zilei a şaptea a fost înlăturată la cruce şi că prima zi a săptămânii – ziua pe care noi o numim acum „duminică” – a devenit ziua Domnului în cinstea învierii. Mai este şi un alt grup de creştini, la fel de sincer, care crede că Sabatul zilei a şaptea de la început este adevărata zi a Domnului care trebuie ţinută de toţi – chiar şi după cruce.
Prieteni, dacă I-am cerut vreodată lui Dumnezeu să mă ajute să vorbesc cu dreptate şi nepărtinire onestă, acel timp este acum. Din tot ce ştim, mulţimi de bărbaţi şi femei sinceri, devotaţi umblă pe căile pe care au umblat părinţii lor, fără să se gândească vreodată măcar să se întrebe de ce păzesc ziua respectivă. Însă ei trebuie să descopere – şi eu cred că noi am descoperit – un adevăr vital. Iată-l: trebuie să avem susţinerea Scripturii pentru fiecare practică creştină pe care o urmăm.
Cuvântul lui Dumnezeu descoperă adevărul în această privinţă
Acum, dacă noi greşim cu privire la problema Sabatului – sau cu privire la oricare alta – cuvântul lui Dumnezeu ne va descoperi cu siguranţă acea eroare. Iar eu cred că fiecare bărbat sincer sau fiecare femeie sinceră vrea să ştie adevărul, chiar dacă adevărul se dovedeşte a fi diferit de ceea ce s-a aşteptat. Dacă Scripturile îmi descoperă că păzesc ziua greşită, atunci trebuie să fiu cu totul dispus să fac o schimbare, nu credeţi?
Ştiu că sunt unii care spun că nu contează ce zi păzeşti, cât timp păzeşti o zi din şapte. Aţi auzit pe cineva spunând aşa? Contează? Este oricare zi acceptabilă înaintea lui Dumnezeu? Să ne întoarcem la Carte, la Biblia din mâna dvs., şi să vedem ce descoperim. Vom citi trei declaraţii simple, clare. Mai întâi vom deschide la Apocalipsa 1:10: „În Ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe”.
Este evident că Domnul are o zi. Dar care zi? „Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului” (Matei 12:8). Trebuie să fie ceva deosebit cu Sabatul. Prin profetul Isaia, Dumnezeu vorbeşte despre Sabat şi îl numeşte clar „ziua Mea cea sfântă” (Isaia 58:13). Nicăieri în Scriptură El nu a mai numit o altă zi ca fiind a Sa.
Iată că Domnul are o zi. Iar acea zi este Sabatul. Dar acum ne întrebăm care dintre cele şapte zile este Sabatul? Pentru a găsi răspunsul, vom deschide chiar la miezul celor zece porunci.
„Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.”
„Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău” (Exodul 20:8-10). Este clar, nu-i aşa? Până acum am aflat trei lucruri. Domnul are o zi. Sabatul este ziua Domnului. Ziua a şaptea este Sabatul. Iar acum versetul 11. El ne spune de ce a făcut Dumnezeu Sabatul. „Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o”. În mod evident, este o legătură puternică între Sabat, creaţiune şi Creator.
Cum se încadrează creaţiunea în poveste?
Apropo, cine a făcut lumile? Cine a făcut acest pământ? Veţi spune: „Dumnezeu”. Da, dar haideţi să deschidem la Efeseni 3:9: „Și să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile” (n. tr., în engleză: „care a făcut toate lucrurile prin Isus Hristos”). Ioan 1:10 declară: „El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut”. Ar putea fi vreo afirmație mai clară? Da, Hristos, în existenţa Sa dinainte de Betleem, a creat această lume.
Priviţi ce s-a întâmplat. „În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse” (Geneza 2:2-3). Vedeţi acum? Cel care a făcut acest pământ este Cel care a făcut Sabatul. Isus avea tot dreptul să spună: „Fiul omului este Domn şi al Sabatului”, pentru că El l-a făcut. El avea tot dreptul să spună: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele”, pentru că El însuşi este cel care, în Eden, a dat primele porunci oamenilor.
Înţelegem noi cu adevărat consecinţele a ceea ce tocmai am descoperit? Ascultaţi. Hristos de pe Calvar este Creatorul din Geneza. A-L respinge pe unul, înseamnă a-L respinge şi pe celălalt! V-aţi gândit vreodată la asta? A-L respinge pe unul, înseamnă a-L respinge şi pe celălalt! Prieteni, de ce încercăm să izolăm Sabatul şi să-l lăsăm undeva de unul singur? De ce suntem aşa de dispuşi să-l dăm de o parte din locul unde Dumnezeu l-a aşezat – în chiar centrul legii Sale veşnice?
Ştiaţi că dacă aş merge într-un oraş şi aş vorbi despre delincvența juvenilă, progresul comunităţii şi mântuirea din păcat – dacă aş arăta oamenilor cuvântul lui Dumnezeu privitor la adulter, furt, omor şi aş arăta cum Hristos poate să dea biruinţă –, fiecare creştin m-ar susţine îndeaproape şi chiar mulţi necreştini ar face la fel? Ei ar spune: „Frate Joe, ce lucrare minunată pentru omenire faci!” Dar în momentul în care aş menţiona Sabatul poruncii a patra, ei ar începe să ridice din sprâncene. S-ar ridica întrebări. Oamenii ar aduce multe scuze pentru a-şi retrage susţinerea. Vă întreb: De ce? De ce?
Este perfect în regulă să vorbeşti despre prima sau a doua poruncă, sau despre a şasea, a şaptea sau a opta. Dar nu o menţiona pe a patra. De ce? Haideţi să fim consecvenţi. Poţi înţelege clar că poruncile fie rămân, fie cad toate împreună. Ele fie sunt în vigoare, fie nu sunt. Fie este greşit ca eu să mint, să omor sau să fur, fie nu. Nu găsim scuze pentru călcarea celorlalte porunci. De ce găsim pentru a patra? M-am întrebat de multe ori cum un lucru atât de clar şi simplu ca relaţia noastră cu harul şi poruncile lui Dumnezeu poate crea o confuzie atât de mare. Oamenii spun: „Sunt mântuit prin har. Nu e nevoie să păzesc legea”. Aţi auzit vreun om care gândeşte astfel? Dar, prietene, harul şi iertarea ne eliberează de ascultarea de legea pe care am călcat-o? Dacă sunt mântuit, voi lua portofelul tău? Voi minţi? Voi fura? Voi ucide? Nu. Păzirea poruncilor devine posibilă pentru inima care Îl iubeşte pe Domnul ei. Dragostea este cea care face diferenţa.
Vedeţi? Mântuirea de puterea păcatului este un dar de la Dumnezeu. El nu anulează datoria păcatului nostru din trecut prin nicio faptă bună de-a noastră. Aşadar, când suntem iertaţi, să facem voia lui Dumnezeu devine plăcerea noastră. Nu pentru a merita cerul, înţelegeţi, ci pentru că Îl iubim. Vedeţi, păzirea poruncilor nu este mijlocul prin care suntem mântuiţi. Este o dovadă că am fost deja mântuiţi. Amintiţi-vă de această diferenţă clară şi nu veţi fi niciodată în confuzie cu privire la acest subiect vital.
Doar pentru evrei?
Acum, unele persoane, fără să se gândească prea bine, ne-au spus că Sabatul zilei a şaptea este evreiesc, şi prin urmare nu este pentru noi. Dar Isus a spus: „Sabatul a fost făcut pentru om”, adică pentru toţi oamenii. Mântuitorul însuşi a făcut Sabatul cu două mii de ani înainte de a fi vreun evreu. El a dat Sabatul împreună cu căsătoria, iar Sabatul nu este mai evreiesc decât este căsătoria. Femeia a fost făcută pentru bărbat. Aţi auzit pe cineva spunând: „Nu mă pot căsători, pentru că este un lucru evreiesc”? Aţi auzit?
Cu cât studiezi mai profund acest lucru, cu cât îl cercetezi cu mai multă grijă, cu atât mai puternică va fi convingerea ta că ceva undeva este greşit, că în anumite probleme vitale am mers înainte urmând mulţimea, fără să cântărim lucrurile. În acest moment poate spui: „Cred că ai dreptate. Este evident că ziua a şaptea este ziua corectă, pe care trebuie să o păzesc. Dar cum putem şti că ziua pe care o numim acum sâmbătă este ziua a şaptea din vremurile biblice?” Să privim la următoarele versete din Luca 23:52-56 şi 24:1: „Omul acesta s-a dus la Pilat şi a cerut trupul lui Isus. L-a dat jos de pe cruce, L-a înfăşurat într-o pânză de in şi L-a pus într-un mormânt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni. Era Ziua Pregătirii şi începea ziua Sabatului. Femeile care veniseră cu Isus din Galileea au însoţit pe Iosif, au văzut mormântul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el, s-au întors şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege. În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea şi altele împreună cu ele au venit la mormânt dis-de-dimineaţă şi au adus miresmele, pe care le pregătiseră.”
Vedeţi că aceste cuvinte arată clar cum stau lucrurile? Sunt menţionate aici trei zile – Ziua Pregătirii, Sabatul şi ziua întâi a săptămânii. Observaţi că două dintre aceste zile au denumiri sacre. Celeilalte i se dă simplu un număr – ziua întâi a săptămânii. Ştiu că nu spune vineri, sâmbătă, duminică. Dar ştim cu toţii că Isus a fost crucificat în ziua pe care o numim acum „vineri” şi că S-a ridicat din morţi în ziua pe care o numim acum „duminică”. Sabatul e ziua dintre ele. Este cât de poate de simplu!
Nu uitaţi că acest cuvinte nu au fost scrise în acel weekend şi date repede la tipărit. Nu. Ele au fost scrise la mulţi ani după cruce. Însă scriitorul inspirat încă o numeşte „ziua Sabatului” iar duminica este numită simplu „ziua întâi a săptămânii”. Important, nu-i aşa? Gândiţi-vă bine!
Sper că nu veţi fi mulţumiţi cu o abordare superficială a subiectului Sabatului, prieteni. Este teribil de important să înţelegeţi exact cum vă raportaţi la aceste zece porunci pe care Dumnezeu le-a scris cu propria Sa mână.
– din seria de predici înregistrate ale lui Joe Crews