Adevărul despre Sabat » Declaraţiile cultelor despre Sabat

Biserica Anglicană

„Şi unde ni se spune în Scripturi că trebuie să păzim prima zi? Ni se porunceşte să o păzim pe a şaptea; dar nicăieri nu ni se porunceşte să păzim prima zi. (…) Motivul pentru care sfinţim prima zi a săptămânii în locul zilei a şaptea este acelaşi motiv pentru care ţinem multe alte lucruri – nu pentru că Biblia, ci pentru că biserica a impus acest lucu.” – Isaac Williams, „Plain Sermons on the Catechism”, pp. 334, 336.

Biserica Baptistă

„Sfinţirea zilei Sabatului a fost şi este o poruncă, dar această zi a Sabatului nu este duminica. Însă se va adăuga imediat, cu un fel de umbră de triumf, că Sabatul a fost transferat de la ziua a şaptea la prima zi a săptămânii, împreună cu toate obligațiile, privilegiile şi sancţiunile lui. Dorind cu ardoare mai multe informaţii asupra acestui subiect, pe care l-am studiat timp de mulţi ani, întreb: «Unde poate fi găsită relatarea unei asemenea schimbări?» Nu în Noul Testament – cu siguranţă că nu. Nu este nicio dovadă scripturistică a schimbării instituției Sabatului de la ziua a şaptea la prima zi a săptămânii.” – Dr. E. T. Hiscox, autor al „Baptist Manualul”.

„Mie mi se pare inexplicabil faptul că Isus, în timpul conversaţiilor cu ucenicii Săi vreme de trei ani, deşi a vorbit cu ei despre problema Sabatului, a discutat despre variatele lui aspecte şi l-a eliberat de poleiala falsă (tradiţia evreiască), nu a făcut niciodată aluzie la vreun transfer al zilei; la fel şi faptul că în timpul celor 40 de zile ale vieţii Sale de după înviere, nu a fost sugerat nimic de felul acesta. Nici Duhul, din câte ştiu, care le-a fost dat pentru a le aduce aminte de toate lucrurile pe care El li le-a spus, nu a abordat această problemă. Nici măcar apostolii inspiraţi, când au predicat evanghelia, au întemeiat biserici, au sfătuit şi i-au îndrumat pe oameni, nu au discutat sau abordat acest subiect.

Sigur că îmi este bine cunoscut faptul că duminica a intrat în uz în istoria creştinismului timpuriu ca zi religioasă, aşa cum învăţăm de la părinţii bisericeşti şi din alte surse. Dar ce păcat că ea apare marcată cu semnul păgânismului, creştinizată cu numele zeului soare, iar apoi adoptată şi sfinţită de apostazia papală şi lăsată ca moştenire sacră protestantismului.” – Dr. E. T. Hiscox, în predica de la Convenţia pastorilor baptişti, reprodusă în „New York Examiner”, 16 noiembrie 1893 (Liderul/purtătorul de cuvânt al Bisericii Romano-Catolice este de acord cu această declaraţie. A se vedea mai jos.)

„Scripturile nu numesc nicăieri prima zi a săptămânii «Sabat». (…) Nu este nicio autoritate biblică pentru a face aceasta şi, desigur, nicio obligaţie scripturală.” – „The Watchman”

„Credem că legea lui Dumnezeu este regula veşnică şi imuabilă a guvernării Sale morale.” – „Baptist Church Manual”, art. 12.

„Nu a avut loc niciodată vreo schimbare formală sau oficială de la Sabatul evreiesc al zilei a şaptea la păzirea creștină a primei zile.” – William Owen Carver, „The Lord’s Day in Our Day”, p. 49.

„Nu este nimic în Scriptură care să ne ceară să sfinţim duminica în locul sâmbetei.” – Harold Lindsell (editor), „Christianity Today”, 5 noiembrie 1976

Brethren Church

„Cu punctele de vedere asupra legii şi a Sabatului pe care le aveam cândva (…) şi pe care le are şi acum marea majoritatea a celor mai zeloşi creştini, mărturisim că nu putem răspunde adventiştilor. Mai mult, nici înainte, nici după aceea nu am mai auzit sau citit ceva ce să dea un răspuns concludent unui adventist în controversa scripturistică privitoare la ziua a şaptea ca Sabat (Exodul 20:10). Nu este doar «o zi din şapte», după cum spun unii, ci «ziua a şaptea conform poruncii».” – „Words of Truth and Grace”, p. 281.

Biserica Catolică

„Este bine să le reamintim prezbiterienilor, baptiştilor, metodiştilor şi tuturor celorlalţi creştini, că Biblia nu-i susţine nicăieri în păzirea duminicii. Duminica este o instituţie a Bisericii Romano-Catolice, iar cei care păzesc această zi păzesc o poruncă a Bisericii Catolice.” – Preotul Brady într-un mesaj raportat în Elizabeth, New Jersey, „News”, pe 18 martie 1903.

„Protestanţii (…) acceptă duminica în locul sâmbetei ca zi de închinare publică după ce Biserica Catolică a făcut schimbarea. (…) Dar gândirea protestantă nu pare să realizeze că (…) ţinând duminica, ei acceptă autoritatea purtătorului de cuvânt al bisericii, papa.” – „Our Sunday Visitor”, 5 februarie 1950.

„Sigur că aceste două vechi citate sunt cu exactitate corecte. Biserica Catolică a stabilit duminica drept zi de închinare colectivă şi primeşte toate meritele – sau învinuirile – pentru această schimbare.” – „This Rock, The Magazine of Catholic Apologetics and Evangelization”, iunie 1997, p. 8.

„Întrebare: Ai vreo altă dovadă că ei (protestanţii) nu se ghidează după Scriptură?

Răspuns: Da, atât de multe, încât nu putem insera mai mult de o ilustraţie în această carte. Ei resping mult din ceea ce este clar prezentat în Scriptură şi susţin şi mai mult din ceea ce nu este descoperit nicăieri în Cartea sfântă.

Întrebare: Poţi da exemple pentru ambele situaţii?

Răspuns: Ei ar trebui, dacă într-adevăr Scriptura este singura lor regulă, să-și spele picioarele unii altora, potrivit poruncii lui Hristos din capitolul al treisprezecelea din Sfântul Ioan; ar trebui să păzească nu duminica, ci sâmbăta, potrivit poruncii: «Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti», căci această poruncă nu a fost schimbată sau abrogată în Scriptură.”

– Rev. Stephen Keenan, „A Doctrinal Catechism”, New York, 1857, p. 101.

„Întrebare: Ai vreun alt mod de a dovedi că biserica are puterea de a institui sărbători sau precepte?

Răspuns: Dacă nu ar avea o astfel de putere, nu ar fi putut face ceea ce admit toţi oamenii religioşi moderni. Ea nu ar fi putut înlocui păzirea Sabatului zilei a şaptea cu păzirea duminicii, ziua întâi a săptămânii, schimbare pentru care nu există nicio autoritate scripturistică.”

– Rev. Stephen Keenan, „A Doctrinal Catechism”, New York, 1857, p. 174.

„Întrebare: În ce fel putem arată unui protestant că el vorbeşte în mod nechibzuit împotriva posturilor şi abstinenţelor?

Răspuns: Dacă nu este dispus să ia parte la post sau abstinenţă, întrebaţi-l de ce păzeşte duminica, şi nu sâmbăta, ca zi de odihnă. Dacă va răspunde că Scriptura îi porunceşte să păzească duminica, dar ea nu vorbeşte nimic despre post şi abstinenţă, spuneţi-i că Scriptura vorbeşte despre sâmbătă sau Sabat, dar nu dă nicăieri nicio poruncă cu privire la duminică sau prima zi a săptămânii. Dacă el neglijează sâmbăta ca zi de odihnă şi sfinţire şi pune în locul ei duminica, doar din cauză că acesta era obiceiul bisericii din vechime, nu ar trebui, dacă vrea să aibă o purtare consecventă, să ţină postul şi abstinenţa, pentru că aceeaşi biserica din vechime le-a poruncit?”

– Rev. Stephen Keenan, „A Doctrinal Catechism”, New York, 1857, p. 181.

„Întrebare: Care este ziua Sabatului?

Răspuns: Sâmbăta e ziua Sabatului.

Întrebare: De ce ținem noi duminica în loc de sâmbăta?

Răspuns: Ţinem duminica în loc de sâmbătă, pentru că Biserica Catolică a transferat solemnitatea zilei de sâmbătă asupra duminicii.”

– Rev. Peter Giermann, C.SS.R., „Convert’s Catechism of Catholic Doctrine”, p. 50.

„Întrebare: Nu ar trebui ca un protestant inteligent să-şi pună nişte întrebări serioase, când descoperă că însăşi Biblia nu este urmată ca regulă de cei de aceeaşi religie cu el?

Răspuns: Cu siguranţă ar trebui, când îi vede că botează copiii, abrogă Sabatul evreiesc şi ţin duminica pentru care nu există nicio autoritate scripturală; când descoperă că ei neglijează să-şi spele unii altora picioarele, lucru poruncit expres, şi când mănâncă sânge şi animale sugrumate, lucruri interzise expres în Scriptură. Ar trebui să-şi pună nişte întrebări, dacă gândeşte câtuşi de puţin. (…)

Întrebare: Nu ar trebui ca protestantul să-şi pună întrebări când descoperă că urmează tradiţia drept călăuză?

Răspuns: Da, dacă ar reflecta asupra faptului că nu are decât tradiţia catolică pentru a sfinţi duminica.”

– „Controversial Catechism” de Stephen Keenan, ediţia nouă, revizuită de Rev. George Cormack, publicată la Londra de „Burns & Oates”; New York, Cincinnati, Chicago: ed. Benzinger Brothers, 1896, pp. 6, 7.

„Biserica, pe de altă parte, după ce a schimbat ziua de odihnă de la Sabatul evreiesc, sau a şaptea zi a săptămânii, la prima, a făcut ca porunca a treia să se refere la duminică drept ziua care trebuie sfinţită ca zi a Domnului. Conciliul de la Trento (Ses. VI, can. xix) îi condamnă pe cei care nu acceptă că cele zece porunci se aplică creştinilor.” – „The Catholic Encyclopedia, Commandments of God”, vol. IV, © 1908 de Robert Appleton Company – ediţia online © 1999 de Kevin Knight, Nihil Obstat, Remy Lafort, Censor Imprimatur – John M. Farley, Arhiepiscop de New York, p. 153.

„Biserica (Romano-Catolică) a schimbat păzirea Sabatului la duminică în virtutea autorităţii divine, infailibile, care i-a fost dată de întemeietorul ei, Isus Hristos. Pretenţia protestantă că Biblia este singurul îndreptar al credinţei nu lasă loc pentru păzirea duminicii. În această privinţă, adventiştii de ziua a şaptea sunt singurii protestanţi consecvenţi.” – „The Catholic Universe Bulletin”, 14 august 1942, p. 4.

„Toţi credem multe lucruri privitoare la religie pe care nu le găsim în Biblie. De exemplu, nicăieri în Biblie nu găsim că Hristos sau apostolii au poruncit ca Sabatul să fie schimbat de la sâmbătă la duminică. Avem porunca lui Dumnezeu dată lui Moise de a sfinţi ziua Sabatului, care este a şaptea zi a săptămânii, sâmbăta. Astăzi, majoritatea creştinilor păzeşte duminica pentru că ea ne-a fost descoperită de biserică, în afara Bibliei.” – „The Catholic Virginian. To Tell You The Truth”, vol. 22, nr. 49, 3 octombrie 1947.

„(…) poţi citi Biblia de la Geneza la Apocalipsa şi nu vei găsi nici un singur rând care să autorizeze sfinţirea duminicii. Scripturile subliniază ţinerea cu religiozitate a sâmbetei, o zi pe care noi nu o sfinţim niciodată.” – „The Faith of Our Fathers”, de cardinalul James Gibbons, arhiepiscop de Baltimore, ediţia a optzeci şi a opta, p. 89. Publicată iniţial în 1876, republicată cu drepturi de autor în 1980 de TAN Books and Publishers, pp. 72-73.

„Respinge autoritatea bisericii şi nu ai nicio explicaţie sau justificare adecvată sau rezonabilă pentru înlocuirea sâmbetei cu duminica în porunca a treia – a patra la protestanţi – a lui Dumnezeu. (…) Biserica este deasupra Bibliei şi schimbarea păzirii Sabatului este o dovadă a acestui fapt.” – „Catholic Record”, 1 septembrie 1923.

„Dar din moment ce sâmbăta, nu duminica, este menţionată în Biblie, nu este ciudat că cei care nu sunt catolici, care pretind că iau religia direct din Biblie şi nu de la biserică, ţin duminica în locul sâmbetei? Desigur, este o inconsecvenţă. Dar această schimbare a fost făcută cu aproape cincisprezece secole înainte de naşterea protestantismului, iar la timpul acela obiceiul era păzit la scară universală. Ei au continuat obiceiul, deşi acesta are la bază autoritatea Bisericii Catolice şi nu un text explicit din Biblie. Acea păzire rămâne ca o amintire a bisericii mamă din care se trag sectele care nu sunt catolice – ca un băieţel care fuge de acasă, dar încă păstrează în buzunar o poză a mamei şi o buclă din părul ei.” – „The Faith of Millions”

„Poate cel mai curajos lucru şi cea mai revoluţionară schimbare pe care biserica le-a făcut vreodată au avut loc în primul secol. Ziua cea sfântă, Sabatul, a fost schimbat de la sâmbătă la duminică. «Ziua Domnului» («dies Dominica») a fost aleasă, nu ca urmare a directivelor Scripturilor, ci din simţul propriei puteri al bisericii. Ziua învierii şi ziua Cincizecimii, la cincizeci de zile mai târziu, au avut loc în prima zi a săptămânii. Aşa că acesta urma să fie noul sabat. Oamenii care cred că Scripturile trebuie să fie singura autoritate, ar trebui în mod logic să devină adventişti de ziua a şaptea şi să sfinţească sâmbăta.” – „Sentinel. Pastor’s page”, Biserica Catolică „Saint Catherine”, Algonac, Michigan, 21 mai 1995.

„Dacă protestanţii ar urma Biblia, ei s-ar închina lui Dumnezeu în ziua Sabatului. Păzind duminica, ei urmează o lege a Bisericii Catolice.” – Albert Smith, cancelar al Arhidiecezei Baltimore, răspunzând cardinalului într-o scrisoare din 10 februarie 1920.

„Ţinerea duminicii de către protestanţi este un omagiu pe care îl aduc, în ciuda lor înşiși, autorităţii Bisericii (Catolice).” – Monsenior Louis Segur, „Plain Talk about the Protestantism of Today”, p. 213.

Care este acea întrebare importantă pe care papalitatea o adresează protestanţilor?

Protestanţii au întrebat în mod repetat papalitatea: „Cum îndrăzneşti să schimbi legea lui Dumnezeu?” Dar întrebarea adresată protestanţilor de către Biserica Catolică este şi mai pătrunzătoare.

O avem aici, în mod oficial: „Îmi vei spune că sâmbăta este Sabatul evreiesc, dar sabatul creştin a fost schimbat în duminică. Schimbat! De către cine? Cine are autoritatea de a schimba o poruncă expresă a Dumnezeului Atotputernic? Când Dumnezeu a vorbit şi a spus: «Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti», cine va îndrăzni să spună: «Nu, vei putea lucra şi face tot felul de afaceri lumeşti în ziua a şaptea, dar vei sfinţi prima zi în locul ei?»

Aceasta este o întrebare foarte importantă, la care nu ştiu cum poţi răspunde. Eşti protestant şi pretinzi că umbli după Biblie şi doar Biblie; cu toate acestea, într-o problemă atât de importantă, cum este sfinţirea unei zile din şapte, mergi împotriva literei clare a Bibliei şi aşezi o altă zi în locul zilei poruncite de Biblie.

Porunca de a sfinţi ziua a şaptea este una dintre cele zece porunci. Crezi că celelalte nouă sunt încă aplicabile, dar cine ţi-a dat permisiunea de a o încălca pe a patra? Dacă eşti consecvent principiilor tale, dacă urmezi cu adevărat Biblia şi doar Biblia, ar trebui să poţi aduce un pasaj din Noul Testament, în care porunca a patra este modificată în mod expres.” – „Library of Christian Doctrine: Why Don’t You Keep Holy the Sabbath-Day?” (Londra, „Burns and Oates” Ltd.), pp. 3, 4.

„Nu este decât o singură biserică de pe faţa pământului care are puterea, sau pretinde că are puterea, de a da legi care să oblige conştiinţa, să oblige înaintea lui Dumnezeu, să oblige sub pedeapsa focului iadului. De exemplu, să luăm instituirea duminicii. Ce drept are oricare altă biserică să păzească această zi? Vei răspunde că o face în virtutea poruncii a treia (papalitatea a dat-o la o parte pe a doua privitoare la închinarea la chipuri cioplite şi a numit porunca a patra, a treia), care spune: «Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Sabatului.» Dar duminica nu este Sabatul. Orice băieţel ştie că duminica este prima zi a săptămânii. Am oferit în mod repetat 1.000 de dolari oricui îmi va dovedi doar din Biblie că duminica este ziua pe care trebuie să o păzim, dar nimeni nu a venit să revendice acei bani. Sfânta Biserică Catolică este cea care a schimbat ziua de odihnă de la sâmbătă, ziua a şaptea, la duminică, prima zi a săptămânii.” – T. Enright, C.S.S.R., într-o prelegere susţinută în 1893.

„Sigur că Biserica Catolică pretinde că schimbarea este actul ei. Iar acest act este semnul puterii şi al autorităţii ei ecleziastice în probleme religioase. – C. F. Thomas, cancelar al Cardinalului Gibbons, răspunzând unei scrisori privitoare la schimbarea Sabatului, 11 noiembrie 1895.

„Tradiţia, şi nu Scriptura, este stânca pe care biserica lui Isus Hristos este zidită.” – Adrien Nampon, „Catholic Doctrine as Defined by the Council of Trent”, p. 157.

„Papa are o atât de mare autoritate şi putere încât poate modifica, explica sau interpreta chiar legea divină. Papa poate modifica legea divină, din moment ce puterea lui nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu, iar el acţionează ca locţiitor al lui Dumnezeu pe pământ.” – Lucius Ferraris, „Prompta Bibliotheca”, art. „Papa”, II, vol. VI, p. 29.

„Liderul Bisericii Catolice este definit de credinţă drept vicarul lui Isus Hristos (şi acceptat ca atare de credincioşi). Papa este considerat omul de pe pământ care «ia locul» Celei de a Doua Persoane a Dumnezeului omnipotent al Trinităţii.” – Ioan Paul al II-lea, „Crossing the Threshold of Hope”, p. 3, 1994.

„(…) intuiţia păstorească a sugerat bisericii creștinarea noţiunii de duminică drept «ziua soarelui», care era denumirea romană a acelei zile şi care este încă păstrată în unele limbi moderne. Aceasta pentru a-i îndepărta pe cei credincioşi de ademenirea sectelor care aduceau închinare soarelui şi pentru a direcţiona sărbătorirea acelei zile spre Hristos, adevăratul «soare» al omenirii.” – Ioan Paul al II-lea, „Dies Domini, 27. The day of Christ-Light”, 1998. (Lideri protestanţi proeminenţi sunt de acord cu această declarație; pentru a citi declaraţia doctorului E. T. Hiscox, autor al „Baptist Manual”, disponibilă în limba engleză, click aici ^[1].)

„Soarele era zeul suprem în cultura păgână. (…) Soarele are şi astăzi închinători în Persia şi alte ţări. (…) Soarele are cu adevărat ceva regesc, maiestuos, făcându-l să fie o emblemă potrivită pentru Isus, Soarele dreptăţii. Pornind de aici, biserica din aceste ţări pare să fi spus: «Păstraţi acel nume vechi, păgân (duminica). Ea va rămâne consacrată, sfințită.» În acest fel, duminica păgână, dedicată lui Balder, a devenit duminica creştină, sfinţită pentru Isus.” – William Gildea, Doctor Divinitatis, „The Catholic World”, martie 1894, p. 809.

„Păstrarea vechiului nume păgân de «Dies Solis» («zilei soarelui») pentru duminică se datorează în mare măsură unirii dintre punctele de vedere păgân şi creştin, prin care prima zi a săptămânii a fost recomandată de Constantin supuşilor săi – deopotrivă păgâni şi creştini – ca «venerabila» zi a soarelui.” – Arthur P. Stanley, „History of the Eastern Church”, p. 184.

„Când Sf. Pavel a repudiat faptele legii, el nu se referea la cele zece porunci, care sunt la fel de imuabile ca însuşi Dumnezeu şi pe care Dumnezeu nu ar fi putut să le schimbe şi să rămână încă Dumnezeul infinit de sfânt.” – „Our Sunday Visitor”, 7 octombrie 1951.

„Întrebare: Cum dovedeşti că biserica are puterea de a porunci care sunt zilele de sărbătoare şi zilele sfinte?

Răspuns: Prin însuşi actul schimbării sâmbetei în duminică, pe care protestanţii îl admit. Astfel, ei se contrazic în fond, păzind cu stricteţe duminica şi încălcând majoritatea celorlalte sărbători poruncite de aceeaşi biserică.”

– Henry Tuberville, „An Abridgment of the Christian Doctrine”, 1833, p. 58. Aceeaşi declaraţie este regăsită în „Manual of Christian Doctrine”, editat de Daniel Ferris, 1916, p. 67.

„Unii teologi au susţinut că Dumnezeu a stabilit în mod direct duminica drept zi de închinare în LEGEA NOUĂ, că El însuşi a înlocuit în mod explicit Sabatul cu duminica. Dar această teorie este abandonată în întregime. Acum se susţine, în general, că Dumnezeu a dat pur şi simplu bisericii Sale puterea de a pune deoparte oricare zi sau zile, pe care le va găsi potrivite să fie zile sfinte. Biserica a ales duminica, prima zi a săptămânii, iar în cursul timpului a adăugat şi alte zile ca zile sfinte.” – Vincent J. Kelly, „Forbidden Sunday and Feast-Day Occupations”, Washington, D.C., Catholic University of America Press, „Studies in Sacred Theology”, nr. 70, 1943, p. 2.

„Dacă ar fi să consultăm doar Biblia, ar trebui să sfinţim ziua Sabatului, adică sâmbăta, împreună cu evreii, în locul duminicii.” – „A Course in Religion for Catholic High Schools and Academies”, de Rev. John Laux M. A., ed. Benzinger Brothers, ediţia 1936, partea I.

„Duminica este o instituţia catolică şi (…) poate fi apărată doar pe baza principiilor catolice. (…) De la începutul şi până la sfârşitul Scripturii nu există nici un singur pasaj care să ne permită transferul închinării publice săptămânale de la ultima zi a săptămânii la prima.” – „Catholic Press”, 25 august 1900.

„Sabatul era sâmbăta, nu duminica. Biserica a schimbat păzirea Sabatului în păzirea duminicii. Protestanţii trebuie să fie cât se poate de confuzi dacă păzesc duminica când Dumnezeu a spus clar: «Sfinţeşte ziua Sabatului.» Cuvântul «duminică» nu apare nicăieri în Biblie, aşa că fără să ştie, ei ascultă de autoritatea Bisericii Catolice.” – Canon Cafferata, „The Catechism Explained”, p. 89.

„Logica şi bunul simţ cer acceptarea uneia sau alteia dintre aceste alternative: fie protestantismul şi sfinţirea sâmbetei, fie catolicismul şi sfinţirea duminicii. Compromisul este imposibil.” – Cardinalul John Gibbons, „The Catholic Mirror”, 23 decembrie 1893.

Biserica creştină

„Nu cred că ziua Domnului a luat locul Sabatului evreiesc sau că Sabatul a fost schimbat de la a şaptea la prima zi, din simplul motiv că acolo unde nu este o mărturie, nu poate fi nici credinţă. Acum, nu este nicio mărturie în toate profeţiile cereşti că Sabatul este schimbat sau că ziua Domnului i-a luat locul.” – Alexander Campbell în „The Reporter”, 8 octombrie 1921.

„A inversat porunca a patra, desfiinţând Sabatul regăsit în cuvântul lui Dumnezeu şi instituind duminica drept zi sfântă.” – Dr. N. Summerbell, „History of the Christian Church” („Istoria bisericii creştine”), ediţia a treia, p. 415

„Nu există nicio autoritate biblică directă pentru a stabili prima zi ca zi a Domnului.” – Dr. D. H. Lucas, „Christian Oracle”, 23 ianuarie 1890.

„Prima zi a săptămânii este numită în mod obişnuit «sabat». Aceasta este o greşeală. Sabatul Bibliei este ziua imediat precedentă primei zile a săptămânii. Prima zi a săptămânii nu este niciodată numită «sabat» în întreaga Scriptură. Este de asemenea greşit să vorbim despre o schimbare a Sabatului. Nu a avut loc niciodată o schimbare a Sabatului de la sâmbătă la duminică. În niciun loc din Biblie nu găsim vreo afirmaţie care să sugereze o astfel de schimbare.” – „First-Day Observance”, pp. 17, 19.

Disciples of Christ

„Nu există nicio autoritate biblică directă pentru a stabili prima zi ca zi a Domnului.” – Dr. D. H. Lucas, „Christian Oracle”, 23 ianuarie 1890.

Biserica lui Hristos

„Dar nu găsim nicio poruncă directă de la Dumnezeu, nicio instrucţiune venită de la Hristos cel înviat, nicio îndrumare de la primii apostoli, din care să rezulte că Sabatul zilei a şaptea trebuie înlocuit cu duminica. (…) Să fim cât se poate de clari asupra acestui subiect. Deşi pentru creştini această zi, prima zi a săptămânii, este cea mai importantă dintre toate zilele (…) nu este nicio poruncă sau însărcinare în Noul Testament cu privire la păzirea ei ca zi sfântă. (…) Biserica Romană a ales prima zi a săptămânii în cinstea învierii lui Hristos.” – „Bible Standard”, mai 1916, Auckland, Noua Zeelandă.

„(…) Dacă porunca a patra se aplică şi nouă, neamurilor, atunci trebuie cu orice preţ să o păzim. Dar fie ca cei care pretind o păzire strică a Sabatului să-şi amintească că ziua a şaptea este SINGURA zi de Sabat poruncită şi că Dumnezeu nu a abrogat niciodată acea poruncă. Dacă vrei să păzeşti Sabatul, păzeşte-l; dar duminica nu este Sabatul. Argumentul adventiştilor de ziua a şaptea este de neatacat într-o privinţă – porunca se referă la ziua a şaptea, nu la prima zi.” – G. Alridge, editor, „Bible Standard”, aprilie 1916.

„Nu există nicio autoritate biblică directă pentru a stabili prima zi ca zi a Domnului.” – Dr. D. H. Lucas, „Christian Oracle”, 23 ianuarie 1890.

„A porunci (…) oamenilor (…) să păzească (…) ziua Domnului (…) este contrar evangheliei.” – „Memoirs of Alexander Campbell”, vol. 1, p. 528.

„Este dovedit în mod clar că pastorii bisericilor au lăsat la o parte una dintre cele zece porunci ale lui Dumnezeu care, nu doar în Vechiul Testament, ci în întreaga descoperire, sunt cu cea mai mare insistenţă privite ca rezumatul a tot ce este religie şi moralitate.” – Alexander Campbell, „Debate With Purcell”, p. 214.

„Nu cred că ziua Domnului a luat locul Sabatului evreiesc sau că Sabatul a fost schimbat de la a şaptea la prima zi, din simplul motiv că acolo unde nu este o mărturie, nu poate fi nici credinţă. Acum, nu este nicio mărturie în toate profeţiile cereşti că Sabatul a fost schimbat sau că ziua Domnului i-a luat locul.” – Alexander Campbell „Washington Reporter”, 8 octombrie 1921.

Biserica Anglicană

„Mulţi oameni cred că duminica este Sabatul. Dar nici în Noul Testament, nici în biserica primară nu găsim nimic care să sugereze că avem vreun drept să transferăm păzirea zilei a şaptea la prima. Sabatul a fost şi este sâmbăta şi nu duminica, şi dacă el ar fi încă obligatoriu pentru noi, ar trebui ţinut în acea zi, nu în alta.” – Rev. Lionel Beere, Biserica Tuturor Sfinţilor, Ponsonby, Noua Zeelandă, în „Church and People”, 1 septembrie 1947.

„Nicăieri în Biblie nu se spune că închinarea trebuie să aibă loc duminica. «Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.» (…) Aceasta este sâmbăta.” – P. Carrington, Arhiepiscop de Quebec, 27 octombrie 1949, citat în „Prophetic Signs”, p. 12.

„Păzirea primei zile în locul zilei a şaptea se bazează pe mărturia bisericii şi doar a bisericii.” – Hobart Church News, 2 iulie 1894, citat din „Prophetic Signs”, p. 14.

„Şi unde ni se spune în Scripturi că trebuie să păzim prima zi? Ni se porunceşte să o păzim pe a şaptea; dar nicăieri nu ni se porunceşte să păzim prima zi. (…) Motivul pentru care sfinţim prima zi a săptămânii în locul zilei a şaptea este acelaşi motiv pentru care ţinem multe alte lucruri – nu pentru că Biblia, ci pentru că biserica a impus acest lucru.” – Isaac Williams, „Plain Sermons on the Catechism”, pp. 334, 336.

„«Ziua a şaptea – spune porunca – este Sabatul Domnului, Dumnezeului tău.» Niciun fel de aritmetică, niciun fel de calendar nu pot face ca şapte să fie egal cu unu, nici a şaptea să însemne prima, nici sâmbăta să însemne duminica. (…) Adevărul e că suntem cu toţii călcători ai Sabatului, fiecare dintre noi.” – Rev. Geo. Hodges

„Niciun scriitor bisericesc al primelor trei secole nu a atribuit originea păzirii duminicii lui Hristos sau apostolilor Săi.” – Sir William Domville, „Examination of the Six Texts”, pp. 6, 7 (anexă).

„Nu este niciun cuvânt, niciun indiciu în Noul Testament care să sugereze abţinerea de la lucru duminica. (…) În odihna duminicii nu intră nicio lege divină. (…) Păzirea Miercurii Cenuşii sau a postului Paştelui stă pe acelaşi nivel cu păzirea duminicii.” – Canon Eyton, „The Ten Commandments”, pp. 52, 63, 65.

„Este vreo poruncă în Noul Testament care să schimbe ziua de odihnă săptămânală de la sâmbătă la duminică? Nici una.” – „Manual of Christian Doctrine”, p. 127.

„Ziua Domnului nu a luat locul Sabatului. (…) Ziua Domnului este doar o instituţie ecleziastică. Ea nu a fost introdusă pe baza poruncii a patra, pentru că, timp de aproape trei sute de ani, ei au păzit ziua din acea poruncă. (…) Primii creştini făceau tot felul de lucrări în ziua Domnului, chiar în vremurile de persecuţie, când erau cei mai grijulii păzitori ai tuturor poruncilor divine; dar în această privinţă (a duminicii), ei ştiau că nu era niciuna.” – Episcopul Jeremy Taylor, „Ductor Dubitantium”, partea I, cartea a II-a, cap. 2, regula 6, sec. 51, 59.

„Duminica a pornit de la ziua în care neamurile adorau cu solemnitate acea planetă şi o numeau duminică (în en., „ziua soarelui”), parţial în urma influenţei sale asupra acelei zile, parţial în cinstea corpului ei divin (aşa cum îl priveau ei), iar creştinii au considerat potrivit să păstreze aceeaşi zi şi aceeaşi denumire a ei, ca să nu apară nenecesar de certăreţi, şi în acest fel să nu împiedice convertirea neamurilor şi să nu facă să apară o prejudecată faţă de evanghelie mai mare decât dacă ar fi făcut altfel.” – T. M. Morer, „Dialogues on the Lord’s Day”, pp. 22, 23.

„Ideea puritană a fost nefericită, istoric vorbind. Ea a făcut din duminică ziua sabatului. Chiar oamenii educaţi numesc duminica «sabatul». Chiar membrii clerului.”

„Dar, dacă nu cumva calculul meu este greşit complet, ziua Sabatului durează douăzeci şi patru de ore de la şase fix în seara de vineri. Ea se încheie, deci, înainte de a veni duminica. Dacă sugerezi unui sabatarian că ar trebui să ţină Sabatul în ziua corectă, nu-i trezeşti entuziasmul. El va răspunde imediat că ziua, iar nu principiul, a fost schimbată. Dar schimbată de cine? Nu este nicio dispoziţie pentru creştini, în tot Noul Testament, care să schimbe Sabatul în duminică.” – D. Morse Boycott, „Daily Herald”, Londra, 26 februarie 1931.

„Biserica creştină nu a făcut un transfer formal, ci unul treptat şi aproape involuntar de la o zi la cealaltă.” – F. W. Farrar, Doctor Divinitatis, „The Voice From Sinai”, p. 167.

„Ia ce vrei, de la părinţii bisericeşti sau de la cei moderni, şi nu vei găsi nicio zi a Domnului instituită printr-un mandat apostolic; ei nu au stabilit niciun Sabat în prima zi a săptămânii.” – Peter Heylyn, „History of the Sabbath”, p. 410.

„Simplul fapt de a denunţa tendinţa de a seculariza duminica este pe cât de inutil, pe atât de uşor. Ce vrem să găsim este un principiu, la care ca şi creştini putem apela şi pe care să ne bazăm atât în conduită, cât şi în sfat. Ne întoarcem la Noul Testament şi căutăm în zadar o regulă plină de autoritate. Nu este înregistrat niciun cuvânt al lui Hristos, niciun cuvânt al vreunuia dintre apostoli care să ne spună cum ar trebui să păzim duminica, sau măcar că trebuie să o păzim. Este dezamăgitor, pentru că ar fi mult mai uşor pentru noi dacă am putea arăta spre o regulă clară, care să nu ne mai lase altă opţiune afară de ascultare sau neascultare. (…) Nu este nicio regulă pentru păzirea duminicii, nici în Scriptură, nici în istorie.” – Dr. Stephen, Episcop de Newcastle, New South Wales, într-o cuvântare redată în „Newcastle Morning Herald”, 14 mai 1924.

Biserica congregaţională

„Sabatul creştin (duminica) nu se găseşte în Scriptură şi nu a fost numit «sabat» de prima biserică (creştină primară).” – Timothy Dwight, „Theology”, predica 107, ediţia 1818, vol. IV, p. 49. Notă: Timothy Dwight (1752-1817) a fost preşedinte al Universităţii Yale între 1795-1817.

„Este cât se poate de clar că, oricât de rigid şi de pios ar fi felul în care petrecem duminica, noi nu păzim Sabatul. (…) Sabatul are la bază o poruncă divină specifică. Nu putem aduce nicio astfel de poruncă în sprijinul obligaţiei de a ţine duminica. (…) Nu este nici o singură propoziţie în Noul Testament care să sugereze că vom atrage asupra noastră o pedeapsă pentru încălcarea presupusei sanctităţi a duminicii.” – Dr. Dale, „The Ten Commandments”, pp. 106, 107.

„Trebuie să recunoaştem că nu este nicio lege în Noul Testament cu privire la prima zi.” – Buck’s Theological Dictionary, p. 403.

„Nu este nicio poruncă în Biblie care să ne ceară să ţinem prima zi a săptămânii ca sabat creştin.” – Orin Fowler, A. M., „Mode and Subjects of Baptism”.

„Noţiunea curentă cum că Hristos şi apostolii Săi au substituit cu autoritate prima zi în locul celei de-a şaptea duce lipsă de absolut orice bază din Noul Testament.” – Dr. Lymann Abbott, „Christian Union”, 18 ianuarie 1882.

Congregaţionalismul american

Biserica Episcopală

„Noi am făcut schimbarea de la ziua a şaptea la prima zi, de la sâmbătă la duminică, în baza autorităţii singurei Biserici sfinte, catolice, apostolice, a lui Hristos.” – Episcopul Symour, „Why We keep Sunday”.

„Porunca Bibliei spune că trebuie să ne odihnim în ziua a şaptea. Aceasta este sâmbăta. Nicăieri în Biblie nu se spune că închinarea trebuie să aibă loc duminica.” – Phillip Carrington, citat în „Toronto Daily Star”, 26 octombrie 1949. Carrington (1892-), arhiepiscop anglican de Quebec, a vorbit despre aceasta într-o cuvântare adresată unor membri ai clerului. Ea a fost transmisă la nivel global prin mass-media.

Biserica Episcopală Protestantă

„Ziua este acum schimbată de la a şaptea la prima zi (…), dar cum nu întâlnim nicio directivă a Scripturii în sensul acestei schimbări, putem concluziona că a fost făcută în baza autorităţii bisericii.” – „Explanation of Catechism”

Păgânismul

„Probabil foarte puţini creştini ştiu că ceea ce ei numesc «sabatul creştin» (duminica) este de origine păgână.”

„Prima păzire a duminicii pe care istoria o înregistrează a avut loc în secolul al IV-lea, când Constantin a dat un decret (prin care nu cerea oamenilor să o păzească cu religiozitate, ci doar să se abţină de la lucru în acea zi), care spunea: «În venerabila zi a soarelui, să se odihnească magistrații și oamenii care locuiesc în orașe și să se închidă toate atelierele.» În vremea dării acestui decret, Constantin era un închinător la soare, prin urmare nu se poate ca el să fi avut vreo legătură cu creştinismul.” – Henry M. Taber, „Faith or Fact”, prefaţă de Robert G. Ingersoll, p. 112.

„Provoc orice preot sau pastor al religiei creştine să-mi arate şi cel mai firav temei pentru păzirea cu religiozitate a duminicii. Şi, dacă aceasta nu poate fi arătată de ei, de ce predică mereu despre duminică, ca şi cum ar fi o zi sfântă? (…) Pretenţia că duminica ia locul sâmbetei şi că, deoarece evreilor li s-a poruncit să sfinţească a şaptea zi a săptămânii, în consecință prima zi a săptămânii ar trebui păzită de creştini este atât de absurdă încât cu greu merită să fie luată în considerare. (…) Faptul că Pavel, în mod obișnuit, a ţinut ziua a şaptea a săptămânii şi a predicat în acea zi este arătat în Faptele apostolilor 18:4: «Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat.»” – Idem, pp. 114, 116.

Biserica Luterană

„Păzirea zilei Domnului (duminica) nu se bazează pe vreo poruncă a lui Dumnezeu, ci pe autoritatea bisericii.” – „Mărturisirea de credinţă de la Augsburg”

„Ei (catolicii) susţin că Sabatul a fost schimbat în duminică, ziua Domnului, contrar decalogului, după câte se pare, şi nu este niciun alt exemplu de îngâmfare mai mare decât în schimbarea zilei Sabatul. «Mare – spun ei – este puterea şi autoritatea bisericii, din moment ce s-a dispensat de una dintre cele zece porunci.»” – „Mărturisirea de credinţă de la Augsburg”, art. 28, par. 9.

„Ei (romano-catolicii) pretind că schimbarea Sabatului în ziua Domnului, după câte se pare, este atribuită decalogului (celor zece porunci); şi ei nu au niciun alt exemplu decât că au schimbat Sabatul. Ei trebuie să vadă puterea bisericii ca fiind foarte mare, pentru că s-a dispensat de un precept al decalogului.” – „Mărturisirea de credinţă de la Augsburg”, 1530, partea a doua, art. 7, în Philip Schaff, „The Creeds of Christiandom”, ediţia a patra, vol. 3, p. 64. Această declaraţie importantă a fost făcută de luterani şi scrisă de Melanchton, la doar treizeci de ani după ce Luther a pironit pe uşă tezele sale şi a început Reforma Protestantă.

„Pentru că până în zilele acestea, omenirea s-a purtat în mod uşuratic cu descoperirea de la început şi cea mai specială a sfântului Dumnezeu, cele zece cuvinte scrise pe tablele legii de la Sinai.” – Crown Theological Library, p. 178.

„Creştinii bisericii din vechime au distins foarte curând prima zi a săptămânii, duminica, însă nu ca Sabat, ci ca zi de adunare a bisericii, pentru a studia împreună cuvântul lui Dumnezeu şi a ține orânduirile unii cu alţii; fără urmă de îndoială, aceasta a avut loc în prima parte a secolului al doilea.” – episcopul Grimelund, „History of the Sabbath”, p. 60.

„Sărbătoarea duminicii, la fel ca toate celelalte sărbători, a fost mereu doar o orânduire omenească.” – Augustus Neander, „History of the Christian Religion and Church”, vol. 1, p. 186.

„Tare mă întreb cum a ajuns să mi se impună că trebuie să resping legea celor zece porunci. (…) Oricine abrogă legea trebuie cu necesitate să abroge şi păcatul.” – Martin Luther, „Spiritual Antichrist”, pp. 71, 72.

„Am văzut cum treptat impresia Sabatului evreiesc s-a înceţoşat în mintea bisericii creştine şi cum în mod complet un gând mai nou, care sublinia păzirea primei zile, a luat biserica în stăpânire. Am văzut că creştinul primelor trei secole nu le-a confundat niciodată între ele, ci un timp le-a sărbătorit pe amândouă.” – „The Sunday Problem”, o carte de studiu a Bisericii Luterane, 1923, p. 36.

„Dar ei greşesc când învaţă că duminica a luat locul Sabatului vechi testamentar şi că ea trebuie, prin urmare, păzită la fel cum era păzită ziua a şaptea de copiii lui Israel. (…) Aceste biserici greşesc în învăţătura lor, pentru că niciun verset nu stabilește în niciun fel prima zi a săptămânii în locul Sabatului. Pur şi simplu nu este nicio lege în Noul Testament care să aibă un astfel de efect.” – John Theodore Mueller, „Sabbath or Sunday”, pp. 15, 16.

Biserica Evanghelică-Luterană

„Pentru că dacă nu poate fi adus niciun singur text din Sfintele Scripturi care să dovedească că Domnul însuşi sau apostolii au ordonat un astfel de transfer de la Sabat la duminică, atunci nu este uşor să răspundem la întrebarea: «Cine a transferat Sabatul şi cine are dreptul de a face aceasta?»” – George Sverdrup, „A New Day”.

Biserica Metodistă

„Acest «zapis cu poruncile lui» a fost şters, înlăturat şi pironit pe cruce de Domnul nostru. (Coloseni 2:14). Dar legea morală conţinută în cele zece porunci şi impusă de profeţi nu a fost înlăturată de El. (…) Legea morală stă pe o fundaţie complet diferită de legea ceremonială, a ritualurilor. (…) Fiecare parte a acestei legi trebuie să rămână în vigoare peste toată omenirea şi în toate veacurile.” – John Wesley, „Sermons on Several Occasions”, ediţia în două volume, vol. I, pp. 221, 222.

„Niciun creştin nu este scutit de ascultarea de poruncile pe care noi le numim morale.” – „Methodist Church Discipline”, 1904, p. 23.

„Sabatul a fost făcut pentru OM; nu pentru evrei, ci pentru toţi oamenii.” – E. O. Haven, „Pillars of Truth”, p. 88.

„Motivul pentru care ţinem prima zi în locul celei de-a şaptea nu are la baza nicio poruncă clară. Poţi cerceta în zadar Scripturile, în căutarea autorizării pentru schimbarea de la ziua a şaptea la prima. Primii creştini au început să se închine în prima zi a săptămânii pentru că Isus a înviat din morţi în acea zi. Treptat, această zi de închinare a fost făcută o zi de odihnă, o sărbătoare legală. Aceasta s-a întâmplat în anul 321. Sabatul nostru creştin nu este, prin urmare, o chestiune ce ţine de o poruncă clară. Este un dar al bisericii (…)” – Clovis G. Chappell, „Ten Rules for Living”, p. 61.

„Sabatul în limba ebraică înseamnă odihnă şi este ziua a şaptea a săptămânii (…) şi trebuie mărturisit că nu este nicio lege în Noul Testament privitoare la prima zi.” – Charles Buck, „A Theological Dictionary”, termenul „Sabat”.

„Cu mult timp în urmă, oamenii din jurul lumii au început să dea nume tuturor lucrurilor, aşa că au făcut din sunetele de pe buzele lor cuvinte, aşa ca buzele să poate exprima un gând. În acele zile, oamenii se închinau soarelui, pentru că multe cuvinte îi făceau să spună multe gânduri despre multe lucruri. Oamenii au devenit creştini şi au ajuns să fie conduşi de un împărat al cărui nume era Constantin. Acest împărat a făcut duminica sabatul creştin, datorită binecuvântării luminii şi a căldurii care veneau de la soare. Aşa că duminica noastră este o zi a soarelui, nu-i aşa?” – „Sunday School Advocate”, 31 decembrie 1921.

„Dar legea morală conţinută în cele zece porunci şi impusă de profeţi nu a fost nimicită de El (Hristos). Nu a fost scopul venirii Sale să revoce o parte a ei. Aceasta este o lege care nu poate fi călcată. (…) Fiecare parte a acestei legi trebuie să rămână în vigoare peste toată omenirea şi în toate veacurile, fără să depindă de timp sau loc sau de alte circumstanţe supuse schimbării, ci depinzând de natura lui Dumnezeu şi de natura omului, şi de relaţia neschimbătoare dintre ei.” – John Wesley, „Sermons on Several Occasions”, ediţia în două volume, vol. I, predica a XXV-a.

„Sabatul a fost instituit la început şi a fost confirmat din nou şi din nou de Moise şi profeţi, fără să fie vreodată abrogat. Parte a legii morale, nicio iotă sau frântură de slova a sfinţeniei lui nu a fost îndepărtată.” – „New York Herald”, 1874 despre pastorala Bisericii Episcopale Metodiste.

Diverse

„Îmi vei spune că sâmbăta este Sabatul evreiesc, iar sabatul creştin a fost schimbat în duminică. Schimbat! De către cine? Cine are autoritatea de a schimba o poruncă expresă a Dumnezeului Atotputernic? Când Dumnezeu a vorbit şi a spus: «Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti», cine va îndrăzni să spună: «Nu, vei putea lucra şi face tot felul de afaceri lumeşti în ziua a şaptea; dar vei sfinţi prima zi în locul ei?» Aceasta este o întrebare foarte importantă, la care nu ştiu cum poţi răspunde. Eşti protestant şi pretinzi că umbli după Biblie şi doar Biblie; cu toate acestea, într-o problemă atât de importantă cum este sfinţirea unei zile din şapte, mergi împotriva literei clare a Bibliei şi aşezi o altă zi în locul zilei poruncite de Biblie.

„Primul precept din Biblie este cel al sfinţirii zilei a şaptea: «Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o.» (Geneza 2:3). Acest precept a fost confirmat de Dumnezeu în cele zece porunci: «Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. (…) ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău.» (Exodul 20:8,10). Pe de altă parte, Hristos declară că nu a venit să strice legea, ci să o împlinească (Matei 5:17). El însuşi a ţinut Sabatul: «(…) după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă.» (Luca 4:16). Ucenicii Lui l-au ţinut de asemenea, după moartea Lui: «Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege.» (Luca 23:56). Însă cu toată greutatea acestei autorităţi scripturistice în favoarea sfinţirii Sabatului sau a zilei a şaptea, protestanţii din toate cultele fac din ea o zi profană şi transferă obligaţiile ei asupra primei zile a săptămânii, duminica. Acum, ce autoritate au ei pentru a face aceasta? Niciuna afară de cuvântul nescris, sau tradiţia Bisericii Catolice, care declară că apostolii au făcut schimbarea în cinstea învierii lui Hristos şi a coborârii Spiritului Sfânt în acea zi a săptămânii.” – John Milner, „The End of Religious Controversy”, p. 71.

„Sabatul înseamnă, desigur, sâmbăta, a şaptea zi a săptămânii, dar primii creştini au schimbat păzirea lui duminica, în cinstea zilei în care Hristos S-a ridicat din morţi.” – Fulton Oursler, „Cosmopolitan”, septembrie 1951, pp. 34, 35.

„Nu susţin că sunt nici măcar un învăţat amator al Scripturilor. Citesc decalogul doar ca un om mediu care caută îndrumare şi în cele «zece cuvinte» nemuritoare găsesc un plan pentru viaţa cea bună.” – Idem, p. 33.

„Cu siguranţă că este nevoie de porunci astăzi, poate chiar mai mult decât înainte. Solia divină ne confruntă cu o provocare profund morală într-o epidemie a răului; o solie la fel de acceptabilă pentru evreu, musulman sau creştin. Cine, citindu-le pe cele zece în lumina istoriei şi a evenimentelor actuale, poate pune la îndoială identificarea lor cu legea veşnică a naturii?” – Idem, p. 124.

„Sabatul este poruncit pentru a fi păzit în ziua a şaptea. El nu poate fi păzit în nicio altă zi. A ţine prima zi a săptămânii sau a patra înseamnă a nu ţine Sabatul. (…) Ultima zi a săptămânii, după şase zile de lucru, era cea care trebuia sfinţită. Ţinerea niciunei alte zile nu putea împlini legea.” – H. J. Flowers, B. A., B. D., „The Permanent Value of the Ten Commandments”, p. 13.

„Preţuirea duminicii, ziua acceptată în mod tradiţional ca cea în care Hristos a înviat, a variat de-a lungul secolelor erei creştine. Din timp în timp, ea a fost confundată cu ziua a şaptea a săptămânii, Sabatul. Popoarele vorbitoare de limbă engleză au fost cele care, cu cea mai mare consecvenţă, au perpetuat presupunerea eronată că obligațiile poruncii a patra au trecut asupra duminicii. În limbaj obişnuit, despre duminică se vorbeşte în mod frecvent, dar eronat, că ar fi sabatul.” – F. M. Setzler, Custodele principal, Departamentul de Antropologie, Institutul „Smithsonian”, într-o scrisoare din 1 septembrie 1949.

„Cel care ţine Sabatul cum trebuie continuă istoria sărbătoririi a ceea ce este autentic şi, prin urmare, crede în crearea primului om, în crearea unei locuinţei adecvate pentru om în cursul a şase zile, în crearea primară şi absolută a cerurilor şi a pământului şi, drept cauză necesară tuturor acestora, în Creatorul care la încheierea efortului Său creator, S-a odihnit în ziua a şaptea. Sabatul devine astfel un semn prin care cei care cred în descoperirea istorică sunt deosebiţi de cei care au permis acestor mari adevăruri să dispară treptat din mintea lor.” – James G. Murphy, „Commentary on the Book of Exodus”, comentariu asupra pasajului din Exodul 20:8-11.

Institutul biblic „Moody”

„Sabatul a fost obligatoriu în Eden şi a rămas în vigoare de atunci până acum. Această a patra poruncă începe cu expresia «adu-ţi aminte», arătând că Sabatul exista deja când Dumnezeu a scris legea pe table de piatră la Sinai. Cum ar putea oamenii să pretindă că această poruncă a fost îndepărtată, când ei încă susţin că celelalte nouă au rămas obligatorii?” – D. L. Moody, „Weighed and Wanting”, p. 47.

„Cred cu sinceritate că această poruncă (a patra sau porunca Sabatului) este la fel de obligatorie astăzi cum a fost întotdeauna. Am vorbit cu oameni care spun că ea a fost abrogată, dar ei nu au putut niciodată să arate vreun loc din Scriptură în care Dumnezeu să o fi anulat. Când Hristos era pe pământ, El nu a făcut nimic pentru a o lăsa la o parte; El a eliberat-o de urmele pe care cărturarii şi fariseii le-au pus asupra ei şi i-a redat locul cuvenit. «Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul, pentru Sabat.» Este la fel de folositor şi de necesar pentru oamenii de astăzi cum a fost dintotdeauna – de fapt, chiar mai mult, pentru că trăim într-un veac atât de agitat.” – Idem, p. 46.

„Această a patra poruncă nu este o poruncă pentru un singur loc sau un singur timp, ci pentru toate locurile şi toate timpurile.” – D. L. Moody la San Francisco, 1 ianuarie 1881.

Biserica Presbiteriană

„Sabatul creştin (duminica) nu se găseşte în Scriptură şi nu a fost numit «Sabat» de prima biserică.” – Timothy Dwight, „Theology”, vol. 14, p. 401.

„Un argument suplimentar pentru perpetuitatea Sabatul avem în Matei 24:20: «Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.» Dar distrugerea finală a Ierusalimului a avut loc după ce dispensaţiunea creştină fusese înfiinţată complet (anul 70 d. Hr.). Însă în aceste cuvinte ale Domnului se sugerează clar că şi în acele timpuri, creştini erau obligaţi la o strictă păzire a Sabatului.” – „Works of Jonathan Edwards”, vol. 4, p. 621.

„Nu trebuie să ne închipuim că venirea lui Hristos ne-a scăpat de sub autoritatea legii; pentru că ea este regula veşnică a vieţii pioase şi sfinte şi de aceea trebuie să fie la fel de imuabilă precum dreptatea lui Dumnezeu, pe care a îmbrăţişat-o, este constantă şi uniformă.” – John Calvin, „Commentary on a Harmony of the Gospels”, vol. 1, p. 277.

„Dumnezeu a instituit Sabatul la crearea omului, punând deoparte ziua a şaptea pentru acest scop şi a impus păzirea lui ca obligaţie morală universală şi perpetuă pentru rasa umană.” – Comitetul de publicaţii al presbiterienilor americani, broşura nr. 175.

„Păzirea Sabatului zilei a şaptea nu a încetat până când el nu a fost abrogat, după ce imperiul (roman) a devenit creştin.” – Comitetul de publicaţii al presbiterienilor americani, broşura nr. 118.

„Legea morală îi obligă pe toţi, pe cei îndreptăţiţi ca şi pe ceilalţi, să o asculte, iar aceasta nu având în vedere doar cele cuprinse de ea, dar şi respectul faţă de autoritatea Dumnezeului creator care a dat-o. Nici măcar Hristos în evanghelie nu a desființat-o în vreun fel, ci a întărit obligativitatea ei.” – „Mărturisirea de credinţă de la Westminster”, cap. 19, art. 5.

„Sabatul este o parte a decalogului, a celor zece porunci. Acest lucru de unul singur pune capăt discuţie despre perpetuitatea instituției sale. (…) Prin urmare, până când nu se arată că legea morală a fost înlăturată în întregime, Sabatul va rămâne. (…) Învăţătura lui Hristos confirmă perpetuitatea Sabatului.” – T. C. Blake, Doctor Divinitatis, „Theology Condensed”, pp. 474, 475.

„Unii au încercat să construiască păzirea duminicii pe o poruncă apostolică, dar apostolii nu au dar nicio poruncă în această privinţă. (…) Imediat ce apelăm la litera scripta (scrierea literală) a Bibliei, descoperim adevărul că sabatarienii au cel mai bun argument.” – „The Christian at Work”, 19 aprilie 1883 şi ianuarie 1884.

Convenţia Baptistă de Sud

„Numele sacru al zilei a şaptea este Sabatul. Acest adevăr este prea clar pentru a mai necesita vreo discuţie (este citat Exodul 20:10). (…) asupra acestui subiect învăţătura simplă a cuvântului a fost recunoscută în toate veacurile. (…) Nici măcar o dată apostolii nu au aplicat legea Sabatului primei zile a săptămânii – acea nebunie a fost lăsată pentru un veac următor; nici nu au pretins că prima zi a suplinit-o pe a şaptea.” – Joseph Hudson Taylor, „The Sabbatic Question”, pp. 14-17, 41.

„Primele patru porunci stabilesc obligaţiile directe ale omului faţă de Dumnezeu. (…) Iar dacă păzim primele patru porunci, sunt mari şanse să le păzim şi pe celelalte şase. (…) Porunca a patra arată dreptul lui Dumnezeu asupra timpului şi minţii omului. (…) Cele şase zile de lucru şi odihna din Sabat trebuie păstrate ca mărturie a activităţii şi a odihnei lui Dumnezeu la creaţiune. (…) Niciuna dintre cele zece porunci nu este relevantă doar pentru anumite naţiuni. (…) Sabatul a fost dat la început (cu mult înainte de Moise), fără vreo legătură specială cu evreii, ci ca instituţie pentru toată omenirea, în amintirea odihnei lui Dumnezeu după cele şase zile ale creaţiunii. El a fost lăsat pentru toţi descendenţii lui Adam.” – Studiile biblice pentru adulţi, seriile Conferinţei Baptiste de Sud, 15 august 1937.