Sabatul de-a lungul secolelor - Adevărul despre Sabat

Secolul I

„Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.” (Matei 24:20)

Instituția Sabatului

„Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.” (Geneza 2:1-3)

Isus

„A venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească.” (Luca 4:16)

„Atunci s-a apropiat de Isus un om şi I-a zis: «Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?» El i-a răspuns: «De ce mă întrebi: ‚Ce bine?’ Binele este Unul singur. Dar, dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.»” (Matei 19:16-17)

„Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.” (Matei 24:20)

Isus le-a cerut ucenicilor Săi să se roage ca momentul plecării lor din cetatea condamnată a Ierusalimului să nu fie într-o zi de Sabat. Această fugă a avut loc în anul 70 d.Hr. (la 40 de ani după cruce).

Urmaşii Săi

„S-au întors şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege.” (Luca 23:56)

Pavel

„Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi.” (Faptele apostolilor 17:2)

Pavel şi neamurile

„Când au ieşit afară, neamurile i-au rugat să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri. (…) În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu.” (Faptele apostolilor 13:42, 44)

De aici aflăm că neamurile dintr-o cetate a neamurilor se adunau în Sabat. Întâlnirea din versetul 44 nu a avut loc la sinagogă, pentru că ni se spune că aproape toată cetatea s-a adunat acolo, iar versetul 42 spune că ei au cerut să audă mesajul „Sabatul viitor”.

Ioan

„În Ziua Domnului eram în Duhul.” (Apocalipsa 1:10). În Marcu 2:28, Isaia 58:13 şi Exodul 20:10 se arată clar că Sabatul este ziua Domnului.

Iosif Flavius

„Nu este nicio cetate a grecilor, nici a barbarilor, nici a vreunei alte naţiuni, în care obiceiul nostru, de odihnă în ziua a şaptea, să nu fi ajuns!” – M’Clatchie, „Notes and Queries on China and Japan”, editată de Dennys, vol. 4, nos. 7, 8, p. 100.

Filo

„Declară că ziua a şaptea trebuie să fie o sărbătoare, nu doar pentru o cetate, ci pentru întregul univers.” – M’Clatchie, „Notes and Queries on China and Japan”, editată de Dennys, vol. 4, p. 99.

Secolul al II-lea

„Este sigur că vechiul Sabat a rămas şi a fost ţinut (împreună cu sărbătorirea zilei Domnului) de către creştinii din Biserica Orientală, mai mult de 300 de ani după moartea Mântuitorului.” – „A Learned Treatise of the Sabbath”, p. 77.

Primii creştini

„Creştinii timpurii aveau o mare veneraţie pentru Sabat şi petreceau această zi în devoțiune şi predicare. Nu poate fi pus la îndoială faptul că ei au preluat această practică chiar de la apostoli, aşa cum reiese din anumite versete.” – „Dialogues on the Lord’s Day”, p. 189, Londra, 1701, de dr. T. H. Morer (Biserica Anglicană).

„(…) Sabatul era un nod puternic care unea viaţa tuturor oamenilor, iar în sfinţirea Sabatului ei urmau nu doar exemplul, ci şi porunca lui Isus.” – „Geschichte des Sonntags”, pp. 13, 14.

„Creştinii timpurii ţineau Sabatul evreilor; (…) prin urmare, creştinii au ţinut mult timp adunări în Sabat, timp în care anumite porţiuni din lege erau citite. Aceasta a continuat până la Conciliul de la Laodiceea.” – „The Whole Works” de Jeremy Taylor, vol. IX, p. 416 (ediţia R. Heber, vol. XII, p. 416).

Biserica primară

Notă: Prin „ziua Domnului” autorul înțelege aici duminica şi nu adevăratul Sabat, despre care Biblia spune că este Sabat. Citatul arată că duminica a fost introdusă în primele secole, după moartea apostolilor. Apostolul Pavel a prevăzut o mare „îndepărtare” de la adevăr, care urma să aibă loc curând după moartea lui.

Creştinii secolului al II-lea

„Creştinii dintre neamuri ţineau de asemenea Sabatul.” – „Church History” de Gieseler, vol. 1, cap. 2, par. 30, 93.

Secolele al II-lea, al III-lea şi al IV-lea

„Din vremea apostolilor şi până la Conciliul de la Laodiceea, care a avut loc în jurul anului 364, păzirea cu sfinţenie a Sabatului evreiesc a fost păstrată, după cum poate fi dovedit de mulţi autori, dar ea nu a rezistat decretului Conciliului dat împotriva sa.” – „Sunday a Sabbath”, John Ley, p. 163, Londra, 1640.

Secolul al III-lea

„Sabatul zilei a şaptea a fost (…) ţinut cu solemnitate de Hristos, apostoli şi primii creştini, până când Conciliul de la Laodiceea a abrogat păzirea lui.” – „Dissertation on the Lord’s Day”, pp. 33, 34.

Egipt (Papirusul Oxyrhynchus) – 200-250 d.Hr.

„Dacă nu faceţi din sabat un sabat adevărat (sabatizați Sabatul, în greacă), nu-L veţi vedea pe Tatăl.” – „The oxyrhynchus Papyri”, pt. 1, p. 3, Logion 2, versetele 4-11, „London Offices of the Egypt Exploration Fund”, 1898.

Creştinii timpurii – secolul al III-lea

„Veţi ţine Sabatul, în cinstea Celui care S-a oprit din lucrarea Sa de creaţie, dar nu S-a oprit din lucrarea providenţei Sale: este o odihnă pentru a medita la lege, nu pentru a lăsa mâinile să lenevească.” – „The Anti-Nicene Fathers”, vol. 7, p. 413, din „Constitutions of the Holy Apostles”, un document din secolele al III-lea şi al IV-lea.

Africa (Alexandria) – Origene

„După sărbătoarea jertfei necurmate (crucificarea) este așezată a doua sărbătoare, a Sabatului, şi se cade ca oricine este fără prihană printre sfinţi să ţină şi sărbătoarea Sabatului. «Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.» (Evrei 4:9).” – „Homily on Numbers 23”, par. 4, în Migne, „Patrologia Graeca”, vol. 12, col. 749, 750.

De la Palestina la India (Biserica Orientului)

„Încă din anul 225 d.Hr. existau numeroase adunări şi episcopii ale Bisericii Orientului (păzitoare a Sabatului), întinzându-se de la Palestina la India.” – Mingana, „Early Spread of Christianity”, vol. 10, p. 460.

India (Controversa budistă, 220 d.Hr.)

„Dinastia Kushan din India de Nord a convocat un Conciliu faimos al preoţilor budişti la Vaisalia, pentru a aduce uniformitate printre călugării budişti care ţineau Sabatul săptămânal. Unii dintre ei fuseseră aşa de impresionaţi de scrierile Vechiului Testament, încât începuseră să sfinţească Sabatul.” – Lloyd, „The Creed of Half Japan”, p. 23.

Creştinii timpurii

Secolul al IV-lea

„Când eşti în Roma, fă ce fac și locuitorii Romei.” Ambrozie, celebrul episcop de Milano, a dat naştere acestui proverb când a afirmat că atunci când era în Milano ţinea sâmbăta, dar când era în Roma, ţinea duminica.

Italia şi Răsăritul – secolul al IV-lea

„Aceasta era practica generală a bisericilor răsăritene şi a unor biserici apusene (…) Pentru că în Biserica de la Milano (…) sâmbăta era ţinută la mare respect. (…) Nu că bisericile răsăritene sau altele dintre cele care ţineau acea zi ar fi fost înclinate spre iudaism, ci ele se adunau în ziua de Sabat pentru a se închina lui Isus Hristos, Domnul Sabatului.” – „History of the Sabbath”, partea a II-a, par. 5, pp. 73, 74, Londra, 1636, dr. Heylyn.

Italia – Milano

„Ambrozie, celebrul episcop de Milano, a spus că atunci când era în Milano ţinea sâmbăta, dar când era în Roma, ţinea duminica. Aceasta a dus la apariţia proverbului: «Când eşti în Roma, fă ce fac și locuitorii Romei.»” – Heylyn, „History of the Sabbath”, 1612.

Orientul şi majoritatea lumii

„Vechii creştini erau foarte grijulii în păzirea sâmbetei sau a zilei a şaptea. (…) Este clar că toate bisericile orientale şi cea mai mare parte a lumii ţineau Sabatul ca sărbătoare. (…) Atanasie ne spune, de asemenea, că ei aveau adunări religioase în Sabat, nu pentru că erau contaminați de iudaism, ci pentru că închinarea lor se adresa lui Isus, Domnul Sabatului; Epifan spune exact acelaşi lucru.” – „Antiquities of the Christian Church”, vol. II, cartea XX, cap. 3, sec.1, 66, anii 1137-1138.

Abisinia – urmașii evanghelizării lui Filip

„În ultima jumătate a acelui secol, sfântul Ambrozie de Milano a declarat oficial că episcopul Abisiniei, Musacus, a «călătorit aproape peste tot în ţara lui Seres» (China). Timp de mai mult de şaptesprezece secole, biserica din Abisinia a continuat să sfinţească sâmbăta drept ziua cea sfântă a celei de-a patra porunci.” – Ambrozie, „De Moribus, Brachmanorium Opera Omnia”, 1132, citat în Migne, „Patrologia Latina”, vol. 17, pp. 1131,1132.

Arabia, Persia, India, China

„Mingana dovedeşte că, în anul 370 d.Hr., creştinătatea din Abisinia (o biserică păzitoare a Sabatului) era atât de cunoscută încât faimosul ei conducător, Musacus, a călătorit în Orient pentru a încuraja bisericile din Arabia, Persia, India şi China.” – „Truth Triumphant”, p. 308, nota de subsol nr. 27 (numărul paginilor poate varia în această versiune online).

Spania – Conciliul de la Elvira (305 d.Hr.)

Canonul 26 al Conciliului de la Elvira arată că biserica Spaniei din acele timpuri ţinea Sabatul, ziua a şaptea. „Cu privire la postul în fiecare Sabat, am hotărât ca eroarea postului în fiecare Sabat să fie corectată.” Această hotărâre a Conciliului este în opoziţie directă cu politica pe care biserica din Roma a introdus-o, de a porunci ca Sabatul să fie o zi de post, ca să o umilească şi să o facă respingătoare pentru oameni.

Spania

Este un lucru foarte interesant faptul că în zona din nord-estul Spaniei, Barcelona, se află o cetate numită Sabadell, într-un district locuit la început de oameni care se numeau „valldenses” şi „sabbatati”.

Persia – 335-375 d.Hr.

(40 de ani de persecuţie sub Shapur al II-lea)

Plângere obişnuită împotriva creştinilor: „Ei îl dispreţuiesc pe zeul soare, ţin servicii divine sâmbăta şi pângăresc pământul, îngropându-şi morţii în el.” – „Truth Triumphant”, p. 261.

Persia – 335-375 d.Hr.

„Ei îl dispreţuiesc pe zeul soare. Oare Zoroastru, sfântul întemeietor al credinţelor noastre divine, nu a instituit duminica acum o mie de ani în cinstea soarelui, suprimând astfel Sabatul Vechiului Testament? Însă aceşti creştini ţin servicii divine sâmbăta.” – O’Leary, „The Syriac Church and Fathers”, pp. 83, 84.

Conciliul de la Laodiceea – 365 d.Hr.

„Canonul 16 – sâmbăta ar trebui ca evangheliile şi alte porţiuni din Scriptură să fie citite cu voce tare.” „Canonul 29 – creştinii nu vor fi ca iudeii, leneşi sâmbăta, ci vor lucra în acea zi; dar ziua Domnului trebuie onorată în mod special, iar în calitate de creștini, nu vor face, dacă este posibil, nicio lucrare în acea zi.” – „Councils” de Hefele, vol. 2, b. 6.

Secolul al V-lea

„Locuitorii Constantinopolului, şi cei de aproape peste tot, se adună în Sabat, precum şi în prima zi a săptămânii, obicei care nu este ţinut niciodată la Roma sau Alexandria.” – Socrate, „Ecclesiastical History”, cartea a şaptea, cap. 19.

Lumea

„Deşi aproape toate bisericile din jurul lumii sărbătoresc tainele sacre (cina Domnului) în Sabatul fiecărei săptămâni, creştinii din Alexandria şi Roma, pe baza unei tradiţii vechi, refuză să facă aceasta.” Nota de subsol care însoţeşte citatul explică folosirea cuvântului „Sabat” astfel: „Adică sâmbăta. Ar trebui observat că duminica nu este niciodată numită «Sabat» nici de părinţii bisericeşti, nici de istoricii din vechime.” – Socrate, „Ecclesiastical History”, cartea a cincea, cap. 22, p. 289.

Constantinopol

„Locuitorii Constantinopolului, şi cei de aproape peste tot, se adună în Sabat, precum şi în prima zi a săptămânii, obicei care nu este ţinut niciodată la Roma sau Alexandria.” – Sozomen, „Ecclesiastical History”, cartea a şaptea, cap. 19.

Lumea – Augustin, episcop de Hipona

(Nordul Africii)

Augustin arată că, în vremea lui, Sabatul era ţinut „în cea mai mare parte a lumii creştine”, iar mărturia lui în această privinţă este cu atât mai valoroasă cu cât el însuşi era un păzitor zelos şi consecvent al duminicii. A se vedea „Nicene and Post-Nicene Fathers”, prima serie, vol. 1, pp. 353, 354.

Papa Inocenţiu (402-417)

Papa Silvestru (314-335) a fost primul care a poruncit bisericilor să postească sâmbăta, iar Papa Inocenţiu (402-417) a făcut din aceasta o lege pentru bisericile care îl ascultau (pentru a face ca Sabatul să fie privit cu dezaprobare). „Inocenţiu a poruncit ca sâmbăta, în Sabat, să se ţină mereu post.” – dr. Peter Heylyn, „History of the Sabbath”, partea a doua, p. 44.

Creştinii secolului al V-lea

„Păzirea Sabatului evreiesc a fost continuată, în biserica creştină, până în secolul al V-lea.” – „Ancient Christianity Exemplified”, Lyman Coleman, cap. 26, sec. 2, p. 527.

„În zilele lui Ieronim (420 d.Hr.), cei mai devotaţi creştini făceau munci obişnuite duminica.” – „Treatise of the Sabbath Day” de dr. White, episcop de Ely, p. 219.

Franţa

„Motiv pentru care, cu excepţia vecerniilor şi a nocturnelor, nu se ţin servicii publice în mijlocul lor în timpul zilei decât sâmbăta (în Sabat) şi duminica.” – John Cassian, călugăr francez, „Institutes”, cartea a treia, cap. 2.

Africa

„Augustin a deplâns două biserici vecine din Africa, pentru faptul că una păzea Sabatul zilei a şaptea, iar cealaltă postea în aceeaşi zi.” – dr. Peter Heylyn, „The History of the Sabbath”, p. 416.

Spania (400 d.Hr.)

„Ambrozie a sfinţit ziua a şaptea ca Sabat (aşa cum spune el însuşi). Ambrozie a avut o mare influenţă în Spania, care ţinea de asemenea Sabatul sâmbetei.” – „Truth Triumphant”, p. 68.

Sidonius (vorbind despre regele Theodoric al goţilor, 454-526 d.Hr.)

„Este o realitate că înainte exista obiceiul ca, în Orient, Sabatul să fie păzit în acelaşi fel ca ziua Domnului şi să fie ţinute adunări sfinte. În timp ce, pe de altă parte, popoarele Occidentului, susţinând ziua Domnului, au neglijat sărbătorirea Sabatului.” – „Apollinaries Sidonli Epistolae”, lib.1, 2; Migne, p. 57.

Egipt

„Sunt câteva cetăţi şi sate în Egipt unde, contrar obiceiului stabilit în toate celelalte părţi, oamenii se adună în serile de Sabat şi, deşi au servit cina mai înainte, se împărtăşesc cu tainele.” – Sozomen, „Ecclesiastical History”, cartea a şaptea, cap. 19.

Secolul al VI-lea

Biserica Scoţiei

„În acest ultim caz, ei păreau să fi urmat un obicei ale cărui rădăcini se găsesc în biserica monahală timpurie a Irlandei, conform căruia ei ţineau sâmbăta ca Sabat, zi în care se odihneau de toată lucrarea lor.” – W. T. Skene, „Adamnan. Life of St. Columba”, 1874, p. 96.

Scoţia, Irlanda

„Putem observa aici o aluzie la obiceiul, ţinut de biserica monahală timpurie a Irlandei, de a păzi ziua de odihnă sâmbăta, în Sabat.” – „History of the Catholic Church in Scotland”, vol. 1, p. 86, de istoricul catolic Bellesheim.

Scoţia – Columba

„Continuându-și lucrarea sa în Scoţia timp de 34 de ani, el şi-a prevestit clar şi deschis moartea, iar într-o sâmbătă, din luna iunie, i-a spus ucenicului său, Diermit: «Această zi este numită Sabat şi este ziua de odihnă, şi ea va fi cu adevărat o zi de odihnă pentru mine, pentru că va pune capăt întregii mele lucrări.»” – „Butler’s Lives of the Saints”, vol. 1, 597 d.Hr., articolul „St. Columba”, p. 762.

Columba (descrierea morţii sale de către dr. Butler)

Editorul celei mai bune biografii a lui Columba scrie într-o notă de subsol: „Sâmbăta noastră. Obiceiul de a numi ziua Domnului Sabat nu a început decât o mie de ani mai târziu.” – „Life of Columba” de Adamnan, (Dublin, 1857), p. 230.

Secolul al VII-lea

Scoţia şi Irlanda

Profesorul James C. Moffatt, Divinitatis Doctor, profesor de istorie bisericească la Princeton, afirmă: „Pare să fi fost un obicei pentru bisericile celtice din acele vremuri, în Irlanda, precum şi în Scoţia, să păzească sâmbăta, Sabatul evreiesc, ca zi de odihnă de la lucrul lor. Ei ascultau de porunca a patra literal, păzind ziua a şaptea a săptămânii.” – „The Church in Scotland”, p.140.

Scoţia şi Irlanda

„Celţii foloseau o Biblie latină diferită de Vulgata şi păzeau sâmbăta ca zi de odihnă, având servicii religioase speciale duminica.” – Flick, „The Rise of Medieval Church”, p. 237.

Roma

Grigore I (590-604 d.Hr.) a scris împotriva „cetăţenilor Romei (care) interzic ca vreo lucrare să fie făcută în ziua Sabatului”. – „Nicene and Post-Nicene Fathers”, a doua serie, vol. XIII, p. 12, epist. 1.

Roma (Papa Grigore I, 590-604 d.Hr.)

„Grigore, episcop prin harul lui Dumnezeu către fiii lui preaiubiți, cetăţenii romani: Am auzit că anumiţi oameni mânaţi de un duh rău au împrăştiat între voi lucruri vicioase şi contrare sfintei credinţe, aşa că ei interzic ca vreo lucrare să fie făcută în ziua Sabatului. Cum aş putea să-i numesc dacă nu predicatori ai antihristului?” – Epistole, b 13:1.

Roma (Papa Grigore I)

El a declarat că atunci când antihristul va veni, el va păzi sâmbăta ca Sabat. – Epistolele lui Gregory I, b 13, epist. 1, găsite în „Nicene and Post-Nicene Fathers”.

„Mai mult, același Papă Grigore a publicat o hotărâre oficială împotriva unei părţi a cetăţii Romei, deoarece credincioşii creştini se odihneau şi se închinau în Sabat.” – Idem.

Secolul al VIII-lea

Conciliul de la Friuli, Italia – 791 d.Hr. (Canonul 13)

„Poruncim tuturor creştinilor să păzească ziua Domnului, care va fi ţinută nu în cinstea fostului Sabat, ci în cinstea acelei nopţi sfinte a primei zile a săptămânii, numită ziua Domnului. Când vorbim despre acel Sabat pe care evreii îl ţin, ultima zi a săptămânii, şi pe care şi ţăranii noştri îl ţin (…)” – Mansi, 13, 851.

Persia şi Mesopotamia

„Dealurile Persiei şi văile Tigrului şi Eufratului răsună de cântece de laudă. Ei şi-au cules recoltele şi şi-au plătit zecimile. Ei s-au întors la bisericile lor în ziua Sabatului pentru a se închina lui Dumnezeu.” – „Realencyclopädie für protestantische Theologie und Kirche”, art. „Nestorianer”; şi Yule, „The Book of ser Marco Polo”, vol. 2, p. 409.

India, China, Persia, etc.

„Răspândită şi durabilă a fost păzirea Sabatului zilei a şaptea printre credincioşii din Biserica Orientală şi creştinii sfântului Thomas din India, care nu au fost niciodată legaţi de Roma. El a fost, de asemenea, păstrat printre cei care s-au despărţit de Roma după Conciliul de la Calcedon, anume printre abisinieni, iacobiţi, maroniţi şi armeni.” – Schaff-Herzog, „The New Encyclopedia of Religious Knowledge”, art. „Nestorians”; a se vedea şi „Realencyclopädie für protestantische Theologie und Kirche”, art. „Nestorianer”.

Conciliul de la Liftinae, Belgia – 745 d.Hr. (condus de Papa Bonifaciu)

„La a treia cuvântare de la acest conciliu s-a vorbit împotriva păzirii Sabatului, făcându-se referire la decretul Conciliului de la Laodiceea.” – dr. Hefele, „Counciliengfesch”, 3, 512, sec. 362.

China – 781 d.Hr.

În anul 781 d.Hr. marmura faimosului monument chinezesc Stela Nestoniană a fost inscripționată pentru a povesti despre creşterea creştinismului din China acelor vremuri. Inscripţia, conţinând 763 de cuvinte, a fost dezgropată în 1625, în apropierea oraşului Changan, şi acum se găseşte în „Pădurea tăblițelor”, Changan. Următorul extras din piatră dovedeşte păzirea Sabatului:

„În ziua a şaptea noi aducem jertfe, după ce ne-am curăţit inimile şi am primit iertare pentru păcatele noastre. Această religie, atât de desăvârşită şi de ireproșabilă, este dificil de numit, dar ea luminează întunericul prin preceptele ei minunate.” – „Christianity in China”, M. I’Abbe Huc, vol. I, cap. 2, pp. 48, 49.

Secolul al IX-lea

Bulgaria

„În primele perioade de evanghelizare, bulgarii au fost învăţaţi că nicio lucrare nu trebuie desfăşurată în Sabat.” – Răspunsul Papei Nicolae I şi Con-Consulta Bulgarorum, Răspunsul 10, găsite în Mansi, „Sacrorum Conciliorum Nova et Amplissima Colectio”, vol. 15, p. 406; a se vedea şi Hefele, „Conciliengeschichte”, vol. 4, sec. 478.

Papa Nicolae I, răspunzând unei scrisori de la Bogaris, principele conducător al Bulgariei: „Întrebarea 6 – Îmbăierea este permisă duminica. Întrebarea 10 – Trebuie să te abţii de la lucru duminica, dar nu şi în Sabat.” – Hefele, 4, 346-352, sec. 478.

Bulgarii obişnuiau să se odihnească în Sabat. Papa Nicolae scrie aici împotriva acestei practici.

Constantinopol

Photius, patriarhul Constantinopolului (împotriva sinodul care l-a detronat pe Nicolae), acuzând astfel papalitatea: „Împotriva canoanelor, ei au poruncit bulgarilor să postească în Sabat.” – Photius, vonKard, Hergenrother, 1, 643.

Notă: Papalitatea a încercat să discrediteze Sabatul zilei a şaptea, insistând că toţi oamenii ar trebui să postească în acea zi. Astfel ei au încercat să-i întoarcă pe oameni spre duminică, prima zi, ziua pe care Roma a adoptat-o.

Athingians

Cardinalul Hergenrother spune că ei erau în relaţii apropiate cu împăratul Michael al II-lea (821-829) şi mărturisește că ei ţineau Sabatul. – „Kirchengeschichte”, 1, 527.

India, Abisinia

„Răspândită şi durabilă a fost păzirea Sabatului zilei a şaptea printre credincioşii din Biserica Orientale şi creştinii sfântului Thomas din India. El a fost, de asemenea, păstrat de abisinieni.”

Bulgaria

„În secolul al IX-lea, Papa Nicolae I a trimis principelui conducător al Bulgariei un document lung în care spunea că trebuie să se abţină de la lucru duminica, dar nu şi în Sabat. Capul bisericii grecești, ofensat de amestecul papalităţii, l-a excomunicat pe papă.” – „Truth Triumphant”, p. 223.

Secolul al X-lea

Scoţia

„Ei lucrau duminica, dar păzeau sâmbăta într-un fel sabatic.” – „A history of Scotland from the Roman Occupation”, vol. I, p. 96, Andrew Lang.

Biserica Orientală – Kurdistan

„Nestorienii nu mănâncă porc şi păzesc Sabatul. Ei nu cred nici în spovedania auriculară, nici în purgatoriu.” – Schaff-Herzog, „The New Encyclopedia of Religious Knowledge”, art. „Nestorians”.

Valdenzii

„Şi pentru că ei nu ţineau nicio altă zi de odihnă în afară de zilele de Sabat, i-au numit «insabbatati» (n.tr. adică, fără să țină seama de sabat), ca pe cei care nu ţineau niciun Sabat.” – „Fore-Runners” de Luther, (ortografia originală), pp. 7, 8.

Scriitorii romano-catolici au încercat să ocolească originea apostolică a valdenzilor, astfel încât să pară că Biserica romană este singura biserică apostolică şi că toate celelalte au apărut mai târziu. Din acest motiv, au încercat să facă să pară că valdenzii au pornit de la Peter Waldo în secolul al XII-lea. Dr. Peter Allix spune:

„Cu această ocazie, unii protestanți au căzut în capcana care a fost pusă înaintea lor. (…) Este absolut falsă ideea că aceste biserici au fost întemeiate de Peter Waldo (…) este o pură contrafacere.” – „Ancient Church of Piedmont”, p.192, Oxford, 1821.

„Nu este adevărat că Waldo a dat acest nume locuitorilor văilor: ei erau numiţi valdenzi sau vaudezi, înainte de Waldo, de la văile în care locuiau.” – Idem, p. 182.

În schimb, el „a fost numit Valdus, sau Waldo, pentru că şi-a primit cunoştinţele religioase de la locuitorii văilor.” – „History of the Christian Church”, William Jones, vol. II, p. 2.

Secolul al XI-lea

Scoţia

„Ei considerau că sâmbăta este adevăratul Sabat în care trebuie să se abţină de la lucru.” – „Celtic Scotland”, vol. 2, p. 350.

„Ei lucrau duminica, dar păzeau sâmbăta într-un fel sabatic. (…) Aceste lucruri au fost desfiinţate de Margaret.” – „A history of Scotland from the Roman Occupation”, vol.1, p. 96.

„Era un alt obicei de-al lor de a neglija reverenţa datorată zilei Domnului, implicându-se în tot felul de afaceri lumeşti în acea zi, la fel cum făceau în celelalte. Că acest lucru era contrar legii, ea (regina Margaret) le-a dovedit, atât prin raţionament, cât şi prin forţă. «Să venerăm ziua Domnului» – a spus ea – «datorită învierii Domnului nostru, care a avut loc în acea zi, şi să nu mai facem lucrări de robi în ea, având în minte faptul că în această zi am fost răscumpăraţi din robia diavolului. Binecuvântatul Papă Grigore afirmă acelaşi lucru.»” – „Life of Saint Margaret”, Turgot, p. 49 (Biblioteca Muzeului Britanic).

Istoricul Skene comentează despre lucrarea reginei Margaret: „Următorul ei argument a fost că ei nu acordă respect zilei Domnului şi, în acest ultim caz, ei păreau să fi urmat un obicei ale cărui rădăcini le găsim în biserica timpurie a Irlandei, conform căruia ei ţineau sâmbăta ca Sabat, zi în care se odihneau de toată lucrarea lor.” – Skene, „Celtic Scotland” („Scoţia celtică”), vol. 2, p. 349.

Scoţia şi Irlanda

Ratcliffe Barnett, în cartea lui despre înflăcărata regina catolică a Scoţiei, care în anul 1060 a fost prima care a încercat să-i distrugă pe confrații lui Columba, a scris: „În această privinţă, scoţienii au păstrat, probabil, obiceiul tradiţional al bisericii irlandeze care păzeşte sâmbăta în locul duminicii ca zi de odihnă.” – Barnett, „Margaret of Scotland: Queen and Saint”, p. 97.

Conciliul de la Clermont

„În timpul primei cruciade, Papa Urban al II-lea a decretat la Conciliul de la Clermont (1095 d.Hr.) că Sabatul a fost pus deoparte în cinstea Fecioarei Maria.” – „History of the Sabbath”, p. 672.

Constantinopol

„Din cauză că ţii Sabatul cu evreii şi ziua Domnului cu noi, se pare că imiți astfel secta nazarinenilor.” – Migne, „Patrologia Latina”, vol. 145, p. 506; a se vedea şi Hergenroether, „Photius”, vol. 3, p. 746. (Nazarinenii erau o denominaţiune creştină).

Biserica greacă

„Păzirea sâmbetei este, aşa cum toată lumea ştie, subiectul unei dispute serioase între greci şi latini.” – Neale, „A History of the Holy Eastern Church”, vol. 1, p. 731. (Cu referire la separarea bisericii latine de cea greacă din 1054).

Secolul al XII-lea

Lombardia

„Urme ale păzitorilor Sabatului se întâlnesc în vremea lui Grigore I, Grigore al VII-lea şi în secolul al XII-lea în Lombardia.” – „Strong’s Cyclopaedia” („Enciclopedia lui Strong”), 1, 660.

Spania (Alfonso de Aragon)

„Alfonso, regele Aragonului etc., către toţi arhiepiscopii, episcopii şi toţi ceilalţi (…): «Vă poruncim ca ereticii, precum valdenzii şi insabbatatii, să fie înlăturaţi dinaintea feței lui Dumnezeu şi dintre toţi catolicii şi să li se poruncească să iasă din regatul nostru.»” – Marianse, „Praefatio in Lucam Tudensem”, în „Macima Gibliotheca Veterum Patrum”, vol. 25, p. 190.

Ungaria, Franţa, Anglia, Italia, Germania

Referindu-se la pasagini, păzitori ai Sabatului: „Răspândirea ereziei în vremurile noastre este aproape incredibilă. Din Bulgaria la Ebro, din nordul Franţei la Tibru, îi întâlnim peste tot. Ţări întregi sunt infestate, precum Ungaria şi sudul Franţei; ei se găsesc în număr mare în multe alte ţări, în Germania, în Italia, în Ţările de Jos, chiar și în Anglia depun toate eforturile lor.” – Dr. Hahn, „Gesch. der Ketzer”, 1, 13, 14.

Valdenzii

„Printre documente pe care le deținem de la aceiaşi oameni, avem o explicaţie a celor zece porunci datată de Boyer în 1120. Păzirea Sabatului prin abţinerea de la activităţile lumeşti este de asemenea poruncită.” – Blair, „History of the Waldenses”, vol. 1, p. 220.

„Robinson ne relatează despre unii dintre valdenzii Alpilor, care erau numiţi «sabbati», «sabbatati», «insabbatati», dar cel mai frecvent «inzabbatati». «Cineva spunea că ei sunt numiţi astfel după cuvântul evreiesc ‚Sabat’, pentru că păzesc sâmbăta ca zi a Domnului.»” – „General History of the Baptist Denomination”, vol. II, p. 413.

Ţara Galilor

„Sunt multe dovezi că Sabatul a fost păstrat în universitatea din Ţara Galilor până în 1115 d.Hr., când primul episcop roman a fost aşezat la St. David. Vechile biserici galeze păzitoare ale Sabatului nici măcar atunci nu au plecat genunchiul în faţa Romei, ci au fugit în ascunzişurile lor.” – Lewis, „Seventh Day Baptists in Europe and America”, vol. 1, p. 29.

Franţa

„Timp de douăzeci de ani, Pierre de Bruys a agitat sudul Franţei. El a insistat în mod special asupra unei zi de închinare care era recunoscută în acele vremuri de bisericile celtice din Insulele Britanice, de paulicieni şi de marea Biserică Orientală, și anume ziua a şaptea a poruncii a patra.”

Pasaginii

Autorul papal Bonacursus a scris cele ce urmează împotriva „pasaginilor”: „Nu puţini, ci mulţi ştiu care sunt erorile celor ce se numesc pasagini. (…) Înainte de toate, ei învaţă că ar trebui să păzim Sabatul. Mai mult, pentru a mări eroarea lor, ei îi condamnă şi îi resping pe părinţii bisericeşti şi întreaga Biserică romană.” – D’Achery, Spicilegium I, f. 211-214; Muratory, Antiq. med. aevi. 5, f.152, Hahn, 3, 209.

Secolul al XIII-lea

„Inchizitorii… (declară) că semnul valdenzilor din Franţa, care îi face vrednici de moarte, este că ei L-au urmat pe Hristos şi au căutat să asculte de poruncile lui Dumnezeu.” – „History of the Inquisition of the Middle Ages”, H. C. Les, vol. 1.

Valdenzii

„Ei spun că binecuvântatul Papă Silvestru este antihristul, menţionat în epistolele Sf. Pavel drept fiul pierzării. (Ei spun de asemenea) că păzirea Sabatului trebuie să fie respectată.” – „Ecclesiastical History of the Ancient Churches of Piedmont”, p. 169 (de un autor proeminent romano-catolic, care scrie despre valdenzi).

Franţa (valdenzii)

Pentru a-i distruge complet pe aceşti eretici, Papa Inocenţiu al III-lea i-a trimis pe inchizitorii dominicani în Franţa, dar şi pe cruciaţi, făgăduind „o iertare deplină de toate păcatele, celor care se duc în cruciadă (…) împotriva albigenzilor”. – „Catholic Encyclopaedia”, vol. XII, art. „Raymond VI”, p. 670.

Franţa

Mii de oameni din poporul lui Dumnezeu au fost torturaţi până la moarte de Inchiziţie, îngropaţi de vii, arşi sau rupţi în bucăţi de cruciaţi. În timp ce devastau cetatea Biterre, soldaţii i-au întrebat pe conducătorii catolici cum ar trebui să ştie care dintre locuitori sunt eretici. „Ucideţi-i pe toţi, pentru că Domnul îi ştie cine este al Său.” – „History of the Inquisition”, p. 96.

Franţa – Regele Ludovic al IX-lea, 1229

A publicat statutele „Cupientes” în care ia asupra lui sarcina de a curăţa sudul Franţei de eretici, aşa cum erau numiţi păzitorii Sabatului.

Valdenzii din Franţa

„Erezia valdenzilor francezi, cunoscuți şi ca sărmanii oameni din Lyon, este foarte veche, pentru că unii spun că a continuat încă din vremea Papei Silvestru, iar alţii spun că încă din cea a apostolilor.” – Inchizitorul roman Reinerus Sacho, scriind despre anul 1230.

Franţa – Conciliul de la Toulouse, 1229

Canoane împotriva păzitorilor Sabatului: „Canonul 3 – Domnitorii diferitelor districte trebuie să-şi cerceteze cu grijă moşiile, casele şi pădurile şi să distrugă toate ascunzătorile ereticilor. (…) Canonul 14 – Membrilor laici nu li se permite să posede nicio carte a Vechiului sau Noului Testament.” – Hefele, 5, 931, 962

Europa

„Paulicienii, petrobusinienii, pasaginienii, valdenzii, insabbatatii erau mari grupări păzitoare ale Sabatului în Europa, până în 1250 d.Hr.”

Pasaginienii

Dr. Hahn spune că dacă pasaginienii făceau referire la porunca a patra pentru a susţine Sabatul, preoţii romani răspundeau: „Sabatul simbolizează odihna veşnică a sfinţilor.”

Mongolia

„Cucerirea mongolă nu a afectat Biserica Orientală (păzitoare a Sabatului). Din contră, un număr de prinţi mongoli şi un mare număr de regine mongole erau membri ai acestei biserici.”

Secolul al XIV-lea

„De asemenea, preoţii au făcut ca oamenii să păzească sâmbetele ca duminici.” – Biserica Evanghelică Luterană din Norvegia (a se vedea mai jos), vol.1, p. 184, Oslo.

Valdenzii

„Trebuie să ne închinăm singurului Dumnezeu adevărat, care ne poate ajuta, şi nu sfinţilor; trebuie să sfinţim ziua Sabatului.” – „Fore-Runners” de Luther, p. 38.

Insabbati

„Vreme de secole, grupările evanghelice, în special valdenzii, erau numite «insabbati» pentru că păzeau Sabatul.” – Gui, „Manuel de l’inquisiteur”

Boemia, 1310 (Cehia și Slovacia de astăzi)

„În 1310, cu două sute de ani înaintea tezelor lui Luther, fraţii din Boemia alcătuiau o pătrime din populaţia Boemiei şi erau în legătură cu valdenzii din Austria, Lombardia, Boemia, nordul Germaniei, Thuringer, Branderburg şi Moravia. Erasmus a arătat cât de strict păzeau valdenzii din Boemia Sabatul zilei a şaptea.” – Armitage, „A History of the Baptists”, p. 313; Cox, „The Literature of the Sabbath Question”, vol. 2, pp. 201-202.

Norvegia

De asemenea, în „Catehismul” folosit în timpul secolului al XIV-lea, porunca Sabatului era astfel: „Nu vei uita să păzeşti ziua a şaptea.” Citatul este din „Documents and Studies Concerning the History of the Lutheran Catechism in the Nordish Churches”, p. 89, Christiania, 1893.

„De asemenea, preoţii au făcut ca oamenii să păzească sâmbetele ca duminici.” – Theological Periodicals for the Evangelical Lutheran Church in Norway, vol. 1, p. 184, Oslo.

Anglia, Olanda, Boemia

„Am scris despre sabatarienii din Boemia, Transilvania, Anglia şi Olanda, dintre anii 1250 şi 1600 d.Hr.” – „Truth Triumphant”, Wilkinson, p. 309.

Secolul al XV-lea

„Acuzaţii (păzitorii Sabatului) au fost convocați; ei şi-au recunoscut deschis noua credinţă şi au apărat-o. Cei mai eminenți dintre ei, secretarul de stat, Kuritzyn, Ivan Maximow, Kassian, arhimandrit al Mănăstirii din Novgorod, au fost condamnaţi la moarte şi arşi în cuşti, la Moscova, 17 decembrie 1503.” – „Geschichte der Juden”, Leipzig, 1873, pp. 117-122.

Boemia

„Erasmus afirmă că, inclusiv până în anii 1500, aceşti boemieni nu doar că păzeau cu scrupulozitate ziua a şaptea, dar erau numiţi şi sabatarieni.” – Cox, „The Literature of the Sabbath Question”, vol. 2, pp. 201, 202 în „Truth Triumphant”, p. 264.

Norvegia

Conciliul bisericesc ţinut la Bergen, 22 august 1435: „Prima problemă a vizat păzirea sfântă a sâmbetei. Pe teritoriul arhiepiscopului a ajuns vestea că oameni din diferite părţi ale regatului au îndrăznit să păzească sfântă sâmbăta. S-a afirmat că este strict interzis în legea bisericii ca cineva să păzească sau să adopte zile sfinte în afara celor pe care papa, arhiepiscopii şi episcopii le stabilesc.” – „The History of the Norwegian Church under Catholicism”, R. Keyser, vol. II, p. 488, Oslo, 1858.

Norvegia, 1435 (Conciliul catolic provincial de la Bergen)

„Ni s-a spus că unii oameni din diferite districte ale regatului au adoptat şi au păzit sâmbăta. Este strict interzis, în canonul sfintei biserici, ca un om sau toţi oamenii să ţină alte zile cu excepţia celor pe care sfântul papă, arhiepiscopul sau episcopii le poruncesc. Păzirea sambetei nu trebuie permisă în nicio circumstanţă de aici înainte, dincolo de ceea ce canonul bisericesc porunceşte. Prin urmare, sfătuim pe toţi prietenii lui Dumnezeu din Norvegia, care vor să fie ascultători de sfânta biserică, să se lase de această nenorocită păzire a sâmbetei; iar celorlalţi le interzicem să țină sfântă sâmbăta sub sancţiunea pedepselor bisericeşti severe.” – Dip. Norveg., 7, 397.

Norvegia, 1436

Congresul bisericii de la Oslo: „Este interzisă, sub aceeaşi pedeapsă, păzirea sfântă a sâmbetei prin abţinerea de la lucru.” – „History of the Norwegian Church”, p. 401.

Rusia (Conciliul de la Moscova, 1490)

„Acuzaţii (păzitorii Sabatului) au fost convocați; ei şi-au recunoscut deschis credinţa nouă şi au apărat-o. Cei mai eminenți dintre ei, secretarul de stat, Kuritzyn, Ivan Maximow, Kassian, arhimandrit al Mănăstirii din Novgorod, au fost condamnaţi la moarte şi arşi în cuşti, la Moscova, 17 decembrie 1503.” – „Geschichte der Juden”, Leipzig, 1873, pp.117-122.

Franţa – valdenzii

„Ludovic al XII-lea, regele Franţei (1498-1515), fiind informat de către duşmanii valdenzilor, care locuiau într-o parte a provinciei, că anumite crime atroce au fost puse în seama lor, a trimis pe un consilier din cadrul consiliului de stat şi pe un anumit doctor de la Sorbona să ancheteze această problemă. La întoarcere, ei au raportat că au vizitat toate parohiile, dar nu au putut găsi niciun indiciu al acelor crime care li s-au atribuit valdenzilor. Din contră, ei păzeau Sabatul, ţineau ritualul botezului conform bisericii primare, îi învăţau pe copii credinţa creştină şi poruncile lui Dumnezeu. După ce a ascultat raportul trimişilor săi, regele a declarat sub jurământ că ei sunt oameni mai buni decât el însuşi şi poporul său.” – „History of the Christian Church”, vol. II, pp. 71, 72, ediţia a treia, Londra, 1818.

India

„Separaţi de lumea occidentală timp de o mie de ani, ei erau bineînţeles în necunoştinţă de cauză cu privire la multele noutăţi introduse de conciliile şi decretele laterane. «Suntem creştini, nu idolatri», a fost răspunsul lor elocvent când li s-a cerut să aducă omagii icoanei Fecioarei Maria.”

Secolul al XVI-lea

„Faimosul iezuit, Francis Xavier, a cerut Inchiziţiei, care a fost iniţiată în Goa, India în anul 1560, să pună capăt «ticăloşiei evreieşti» (păzirii Sabatului).” – Adeney, „The Greek and Eastern Churches”, pp. 527, 528.

Anglia

„În timpul domniei reginei Elizabeth, multor gânditori oneşti şi independenți le-a trecut prin minte (aşa cum li s-a întâmplat anterior unor protestanţi din Boemia) că porunca a patra le cerea să ţină nu prima, ci a şaptea zi a săptămânii, specificată în text.” – „Chambers’ Cyclopaedia”, articolul „Sabbath”, vol. 8, pp. 462, 1537.

Suedia

„Acest zel pentru păzirea sâmbetei a ţinut mult timp; chiar lucrurile mici care puteau întări obiceiul păzirii sâmbetei au fost pedepsite.” – Episcopul Anjou, „Svenska Kirkans Historia after Motetthiers”, Upsala.

Familia Liechtenstein

(Proprietăţi în Austria, Boemia, Moravia, Ungaria. Liechtenstein din valea Rinului nu a fost o ţară până la sfârşitul secolului al XVII-lea). „Sabatarienii învaţă că Sabatul, adică sâmbăta, trebuie încă ţinută. Ei spun că duminica este invenţia papei.” – „Refutation of Sabbath”, de Wolfgang Capito, publicat în 1599.

Boemia (fraţii din Boemia)

Dr. R. Cox spune: „Am găsit într-un pasaj de Erasmus că, în perioada timpurie a Reformei Protestante în care el a scris, în Boemia erau sabatarieni, care nu doar că păzeau ziua a şaptea, dar se spunea despre ei că erau (…) scrupuloşi când era vorba de odihna din acea zi.” – „The Literature of the Sabbath Question”, vol. II, pp. 201, 202.

Lista de biserici a istoricilor (secolul al XVI-lea)

„Sabatarienii, numiţi aşa pentru că resping ţinerea zilei Domnului care nu este poruncită în Scriptură, consideră că doar Sabatul este sfânt, după cum Dumnezeu S-a odihnit în acea zi şi a poruncit să o păzim sfântă şi să ne odihnim în ea.” – A. Ross

Germania

Dr. Eck (care era împotriva reformatorilor): „Însă biserica a transferat păzirea zilei sfinte de la sâmbătă la duminică, în virtutea propriei puteri, fără Scriptură.” – „Enchiridion”, 1533, pp. 78, 79.

Prinţii Liechtensteinului (Europa)

„În jurul anului 1520 mulţi dintre aceşti păzitori ai Sabatului au găsit adăpost pe proprietatea Lordului Leonhard de Liechtenstein, care ţinea la păzirea adevăratului Sabat.” – J. N. Andrews, „History of the Sabbath”, p. 649.

India

„Faimosul iezuit, Francis Xavier, a cerut Inchiziţiei, care a fost iniţiată în Goa, India în anul 1560, să pună capăt «ticăloşiei evreieşti» (păzirii Sabatului).” – Adeney, „The Greek and Eastern Churches”, pp. 527, 528.

Norvegia – 1544

„Unii dintre voi, contrar avertizării, țin sâmbăta. Ar trebui să fiţi aspru pedepsiţi. Oricine va fi găsit păzind sâmbăta trebuie să plătească o amendă de zece coroane.” – „History of King Christian the Third”, Niels Krag şi S. Stephanius.

Austria

„Avem acum sabatarieni în Austria.” – Luther, „Lectures on Genesis” , 1523-1527.

Abisinia – 1534

Delegatul Abisiniei la curtea Lisabonei: „Prin urmare, nu este o imitare a obiceiurilor evreilor, ci o ascultare de Hristos şi sfinţii Săi apostoli, faptul că ţinem această zi.” – Gedde, „Church History of Ethiopia”, pp. 87, 88.

Martin Luther

„Dumnezeu a binecuvântat şi a sfinţit Sabatul pentru El însuşi. Dumnezeu a dorit ca această poruncă privitoare la Sabat să rămână. El a dorit ca, în ziua a şaptea, să se predice cuvântul.” – „Commentary on Genesis”, vol. 1, pp. 138-140.

Baptiştii

„Unii au suferit tortura pentru că nu voiau să se odihnească când alţii păzeau duminica, pentru că o declarau a fi ziua sfântă a antihristului şi legea antihristului.” – Sebastian Frank (1536).

Finlanda – 6 decembrie 1554

Regele Gustav Vasa I, asupra scrisorii Suediei către poporul finlandez: „Acum ceva timp am auzit că unii oameni din Finlanda au căzut într-o mare eroare şi au ţinut ziua a şaptea, numită sâmbăta.” – Biblioteca statală de la Helsingfors, „Reichsregister”, de la J., 1554, partea B.B. fila 1120, pp. 175-180a.

Elveţia

„Păzirea Sabatul face parte din legea morală. El a fost păzit sfânt de la începutul lumii.” – nota de subsol a autorului elveţian R. Hospinian, 1592.

Olanda şi Germania

Barbara de Thiers, executată în 1529, a declarat: „Dumnezeu ne-a poruncit să ne odihnim în ziua a şaptea.” Despre o altă martiră, Christina Toligerin, este menţionat: „Cu privire la zilele sfinte şi la duminică, ea a spus: «În şase zile Domnul a făcut lumea, iar în a şaptea S-a odihnit. Celelalte zile sfinte au fost instituite de papi, cardinali şi arhiepiscopi.»” – Martirologia bisericilor lui Hristos, numiţi deseori baptişti, în timpul Reformei Protestante, de la ducele T. J. Van Bright, Londra, 1850,1, pp. 113-114.

Secolul al XVII-lea

„Un creştin păzitor al poruncilor lui Dumnezeu şi al credinţei lui Isus, care a fost botezat în jurul anului 1648 şi a păzit ziua a şaptea ca Sabat peste 32 de ani.” – monumentul de la mormântul dr. Peter Chamberlain.

Ungaria, România

Dar pentru că au respins duminica şi s-au odihnit în Sabat, prinţul Sigismund Báthory a ordonat persecutarea lor. Pechi a avansat în poziţia de cancelar de stat şi era următorul la rând pentru tronul Transilvaniei. El a studiat Biblia şi a compus un număr de imnuri, majoritatea în cinstea Sabatului. Pechi a fost arestat şi a murit în 1640.

Suedia şi Finlanda

„Putem regăsi aceste păreri aproape peste tot în Suedia acelor zile, din Finlanda până în nordul Suediei.” În districtul Upsala, fermierii păzeau sâmbăta în locul duminicii. „În jurul anului 1625, această tendinţă religioasă a devenit atât de pronunţată în aceste ţări încât nu doar că un mare număr dintre oamenii de rând a început să păzească sâmbăta ca zi de odihnă, dar chiar mulţi preoţi au făcut la fel.” – „History of the Swedish Church”, vol. I, p. 256.

Biserica rusă de la Moscova

„Ei păzesc cu solemnitate sâmbăta (vechiul Sabat).” – Samuel Purchase, „His Pilgrims”, vol. I, p. 350.

India – 1625 (iacobiţii)

„Ei păzeau sâmbăta sfântă. Ei ţin servicii religioase sâmbăta.” – „Pilgrimmes”, partea a doua, p. 1269.

America – 1664

„Stephen Mumford, primul păzitor al Sabatului din America a venit din Londra în 1664.” – „History of the Seventh-day Baptist Gen. Conf.”, de Jas. Bailey, pp. 237, 238.

America – 1671 (baptiştii de ziua a şaptea)

„S-au despărţit de Biserica baptistă pentru a păzi Sabatul.” – a se vedea „History” de Bailey, pp. 9, 10.

America 1603-1683

„Pretinsul vicar al lui Hristos de pe pământ, (…) vorbind împotriva Dumnezeului cerurilor, gândindu-se să schimbe vremurile şi legea, dar el este fiul pierzării.” – Roger Williams, primul pastor baptist din America (1603-1683), „The Bloody Tenet of Persecution”, citat în L. E. Froom, „The Prophetic Faith of Our Fathers”, vol. 3, p. 52; subliniere adăugată.

Anglia

Carol I, 1647 (când a interogat însărcinaţii Parlamentului): „Nu găsim nicăieri în Scriptură că sâmbăta nu mai trebuie păzită sau trebuie schimbată în duminică, de aceea trebuie să fie autoritatea bisericii cea care a schimbat-o pe prima şi a instituit-o pe a doua.” – Cox, „Sabbath Laws”, p. 333.

Anglia – John Milton

„Fără îndoială că va fi mult mai sigur să ţinem ziua a şaptea, potrivit poruncii exprese a lui Dumnezeu, decât să adoptăm prima zi doar pe baza autorităţii speculației omenești.” – Sab. Lit. 2, 46-54.

Anglia

„Cu privire la publicaţia «Cartea sporturilor» din 1618 s-a ridicat o controversă violentă în rândul feţelor bisericeşti engleze, care a vizat două subiecte: primul, dacă Sabatul poruncii a patra mai era în vigoare; al doilea, pe ce temei prima zi a săptămânii a fost îndreptăţită să fie ţinută ca «Sabat».” – „Dictionary of Dates” de Haydn, art. „Sabbatarians”, p. 602.

Anglia – 1618

„În final, pentru că preda doar cinci zile pe săptămână şi se odihnea sâmbăta, ea a fost dusă la noua închisoare din Maiden Lane, un loc care era pe atunci destinat detenţiunii mai multor altor persoane care aveau păreri diferite de cele ale Bisericii Anglicane. Dna. Traske a fost închisă cincisprezece sau şaisprezece ani pentru părerile ei cu privire la Sabatul sâmbetei.” – „Heresiography” de Pagitt, p. 196.

Anglia – 1668

„Aici în Anglia sunt în jur de nouă sau zece biserici care păzesc Sabatul, pe lângă mulţi alţi ucenici risipiți, care au rezistat în mod remarcabil.” – Scrisorile lui Stennet, 1668 şi 1670 în Cox, Sab., 1, 268.

Etiopia – 1604

Iezuiţii au încercat să convingă biserica abisiniană să accepte romano-catolicismul. Ei l-au influenţat pe regele Zadenghel să impună supunerea faţă de papalitate (1604), „interzicând tuturor supuşilor său, sub pedepse severe, să mai ţină sâmbăta.” – „Church History of Ethiopia” de Gedde, p. 311, a se vedea şi lucrarea lui Gibbon „Decline and Fall”, cap. 47.

Boemia, Moravia, Elveţia, Germania

„Unul dintre cancelarii şi lorzii curţii era John Gerendi, capul sabatarienilor, un popor care nu păzea duminica, ci sâmbăta.” – Lamy, „The History of Socinianism”, p. 60.

Revista „Telegraph”, Napier

Capela St. Margaret din Essex, Anglia, conţine piatra funerară a dr. Peter Chamberlen, un puritan păzitor al Sabatului, doctor respectat, de nădejde şi mult iubit a trei rânduri de regi şi regine din Anglia secolului al XVII-lea.

Inscripţia de pe piatra funerară cuprinde următoarele cuvinte:

„Numitul Peter Chamberlen a luat titlul de doctor în medicină, recunoscut de toate universităţile din ţară şi de peste hotare și a trăit peste şaptezeci de ani, fiind medicul a trei regi şi regine ale Angliei (regele James şi regina Anne; regele Carol I şi regina Maria; regele Carol al II-lea şi regina Katherine) şi de asemenea pentru unii prinţi străini); a călătorit în cele mai multe părţi ale Europei şi a vorbit majoritatea limbilor.

Cât priveşte religia sa, el a fost un creştin păzitor al poruncilor lui Dumnezeu şi al credinţei lui Isus; a fost botezat în jurul anului 1648 şi a păzit ziua a şaptea a Sabatului timp de peste 32 de ani.

Dacă e să vorbim despre învăţătura şi viaţa sa, s-a spus destul. Aici se odihneşte Chamberlen.”

Secolul al XVIII-lea

„Nu se poate arăta că duminica a luat locul Sabatului (p. 366). Domnul Dumnezeu a sfinţit ultima zi a săptămânii. Pe de altă parte, antihristul a stabilit prima zi a săptămânii.” – Extras din scrierile lui Tennhardt, p. 49 (publicate în 1712).

Abisinia

„Iacobiţii se adunau în ziua Sabatului, înainte de ziua duminicală, în templu, şi păzeau acea zi, la fel ca abisinienii, după cum am văzut din mărturisirea lor de credinţă făcută de regele etiopean Claudius.” – Abundacnus, „Historia Jacobatarum”, pp. 118-119 (secolul al XVIII-lea).

România, 1760

(şi ce este astăzi) fosta Iugoslavie, Cehia și Slovacia

„Edictul de toleranţă a lui Joseph al II-lea nu s-a aplicat sabatarienilor, iar unii dintre ei au pierdut din nou toate posesiunile lor.” – Seria a doua, 254.

Preoţii catolici, ajutaţi de soldaţi, i-au forţat să accepte romano-catolicismul cu numele şi i-au obligat să lucreze în Sabat şi să meargă la biserică duminica – acestea au fost metodele folosite timp de două sute cincizeci de ani pentru a-i întoarce pe sabatarieni.

Germania – Tennhardt de Nuremberg

„El ţine cu stricteţe la doctrina Sabatului, pentru că este una dintre cele zece porunci” – „Leban und Wirken” de Bengel, Burk, p. 579.

El însuşi a spus: „Nu se poate arăta că duminica a luat locul Sabatului (p. 366). Domnul Dumnezeu a sfinţit ultima zi a săptămânii. Pe de altă parte, antihristul a stabilit prima zi a săptămânii.” – Extras din scrierile lui Tennhardt, p. 49 (publicate în 1712).

Boemia şi Moravia (astăzi Cehia și Slovacia)

Istoria lor din 1635 până în 1867 este prezentată astfel de Adolf Dux: „Situaţia sabatarienilor era îngrozitoare. Cărţile şi scrierile lor trebuiau să fie trimise la Consistoriul de la Karlsburg pentru a fi aruncate în flăcări.” – „Aus Ungarn”, pp. 289-291, Leipzig, 1850.

Olanda şi Germania

„Dr. Cornelius a spus despre Frizia de Est că, acolo unde baptişti erau numeroşi, «duminica şi zilele sfinte nu erau ţinute» (ei erau păzitori ai Sabatului).” – „Der Anteil Ostfrieslands and Ref. Muenster”, 1852, pp. 129, 134.

Moravia – Contele Zinzendorf

În 1738, Zinzendorf a scris astfel despre păzirea Sabatului, pe care o practica: „Am stabilit deja de mulţi ani că Sabatul este ziua de odihnă, iar duminica este pentru proclamarea evangheliei.” – Colecţia „Budingsche Sammlung”, sec. 8, p. 224, Leipzig, 1742.

America – 1741

Fraţii moravi (după ce Zinzendorf a venit din Europa): „În mod special trebuie observat că el şi biserica de la Betleem sunt hotărâţi să ţină ziua a şaptea ca zi de odihnă.” – Idem, pp. 5, 1421, 1422.

America

Dar înainte ca Zinzendorf şi moravii de la Betleem să fi început să ţină Sabatul şi să le fi mers bine, era o grupă mică de păzitori ai Sabatului germani în Pennsylvania. A se vedea „History of Religious Denominations in the United States” de Rupp, pp.109-123.

Secolul al XIX-lea

„Dar majoritatea s-a mutat în Crimeea şi Caucaz, unde ei au rămas credincioşi doctrinelor lor în ciuda persecuțiilor care ţin până în prezent. Oamenii îi numesc «subotniki» sau «sabatarieni».” – Sternberg, „Geschichte der Juden in Polen”, p. 124.

China

„În timpurile acestea, Hung a interzis folosirea opiului, chiar şi a tutunului şi a tuturor băuturilor amețitoare, iar Sabatul a fost păzit cu religiozitate.” – „The Ti-Ping Revolution” de Llin-Le, unul dintre ofiţeri, vol. 1, pp. 36-48, 84.

„Ziua a şaptea este păzită cu multă religiozitate şi stricteţe. Sabatul Taiping este păzit sâmbăta.” – p. 319.

„Când au fost întrebaţi de ce ţin Sabatul zilei a şaptea, taipingii au răspuns că primul motiv este că Biblia învaţă acest lucru, iar al doilea că strămoşii lor au ţinut această zi de închinare.” – „A Critical History of the Sabbath and the Sunday”

India şi Persia

„Afară de aceasta, ei păzesc cu solemnitate închinarea creştină în întreg imperiul, în ziua a şaptea.” – „Christian Researches in Asia”, p. 143.

Danemarca

„Această agitaţie nu a fost fără efect. Pastorul M. A. Sommer a început să ţină ziua a şaptea şi a scris în publicaţia bisericii sale.” – „Indovet Kristendom” nr. 5, 1875, un articol impresionant despre adevăratul Sabat. Într-o scrisoare adresată fratelui John G. Matteson, el spune:

„Printre baptiştii de aici, din Danemarca, este o mare agitaţie cu privire la porunca Sabatului. Însă eu sunt probabil singurul predicator din Danemarca ce este foarte aproape de adventişti şi care, pentru mulţi ani, a proclamat a doua venire a lui Hristos.” – „Advent Tidente”, mai 1875.

Rusia

Suedia (baptiştii)

„Ne vom strădui acum să arătăm că sfințenia Sabatului îşi are baza şi originea într-o lege pe care Dumnezeu a stabilit-o chiar la creaţiune pentru întreaga lume şi, drept urmare, este aplicabilă tuturor oamenilor din toate veacurile.” – „Evangelisten”, Stockholm, 20 mai – 15 august 1863 (Biserica Baptistă Suedeză)

America – 1845

„Astfel vedem împlinită profeţia din Daniel 7:25, cornul cel mic schimbând vremurile şi legea. Prin urmare, mi se pare clar că toţi cei care păzesc prima zi ca Sabat sunt păzitori ai duminicii papei şi călcători ai Sabatului lui Dumnezeu.” – fratele T. M. Preble, 13 februarie 1845.

America (adventiştii de ziua a şaptea)

În 1844, adventiştii de ziua a şaptea s-au ridicat şi s-au răspândit în aproape toată lumea până la finalul secolului al XIX-lea. Numele vine de la învăţătura lor privitoare la Sabatul zilei a şaptea şi venirea lui Isus. În 1874 şi-au început lucrarea în Europa, în 1885 în Australia, în 1887 în sudul Africii, în 1888 în Asia şi America de Sud. Adventiştii de ziua a şaptea susţin acelaşi Sabat pe care Isus şi urmaşii Lui l-au păzit. Torţa sacră a adevărului nu s-a stins de-a lungul secolelor. Adventiştii lucrează acum în aproape 1.000 de limbi ale planetei şi au peste 27.000 de biserici. Peste zece milioane de membri din jurul globului întâmpină orele sfinte ale Sabatului.

Conferința baptistă

„Primele patru porunci stabilesc obligaţiile directe ale omului faţă de Dumnezeu. (…) Iar dacă păzim primele patru porunci, sunt mari şanse să le păzim şi pe celelalte şase. (…) Porunca a patra arată dreptul lui Dumnezeu asupra timpului şi minţii omului. (…) Cele şase zile de lucru şi odihna din Sabat trebuie păstrate ca mărturie a activităţii şi a odihnei lui Dumnezeu la creaţiune. (…) Niciuna dintre cele zece porunci nu este relevantă doar pentru anumite naţiuni. (…)

Sabatul a fost dat la început (cu mult înainte de Moise), fără vreo legătură specială cu evreii, ci ca instituţie pentru toată omenirea, în amintirea odihnei lui Dumnezeu după cele şase zile ale creaţiunii. El a fost lăsat pentru toţi descendenţii lui Adam.” – Studiile biblice pentru adulţi, seriile Conferinţei Baptiste de Sud, 15 august 1937.

Romano-catolicii

„Este bine să le reamintim prezbiterienilor, baptiştilor, metodiştilor şi tuturor celorlalţi creştini, că Biblia nu-i susţine nicăieri în păzirea duminicii. Duminica este o instituţie a Bisericii Romano-Catolice şi cei care păzesc această zi, păzesc o poruncă a Bisericii Catolice.” – Preotul Brady într-un mesaj raportat la ştirile lui Elizabeth, New Jersey, pe 18 martie 1903.

„Biserica, pe de altă parte, după ce a schimbat ziua de odihnă de la Sabatul evreiesc, sau a şaptea zi a săptămânii, la prima, a făcut ca porunca a treia să se refere la duminică drept ziua care trebuie sfinţită ca zi a Domnului. Conciliul de la Trento (Ses. VI, can. xix) îi condamnă pe cei care neagă că cele zece porunci se aplică creştinilor.” – „The Catholic Encyclopedia, Commandments of God”, vol. IV, © 1908 de Robert Appleton Company – ediţia online © 1999 de Kevin Knight, Nihil Obstat – Remy Lafort, Censor Imprimatur – +John M. Farley, arhiepiscop de New York, p. 153.

„Respinge autoritatea bisericii şi nu ai nicio explicaţie sau justificare adecvată sau rezonabilă pentru înlocuirea sâmbetei cu duminica în porunca a treia – a patra la protestanţi – a lui Dumnezeu. (…) Biserica este deasupra Bibliei şi schimbarea păzirii Sabatului este o dovadă a acestui fapt.” – „Catholic Record”, 1 septembrie 1923.

„Dacă protestanţii ar urma Biblia, ei s-ar închina lui Dumnezeu în ziua Sabatului. Păzind duminica, ei urmează o lege a Bisericii Catolice.” – Albert Smith, cancelar al Arhidiecezei Baltimore, răspunzând cardinalului într-o scrisoare din 10 februarie 1920.

Biserica episcopală

„Porunca Bibliei spune că trebuie să te odihneşti în ziua a şaptea. Aceasta este sâmbăta. Nicăieri în Biblie nu se spune că închinarea trebuie să aibă loc duminică.” – Phillip Carrington, citat în „Toronto Daily Star”, 26 octombrie 1949. Carrington (1892-), arhiepiscop anglican al Quebec-ului, a rostit cele de mai sus într-un mesaj pe acest subiect adresat unei adunări a clerului. Mesajul a fost mult distribuit în mass-media.

Biserica Luterană

„Am văzut cât de subtil a dispărut urma Sabatului evreiesc din mintea bisericii creştine şi cât de complet a fost ea luată în stăpânire de noua idee a păzirii primei zile. Am văzut cum creştinii din primele trei secole niciodată nu au făcut confuzie între cele două, ci un timp le-au sărbătorit pe amândouă.” – „The Sunday Problem”, o carte de studiu a Bisericii Luterane, 1923, p. 36.

Biserica lui Hristos

„Dar nu găsim nici o poruncă directă de la Dumnezeu, nici o instrucţiune venită de la Hristos cel înviat, nici o îndrumare de la primii apostoli, din care să rezulte că Sabatul zilei a şaptea trebuie înlocuit cu duminica.” „Să fim cât se poate de clari asupra acestui subiect. Deşi pentru creştini această zi, prima zi a săptămânii, este cea mai importantă dintre toate zilele (…) nu este nicio poruncă sau însărcinare în Noul Testament cu privire la păzirea ei ca zi sfântă.” „Biserica romană a ales prima zi a săptămânii în cinstea învierii lui Hristos.” – „Bible Standard”, mai 1916, Auckland, Noua Zeelandă.

Biserica Anglicană

„Nicăieri în Biblie nu se spune că închinarea trebuie să aibă loc duminica. Adu-ţi aminte de ziua Sabatului, ca să o păzești sfântă (…)! Aceasta este sâmbăta.” – P. Carrington, arhiepiscop de Quebec, 27 octombrie 1949.

Institutul Smithsonian

„Preţuirea duminicii, ziua acceptată în mod tradiţional ca cea în care a înviat Hristos, a variat de-a lungul secolelor erei creştine. Din timp în timp, ea a fost confundată cu ziua a şaptea a săptămânii, Sabatul. Popoarele vorbitoare de limbă engleză au fost cele care, cu cea mai mare consecvenţă, au perpetuat presupunerea eronată că obligațiile poruncii a patra au trecut asupra duminicii. În limbaj obişnuit, despre duminică se vorbeşte în mod frecvent, dar eronat, că ar fi Sabatul.” – F. M. Setzler, Custodele principal, Departamentul de Antropologie, Institutul Smithsonian, într-o scrisoare din 1 septembrie 1949.

Imprimă acest articol