de Mark Finley
John era un creştin devotat. El şi soţia lui erau credincioși serioşi, care voiau să facă voia lui Dumnezeu. Când au participat la o serie de întâlniri despre profeţia Bibliei pe care o conduceam, ei au fost provocaţi de noi adevăruri pe care nu le auziseră niciodată mai înainte. Multe întrebări s-au conturat în minţile lor. Sabatul Bibliei le ridica în special probleme. Erau convinşi că acesta era adevărul Sabat, dar pastorul lor a ridicat câteva întrebări serioase. Au început să se îndoiască. Păreau confuzi, iar întrebările lor aveau nevoie de răspuns. Pe măsură ce studiau Biblia împreună, înţelegerea pe care o aveau asupra adevărului s-a adâncit. Ei au găsit răspunsuri temeinice la întrebările lor. Îndoielile au dispărut şi ei au descoperit adevărata bucurie şi binecuvântare a păzirii Sabatului.
Poate că şi tu ai câteva întrebări privitoare la Sabatul Bibliei. Poate că unele pasaje din Biblie sunt greu de înţeles pentru tine. Biblia oferă răspunsuri clare la întrebările noastre. De fapt, peste tot în Biblie, Domnul nostru ne invită să punem întrebări, iar El oferă răspunsuri temeinice în cuvântul Său.
Isus a declarat: „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17:17). Petru adaugă: „Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândeţe şi teamă” (1 Petru 3:15).
Apostolul Pavel îl sfătuieşte pe Timotei să fie unul „care împarte drept Cuvântul adevărului” (2 Timotei 2:15). Isaia, profetul Vechiului Testament, întreabă: „Pe cine vrea el să înveţe înţelepciunea? (…) Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo” (Isaia 28:9-10).
Cu alte cuvinte, fii sigur că descoperi tot ce învaţă Biblia despre un subiect anume. Nu-ţi construi înţelegerea pe un singur text enigmatic. Dacă vrei să înţelegi cu adevărat ce spune Biblia pe un anumit subiect, studiază acel subiect de la Geneza la Apocalipsa. Permite-I Duhului Sfânt să vorbească minţii tale prin învăţăturile Scripturii.
Întreabă-te: „Unde găsesc dovezile privitoare la acest subiect? Ce învaţă majoritatea pasajelor?” Nu lăsa ca ceva ce nu este foarte clar pentru tine să umbrească ceea ce este clar. Dacă este un text pe care nu îl înţelegi, permite pasajelor simple ale Bibliei să-l explice. Nu neglija textele şi pasajele Scripturii care sunt cât se poate de clare pentru a te agăţa de ceea ce nu este la fel de clar, doar pentru a apăra o doctrină care ţi-a fost predată în trecut.
Iată patru principii pentru descoperirea adevărului:
- Abordează Biblia cu o minte deschisă; fii dispus să faci tot ce îţi cere Hristos (Ioan 7:17).
- Cere-I lui Dumnezeu să-ţi trimită Spiritul Său Sfânt pentru a descoperi minţii tale adevărul (Matei 7:7; Ioan 16:13).
- Compară fiecare pasaj relevant al Scripturii care vorbeşte despre subiectul respectiv (1 Corinteni 2:13).
- Trăieşte adevărul pe care Dumnezeu ţi-l descoperă, şi El îţi va descoperi şi mai mult adevăr. Nu aştepta să ai tot adevărul pentru a trăi adevărul pe care deja îl cunoşti (Ioan 12:35).
Pe măsură ce ne apropiem de cuvântul Său cu inimi sincere, El ne va descoperi adevărul Său. El ne va lumina minţile şi ne va impresiona prin Duhul Său cel Sfânt. Poate că ai întrebări, dar Dumnezeu are răspunsurile. Pe măsură ce citeşti în următoarele pagini unele dintre cele mai des puse întrebări, împreună cu răspunsurile biblice pe care le-am dat, roagă-te ca Dumnezeu să-ţi dea înţelepciune şi înţelegere. Nu eşti singur în căutarea adevărului. Zeci de mii de alţi oameni au pus întrebări similare şi au găsit răspunsuri clare în cuvântul lui Dumnezeu. Aşadar, continuă să citeşti!
Întrebări frecvente despre legea lui Dumnezeu
Oare Isus nu a venit pentru a termina cu cele zece porunci, dând o nouă poruncă a dragostei? Cum rămâne cu Matei 22:37-40: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta… (şi) pe aproapele tău ca pe tine însuţi”? Nu este iubirea faţă de Dumnezeu şi aproapele tot ce ne cere Isus? Acestea sunt noile porunci.
Poate te va surprinde să descoperi că aici Isus făcea un rezumat al legii care a fost dată în Vechiul Testament. Deuteronomul 6:5 declară: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta”. Leviticul 19:18 adaugă: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Dumnezeul Vechiului Testament este Dumnezeul iubirii veşnice (Ieremia 31:3). În Matei 22:40, Isus a declarat: „În aceste două porunci (iubirea faţă de Dumnezeu şi aproapele) se cuprinde toată Legea şi Prorocii.” Primele patru porunci ne descoperă cum pot demonstra fiinţele umane în mod practic iubirea faţă de Dumnezeu. Ultimele şase porunci arată cum pot demonstra iubirea faţă de aproapele. Isus nu a venit pentru a strica Legea, ci pentru a o împlini (Matei 5:17). El ne-a descoperit cum putem păzi legea cu iubire. El a venit pentru a arată care este înţelesul legii în profunzime (Isaia 42:21). Isus ne arată în ce fel este dragostea împlinirea legii (Romani 13:10). El adaugă: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15).
Nu învaţă Pavel că toţi creştinii mântuiţi prin credinţă nu mai trebuie să păzească Legea?
Pavel învaţă că creştinii sunt mântuiţi nu prin credinţă, ci prin harul care lucrează prin credinţă. Credinţa este mâna care primeşte mântuirea oferită gratuit de Isus. Credinţa nu conduce la neascultare, ci la ascultare. Pavel afirmă în termeni cât se poate de categorici: „ Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum” (Romani 3:31). Romani 6:1,14-15 adaugă: „Să păcătuim (călcând legea) mereu ca să se înmulţească harul? (…) Nicidecum.”
Este adevărat că în Vechiul Testament oamenii erau mântuiţi prin păzirea legii, în timp ce în Noul Testament mântuirea este prin har?
Atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, mântuirea este prin harul care lucrează prin credinţă. Dumnezeu nu are două metode de mântuire. Tit 2:11 afirmă: „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat”. În Vechiul Testament, bărbaţii şi femeile erau mântuiţi prin Hristosul care avea să vină. Fiecare miel jertfit arăta spre venirea lui Mesia (Geneza 3:21; 22:9-13). În Noul Testament, bărbaţii şi femeile sunt mântuiţi prin Hristosul care a venit. Isus este singura cale spre mântuire (Faptele apostolilor 4:12).
Din moment ce suntem în noul legământ, mai este nevoie să păzim legea lui Dumnezeu?
Noul legământ este de fapt mai vechi decât vechiul legământ. El a fost dat de însuşi Dumnezeu în Grădina Edenului, când a făgăduit că Mesia va veni să zdrobească puterea avută de Satana asupra rasei umane. Noul legământ cuprinde făgăduinţa răscumpărării din păcat prin Isus Hristos. El e Cel care ne mântuieşte! El scrie principiile legii în inimile noastre. Dragostea devine motivaţia ascultării. În viaţă începe să fie prezentă o nouă putere (Evrei 8:10; Ezechiel 36:26; Psalmii 40:8). În vechiul legământ, Israel a făgăduit să asculte de poruncile lui Dumnezeu, în propria putere. Ei au declarat: „Vom face tot ce a zis Domnul!” (a se vedea Exodul 19:8; 24:3,7). Toate încercările de a se conforma în exterior legii lui Dumnezeu au dus la înfrângere amarnică. Legea pe care nu o putem păzi în puterea noastră ne condamnă (Romani 3:23; 6:23). În noul legământul, aparţinem unui nou Stăpân – Isus Hristos. Avem o inimă nouă şi o poziţie nouă înaintea lui Dumnezeu (Ioan 1:12; 2 Corinteni 5:17; Romani 8:1).
Din moment ce Pavel declară: „Nimeni să nu vă judece cu privire la Sabatul Bibliei”, nu este păzirea Sabatului nenecesară (a se vedea Coloseni 2:16-17)?
Acest pasaj, Coloseni 2:16-17 este unul dintre cele mai greşit înţelese pasaje din Biblie. Un principiu al interpretării Bibliei este să nu permiţi lucrurilor care sunt încă neclare să te reţină de la a face ceea ce înţelegi. Învățătura Bibliei privitoare la Sabat este clară. El a fost dat la creaţiune (Geneza 2:1-3). Isus l-a ţinut (Luca 4:16). Pavel l-a ţinut (Faptele apostolilor 13:42-44) şi va fi ţinut în cer (Isaia 66:22-23). Biblia menţionează două feluri de sabate: Sabatul zilei a şaptea şi sabatele anuale. Sabatul zilei a şaptea, instituit la creaţiune şi parte a legii Celor Zece Porunci, ne aminteşte săptămânal de Creatorului nostru iubitor, atotputernic.
Sabatul anual priveşte în special istoria lui Israel. Coloseni 2:16-17 afirmă clar: „Nimeni dar să nu vă judece cu privire (…) la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare.” Evrei 10:1 asociază legea umbrelor cu jertfele de animale. Ezechiel 45:17 foloseşte exact aceeaşi expresie în exact aceeaşi ordine ca în Coloseni 2:16-17 şi o asociază cu sistemul ceremonial de sărbători şi jertfe (daruri de mâncare, jertfe de băutură, sărbători, luni noi, sabate, care fac ispăşire pentru casa lui Israel). Leviticul 23:5-32 vorbeşte despre sabatele ceremoniale (Paştele, versetul 5; Azimile, versetul 6; pârga secerişului, versetul 10; primele roade, versetul 17; trâmbiţele, versetul 24; Sărbătoarea Corturilor, versetul 24; Ziua Ispăşirii, versetele 27-32; acestea sunt numite în mod specific „sabate”).
Aceste sabate anuale erau strâns legate de evenimente care arătau spre moartea lui Hristos şi a doua Sa venire. Ele erau stabilite de Dumnezeu să fie umbre sau tipuri ale lui Mesia care avea să vină. Leviticul 23:37 foloseşte limbajul din Coloseni 2:16-17 pentru a prezenta aceste sabate ceremoniale. Leviticul 23:38 deosebeşte sabatele ceremoniale de Sabatele de ziua a şaptea folosind expresia „afară de aceasta, să păziţi Sabatele Domnului”. Din moment ce Hristos a venit, aceste sabate-umbră ale legii ceremoniale şi-au găsit împlinirea în El. În schimb, Sabatul zilei a şaptea continuă să ne trimită înapoi la Dumnezeul Creator care ne-a făcut. Poporul lui Dumnezeu îl va păstra ca semn distinct al relaţiei lor cu El (Apocalipsa 14:12; Ezechiel 20:12,20).
Cum rămâne cu Romani 14:5? „Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui”. Până la urmă, chiar contează ziua?
Uneori este folositor să analizăm cu atenţie ce nu spune un text biblic, pe lângă ceea ce spune. Versetele 5 şi 6 nu spun nimic despre închinarea în Sabat. Ele vorbesc doar despre o zi. A spune că această zi la care se face referire e Sabatul, este o presupunere nefondată. Romani 14:1 dă tonul întregului pasaj, arătând că discuţia se concentrează pe „părerile îndoielnice” sau disputele pe subiecte îndoielnice. Este Sabatul zilei a şaptea, cel pus deoparte de Dumnezeu la creaţiune (Geneza 2:1-3) şi aşezat în miezul legii morale (Exodul 20:8-11), un subiect îndoielnic?
Cu siguranţă că nu! Cheia pasajului nostru se găseşte în Romani 14:6 care afirmă: „Cine face deosebire între zile pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile pentru Domnul n-o face. Cine mănâncă pentru Domnul mănâncă, pentru că aduce mulţumiri lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă şi aduce şi el mulţumiri lui Dumnezeu”. Problema abordată de Pavel se învârte în jurul zilelor de post, nu a zilelor de Sabat. Unii creştini evrei credeau că era important să se postească în anumite zile. Ei îi judecau pe alţii după standardele lor. Fariseii posteau de cel puţin două ori pe săptămână şi se lăudau cu aceasta (Luca 18:12). În Romani 14, Pavel arată că a posti sau a nu posti într-o anumită zi este o problemă care ţine de conştiinţa personală, iar nu una care priveşte porunca lui Dumnezeu.
Ucenicii nu s-au întâlnit în prima zi a săptămânii? A se vedea Faptele apostolilor 20:7.
Motivul pentru care se menţionează această întâlnire este că Pavel urma să plece a doua zi şi a înfăptuit o minune uimitoare, sculându-l pe Eutih din morţi. Este clar că acea întâlnire era una de noapte. Era partea întunecată a primei zile a săptămânii (versetul 8). În vremurile biblice, partea întunecată a zilei preceda partea luminoasă (Geneza 1:5).
Sabatul era ţinut de vineri seară la apusul soarelui până sâmbătă seară la apus (Leviticul 23:32; Marcu 1:32). Dacă această întâlnire era în partea întunecată a primei zile a săptămânii, atunci ea era de fapt o întâlnire de sâmbătă. Pavel s-a întâlnit cu credincioşii tot Sabatul.
El avea să plece a doua zi, duminică, aşa că întâlnirea a continuat până târziu în noaptea de sâmbătă. Următoarea zi, duminică, Pavel a călătorit pe jos spre Asos, apoi cu corabia la Mitilene. Traducerea „New English Bible” a versetului din Faptele apostolilor 20:7 confirmă de asemenea că aceasta era o întâlnirea din noaptea de sâmbătă, Pavel urmând să călătorească duminică. Dacă Pavel considera că duminica este sfântă în cinstea învierii, de ce şi-ar fi petrecut întreaga zi călătorind şi nu închinându-se? Cele înregistrate arată că Pavel era un păzitor al Sabatului (Faptele apostolilor 13:42-44; 16:12-13; 17:2; 18:4).
Putem şti cu siguranţă care zi este ziua a şaptea?
Sunt cel puţin patru surse din care ştim cu siguranţă că sâmbăta este ziua a şaptea.
- Biblia: ea arată clar că Isus a fost crucificat în ziua pregătirii (Luca 23:54). Urmaşii Săi cei mai apropiați s-au odihnit după lege în ziua Sabatului (Luca 23:56; Marcu 16:1). Cei mai mulţi creştini recunosc că Isus a murit vineri, ziua pregătirii; El S-a odihnit următoarea zi şi a înviat în prima zi, duminică. Sabatul este ziua dintre vineri şi duminică, sau ziua a şaptea – sâmbăta.
- Limbile: în mai mult de 140 de limbi din lume, cuvântul pentru ziua a şaptea, pe care noi o numim sâmbătă, este „Sabat”. Limbile atestă păstrarea Sabatului de-a lungul secolelor.
- Astronomia: astronomii de seamă ai lumii atestă faptul că ciclul săptămânal nu s-a schimbat niciodată. Centre precum „Observatorul Regal Naval” din Statele Unite şi „Observatorul Regal Greenwich” din Anglia confirmă existenţa unui ciclu săptămânal constant.
- Istoria: poporul evreu a ţinut cu grijă socoteala Sabatelor. Pentru mai mult de 4.000 de ani, ei au păstrat adevăratul Sabat sâmbăta.
Eu păzesc duminica în cinstea învierii. Ce e greşit? Oare Isus nu a înviat dintre cei morţi duminică?
Da, Isus cu siguranţă a înviat duminica! Dar El nu ne-a poruncit niciodată să ne închinăm duminica în cinstea învierii. La fel cum serviciul sfintei cine simbolizează moartea Sa (1 Corinteni 11:24,26), botezul simbolizează învierea Sa (Romani 6:1-6). Simbolul învierii lui Isus nu este închinarea în ziua soarelui, care a fost adoptată de creştinism de la Roma păgână care se închina la soare, ci frumoasa ceremonie a botezului, ca simbol al vieţii noi, transformate de puterea făcătoare de minuni a Duhului Sfânt. În mormântul care este apa botezului, omul cel vechi moare în mod simbolic şi este îngropat, în timp ce o nouă viaţă este înviată cu Hristos.
Nu este suficient dacă ţin o zi din şapte? De ce puneţi atât de mult accent pe Sabat?
Problema nu este una care ţine doar de zile. Ea ţine de stăpâni. Cu o mişcare abilă de înşelare, Satana a lucrat prin religia apostaziată ca să schimbe legea lui Dumnezeu (Daniel 7:25). El a aruncat adevărul la pământ (8:12). El a făcut o breşă în zidul adevărului lui Dumnezeu. Dumnezeu ne cheamă să reparăm această breşă păzind Sabatul Său (Isaia 58:12-13). Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Faptele apostolilor 5:29). A te închina în ziua a şaptea înseamnă a accepta autoritatea Domnului tău Creator, care a poruncit care zi trebuie păzită (Exodul 20:8-11). A accepta în deplină cunoştinţă de cauză o zi de închinare contrafăcută înseamnă a accepta instituţia creată şi stabilită de omul apostaziat. Atunci, adevărata întrebare este: ai cui robi suntem, ai lui Dumnezeu sau ai omului (Romani 6:16)? Dacă aş sărbători ziua mea de naştere în ziua de dinainte sau în ziua de după ea, acest lucru nu ar face ca nici una dintre aceste zile să fie ziua mea de naştere. Ziua de naştere a lumii este Sabatul biblic, ziua a şaptea. El este un memorial al Creatorului nostru iubitor. Nici o altă zi nu o poate înlocui.
A fost Petru primul papă? Ce a vrut să spună Isus când i-a zis lui Petru: „(…) pe această piatră voi zidi Biserica Mea” (Matei 16:18)?
Cezareea lui Filip era un centru al filozofiei greceşti, al logicii romane şi al religiei tradiţionale evreieşti. Isus S-a poziţionat de cealaltă parte a celor mai mari sisteme religioase şi politice, întrebând: „Cine zic oamenii că sunt?” (versetul 13). După ce ucenicii au răspuns: „Ioan Botezătorul (…), Ilie (…). Ieremia” (versetul 14), El întreabă: „Dar voi (…) cine ziceţi că sunt?” (versetul 15). Isus tânjea ca credinţa lor să fie întărită. El dorea să scoată de la ei o mărturisire despre Mesia. Petru a răspuns imediat: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” (versetul 16). Aceasta ar fi putut veni doar prin inspiraţia Duhului Sfânt. Isus confirmă credinţa lui Petru când declară: „Tu eşti Petru (Petros, o piatră mobilă), şi pe această piatră (această temelie de neclintit, care sunt Eu, Hristos) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” (versetul 18). Biserica este zidită pe Isus Hristos. El este piatra din capul unghiului care a fost lepădată de zidari (1 Petru 2:4-8). Petru a înţeles clar că piatra era Isus.
Pavel lămureşte problema în 1 Corinteni 10:4, afirmând: „(…) stânca era Hristos”. David declară: „Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul. Da, El este stânca şi ajutorul meu” (Psalmii 62:1-2). Nu este nicio altă temelie (1 Corinteni 3:11) în afară de Isus. Porţile locuinţei morţilor nu vor birui niciodată biserica Sa. Petru nu a înţeles misiunea lui Isus. Isus a spus: „Înapoia Mea, Satano” (Matei 16:23), arătând că Satana îl influenţa. Nu, biserica nu a fost zidită pe slăbiciunea lui Petru, ci pe puterea lui Isus. Petru a descoperit el însuşi acest adevăr răsunător. Isus a devenit sursa puterii lui, sentrul vieţii lui şi temelia pe care a stat.
Ce sunt „cheile Împărăţiei” pe care Isus i le-a dat lui Petru şi celorlalţi ucenici (Matei 16:19)?
Cheile deschid şi închid uşi. Isus a spus: „Eu sunt Calea (…). Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).
„Nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi” (Faptele apostolilor 4:12). Toată Scriptura mărturiseşte despre Isus (Ioan 5:39). Cărturarii şi fariseii luau de la oameni „cheia cunoştinţei” despre Mesia (Luca 11:52). Ei închideau cerul. „Cheile” pe care Isus i le-a dat lui Petru erau cuvintele Sale, învăţăturile Sale privitoare la felul în care bărbaţii şi femeile pot avea iertarea păcatelor, eliberarea de condamnare şi pacea, prin sângele Său vărsat şi prin moartea de pe crucea Calvarului. O cunoaştere a lui Isus, Mesia cel făgăduit, deschide cerul (Isaia 22:22).
Păzind cu totul Sabatul
Ionatan era uluit. Examenul său de licenţă era programat în Sabat. Să dea examenul ar fi însemnat să-şi încalce conştiinţa. El a stabilit o întâlnire cu profesorul său, i-a explicat situaţia şi a cerut crearea posibilităţii de a da examenul într-o altă zi. Profesorul l-a refuzat categoric. El i-a explicat că nu se făceau excepţii. Dacă i-ar fi permis lui Ionatan să dea examenul într-o altă zi, el ar fi deschis şi altora uşa ca să vină cu tot felul de scuze. Ionatan avea doar două variante: să dea examenul şi să termine facultatea sau să nu se prezinte şi să-l pice.
Cu siguranţă, Ionatan nu voia să piardă un întreg semestru. Nu s-ar fi bucurat că reia cursul în şcoala de vară. El s-a rugat fierbinte ca Dumnezeu să creeze posibilitatea ca el să dea examenul într-o altă zi afară de Sabat.
Când ziua examenului a venit, Ionatan a mers liniştit la biserică în dimineaţa de Sabat, crezând că Dumnezeu îi va onora încrederea. Sunt momente în care Dumnezeu lucrează cu putere, în mod miraculos, pentru a-Şi arăta măreţia. După examen, când profesorul mergea acasă de la facultate cu lucrările studenţilor în servietă, a fost jefuit. Singurul lucru care i-a fost luat a fost servieta cu foile de examen. Profesorului nu i s-a făcut niciun rău, dar servieta cu toate foile de examen a dispărut pentru totdeauna.
Pentru că absolvirea era la o distanţă de doar câteva zile, decanul a făcut un anunţ surprinzător. Fiecare student din an avea să primească note de trecere la examen. Nota finală avea să fie media testelor din timpul anului. Ionatan a fost copleşit de recunoştinţă pentru felul în care Dumnezeu a ascultat rugăciunea sa şi i-a onorat credinţa.
Dumnezeu binecuvântează credincioşia
Făgăduinţa lui Dumnezeu pentru urmaşii Săi credincioşi din vremurile Bibliei este la fel de valabilă şi astăzi. Domnul declară: „Căci voi cinsti pe cine Mă cinsteşte, dar cei ce Mă dispreţuiesc vor fi dispreţuiţi” (1 Samuel 2:30). Cuvintele Scripturii s-au împlinit de-a lungul secolelor. Ele ne vorbesc şi astăzi cu la fel de multă putere. Ele nu sunt mai puţin adevărate decât erau când au fost scrise cu mii de ani în urmă. „Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine şi de care vei avea parte dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău” (Deuteronomul 28:2). Dumnezeu făgăduieşte cele mai bogate binecuvântări celor care Îl ascultă. Aceasta este adevărat în special pentru cei care s-au angajat să păzească Sabatul zilei a şaptea în fiecare săptămână. La creaţiune, Dumnezeu „a binecuvântat ziua a şaptea” (Geneza 2:3). Orice este binecuvântat de Dumnezeu, este binecuvântat pentru totdeauna (1 Cronici 17:27). Din moment ce binecuvântarea veşnică a lui Dumnezeu este asupra Sabatului zilei a şaptea, suntem şi noi binecuvântaţi din belşug când îl păzim (Isaia 56:2).
Aceasta ridică câteva întrebări noi. Cum păzim Sabatul? Sunt unele activităţi incompatibile cu Sabatul? Sunt lucruri care vor îndepărta binecuvântarea Sabatului pentru noi? Care este scopul lui Dumnezeu pentru Sabat?
Dumnezeu nu ne dă o listă cu ce să facem şi ce să nu facem ca activităţi de Sabat. El nu oferă detalii pentru păzirea Sabatului minut cu minut. Dar El ne dă principii pentru o păzire corectă a Sabatului. Aceste principii ne ghidează. Ele modelează experienţa noastră din Sabat. Când Îl căutăm pe Dumnezeu în rugăciune, predându-I voinţa noastră, Duhul Sfânt ne va conduce într-o experienţă bogată a păzirii Sabatului. Să analizăm trei principii biblice, care ne vor ghida în păzirea Sabatului.
Principiul nr. 1: Sabatul este o zi dedicată închinării Creatorului nostru.
Esenţa păzirii Sabatului este închinarea. În Sabat, proclamăm cu bucurie, împreună cu toată oştirea cerului: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” (Apocalipsa 4:11).
Am fost creaţi de un Dumnezeu iubitor. În fiecare Sabat, Îi mulţumim când ne închinăm Lui ca şi Creator. Potrivit cu Leviticul 23:3: „Şase zile să lucraţi, dar ziua a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare sfântă.” Sabatul este „o adunare sfântă” – o reuniune sacră a poporului lui Dumnezeu pentru închinare şi laudă.
De-a lungul secolelor, poporul ales al lui Dumnezeu, poporul evreu, I s-a închinat în fiecare Sabat. În Noul Testament, Isus ne oferă un exemplu de păzire a Sabatului. Evanghelia lui Luca prezintă astfel obiceiurile lui Isus din Sabat: „A venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească” (Luca 4:16). Pentru Isus, Sabatul era o zi de părtăşie cu Dumnezeu în închinare. Când poporul lui Dumnezeu se adună să cânte laude Numelui Său, să studieze cuvântul Său, să-L caute în rugăciune şi să aibă părtăşie unii cu alţii, ei sunt binecuvântaţi din belşug. Isus lăsa la o parte uneltele în tâmplăria lui Iosif şi în fiecare Sabat participa la închinarea din sinagogă. Închinarea din Sabat era importantă pentru Isus. Obiceiul, sau practica Sa, era să-L laude pe Tatăl ceresc, să Se lase absorbit de cuvântul Său şi să aibă părtăşie cu poporul Lui în fiecare Sabat.
Creştinii din Noul Testament se întâlneau în fiecare Sabat pentru a-şi reînnoi puterea spirituală. Ei se adunau pentru a se încuraja unii pe alţii. Ei au urmat sfatul apostolului Pavel adresat evreilor, când a spus: „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie” (Evrei 10:24-25). În fiecare Sabat, Dumnezeu ne cheamă să găsim împlinirea deplină în închinare. Sabatul este o pregustare a cerului. În planul ceresc, Dumnezeu ne permite să experimentăm veşnicia în fiecare săptămână, când intrăm în bucuria închinării din Sabat. În Sabat, dăm prioritate închinării, nu lucrului. Sabatul ne eliberează din strânsoarea alergării zilnice. În Sabat, suntem liberi de povara câştigării existenţei, ca în schimb să experimentăm viaţa la cel mai înalt nivel posibil.
A patra poruncă este prea simplă pentru a fi înţeleasă greşit. Dumnezeu ştia că dacă El ne va da doar sfaturi bune, mulţi dintre noi le vom ignora, aşa că ne-a dat o poruncă: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea” (Exodul 20:8-10). Dumnezeu spune: „Adu-ţi aminte”, dar majoritatea lumii a uitat. Putem sfinţi doar ceea ce Dumnezeu a sfinţit. Nicio altă zi nu poate înlocui Sabatul, pentru că Sabatul este singura zi pe care Dumnezeu a sfinţit-o. A pune accentul mai mult pe lucru, decât pe închinare, pângăreşte ziua pe care Dumnezeu a sfinţit-o şi Îl dezonorează pe Dumnezeu.
Isus a spus: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32). Adevărul despre închinarea din Sabat ne eliberează de povara lucrului neîntrerupt. În fiecare Sabat, un Dumnezeu atotputernic şi Creator iubitor ne aduce aminte că valoarea noastră interioară nu depinde de cât de multe realizăm. Suntem chemaţi de la muncă la închinare.
Milioane de oameni îşi găsesc identitatea în ceea ce fac. Munca lor îi defineşte. Sabatul ne invită să ne găsim adevărata valoare nu în ceea ce facem, ci în ceea ce suntem. Sabatul ne îndeamnă să descoperim valoarea noastră veşnică în ochii lui Dumnezeu.
Revoluţia franceză
În timpul Revoluţiei franceze, odată cu răsăritul aşa-numite Epoci a Raţiunii, francezii au adoptat ceea ce au numit „calendarul republican” sau „calendarul revoluţionar” francez. Acest calendar a fost folosit de francezi timp de doisprezece ani, din 1793 până în 1805. El a eradicat ciclul săptămânii de şapte zile, a anulat ziua de închinare şi a creat o săptămână de zece zile. Toţi muncitorii lucrau nouă zile, iar în ziua a zecea aveau o zi de odihnă şi veselie.
Napoleon Bonaparte a înlăturat calendarul revoluţionar cu săptămâna sa de zece zile şi a poruncit ca Franţa să se întoarcă la ciclul săptămânii de şapte zile. Muncitorii francezi nu dădeau deloc randament folosind acest nou calendar de nouă zile de lucru şi o zi de odihnă [1]. Este un ritm natural în ciclul săptămânii de şapte zile care ne conduce la închinarea faţă de Creator. A ignora ciclul săptămânal din Eden, dat la creaţiune, înseamnă a ne face vulnerabili la epuizare fizică, mentală şi emoţională. Dumnezeu ne-a creat pentru El însuşi. Angajamentul de a sfinţi Sabatul face o diferenţă enormă în vieţile noastre.
Am călătorit în mai mult de şaptezeci de ţări vorbind despre Isus şi adevărurile cuvântului Său şi am văzut mii de oameni luând poziţie pentru a-L urma şi a păzi Sabatul Său sfânt. Unii dintre aceşti oameni au trecut prin încercări serioase pentru a păzi Sabatul. Mulţi au fost ameninţaţi cu pierderea slujbelor lor. Angajatorii le-au spus direct că dacă nu vin la lucru în Sabat, vor fi daţi afară. Din nou şi din nou, L-am văzut pe Dumnezeu făcând minuni.
Experienţe ale păzirii Sabatului
Sandra lucra la poşta din Illinois, Statele Unite. Deşi avea deja vechime, şeful ei a ameninţat-o cu pierderea slujbei dacă nu va lucra în Sabat. Am început să ne rugăm fierbinte pentru Sandra. Am cerul împlinirea făgăduinţei lui Hristos din Matei 6:33-34: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine”. În mod miraculos, şeful Sandrei a revenit asupra deciziei iniţiale. Ea şi-a păstrat slujba şi a primit Sabatele libere.
Rodger şi-a închis magazinul în Sabat. Din moment ce aproape 30% din profit era câştigat în acea zi, prietenii lui au crezut că a înnebunit. Ei chiar aveau impresia că şi-a pierdut minţile. Rodger a pus un semn în geamul magazinului pe care scria: „Închis în Sabatul biblic”. Primele săptămâni au fost grele. Cifra vânzărilor era jos, dar în mod surprinzător, ea a început să crească treptat. Rodger a cerut împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu: „Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre după bogăţia Sa, în slavă” (Filipeni 4:19). El a descoperit că Dumnezeu este credincios. Problema păzirii Sabatului cere încredere. Avem suficientă încredere în Dumnezeu încât să ne punem întreaga viaţă în mâinile Sale? Credem că El Se va îngriji de noi dacă Îi suntem credincioşi?
Decizia de a nu lucra în Sabat este extrem de dificilă pentru mulţi oameni. Avem ipoteci imobiliare sau chirii lunare, rate la maşină, facturi şi o grămadă de altă cheltuieli care trebuie acoperite. Dumnezeu nu ne dă întotdeauna o slujbă mai bună şi mai bine plătită, dar dacă decidem să-I fim credincioşi, El ne va împlini întotdeauna nevoile. Când facem ceea ce este corect, El ne va da un simţământ interior al satisfacţiei. Onoarea Tronului Său stă în spatele făgăduinţelor pe care le-a făcut. Din moment ce „este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă” (Evrei 6:18), putem fi absolut siguri că El va lua asupra Sa responsabilitatea de a ne asigura împlinirea nevoilor vieţii, dacă Îi suntem credincioşi.
Închinarea din Sabat este esenţială pentru o viaţă spirituală sănătoasă. Dacă vrem să creştem în Hristos, închinarea săptămânală din Sabat este vitală.
Principiul nr. 2: Sabatul este o zi pusă deoparte în mod exclusiv pentru reînnoire fizică, mentală şi spirituală.
Israeliţii s-au îndepărtat de Dumnezeu când au necinstit Sabatul. În zilele profetului Neemia, activităţile obişnuite ale vieţii înlăturau sacralitatea Sabatului. Israeliţii erau influenţaţi de vecinii lor păgâni. Neemia descrie situaţia în felul următor: „Pe vremea aceea, am văzut în Iuda nişte oameni călcând la teasc în ziua Sabatului, aducând snopi, încărcând măgarii cu vin, struguri şi smochine şi cu tot felul de lucruri şi aducându-le la Ierusalim în ziua Sabatului. Şi i-am mustrat chiar în ziua când îşi vindeau mărfurile” (Neemia 13:15).
Neemia era îngrijorat. Sabatul lui Dumnezeu devenise o zi obişnuită, ordinară. Ziua Creatorului nostru, pusă deoparte pentru înnoire spirituală, fizică şi mentală devenise o zi de trudă obositoare. Ziua eliberării din robia cumpărării şi vânzării, a muncii şi a câştigului, a fost denaturată, devenind o zi lucrătoare obişnuită. Neemia nu putea să rămână tăcut. Cuvintele lui au răsunat ca un tunet pe străzile Ierusalimului. „Am mustrat pe mai-marii lui Iuda şi le-am zis: «Ce înseamnă această faptă rea pe care o faceţi pângărind ziua Sabatului?»” (versetul 17). Principiul este simplu. Când devenim atât de absorbiţi de lucrurile pământeşti încât le uităm pe cele veşnice, pângărim Sabatul. Cartea lui Isaia prezintă o idee profundă:
„Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării” (Isaia 58:13-14).
Cu alte cuvinte, vom fi binecuvântaţi din belşug.
O mărturie personală
Când am devenit creştin, jucam baschet la o echipă de liceu din Norwich, Connecticut. Echipa noastră se calificase pentru campionatul din New England. Acesta era un lucru palpitant pentru un grup de adolescenţi dintr-un oraş mic. Turneul urma să aibă loc de joi până duminică în Springfield, Massachusetts, ceea ce presupunea să joc baschet toată ziua Sabatul şi, bineînţeles, să lipsesc de la închinare. De puţin timp începusem să înţeleg importanţa Sabatului Bibliei şi să merg la biserică în Sabat. Să încalc Sabatul însemna pentru mine să fiu neascultător faţă de Hristos.
Sabatul era un simbol al loialităţii faţă de Dumnezeul căruia Îi slujeam. Mă confruntam cu o situaţia dificilă. Să stau acasă şi să păzesc Sabatul sau să călătoresc cu echipa de baschet şi să fac ceea ce aş fi vrut în mod natural să fac? Mintea mea a început să analizeze posibilităţile. Ce era greşit în a mă duce la meci de această singură dată? Dar adânc în inima mea, ştiam că a participa la turneul de baschet şi a nu respecta Sabatul ca zi a Domnului ar fi fost o încălcare a propriei conştiinţe.
Voiam foarte mult să merg, dar o întrebare continua să apară în mintea mea: „Ce este mai important, baschetul sau Isus?” În acel chin sufletesc, am sunat-o pe o creştină evlavioasă care devenise un fel de mentor spiritual pentru mine. Când i-am cerut sfatul, ea mi-a răspuns foarte direct: „Mark, fii credincios faţă de Isus”. Bazându-mă pe sfatul ei şi pe convingerea mea interioară, am decis să nu particip la turneu. Părea că îmi ruinasem toate şansele de a călători, a dormi într-un hotel, a mânca în restaurante şi a vedea lumea.
Când privesc înapoi la această experienţă, nu pot să nu zâmbesc. Ulterior am avut ocazia de a călători în ţări de pe tot cuprinsul globului împărtăşind dragostea şi adevărul lui Dumnezeu. Am avut bucuria de nedescris de a vedea oameni care vin la Hristos din Montreal până la Moscova, din Rusia până în Rwanda, din Chile până în China. Dumnezeu mi-a îmbogăţit incomensurabil viaţa de când am luat acel angajament iniţial. Renunţarea la visurile mele mi-a permis să urmez visurile lui Dumnezeu pentru viaţa mea. Poate credem că facem mari sacrificii pentru Dumnezeu, dar El ne dă înapoi mult mai mult.
Apostolul Petru I-a spus lui Isus: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat” (Marcu 10:28). Aproape că îl poţi auzi pe Petru întrebându-se cu voce tare: „Ce vom primi în schimb?” Isus îi dă lui Petru un răspuns remarcabil: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri, iar în veacul viitor, viaţa veşnică” (Marcu 10:29-30). Cu alte cuvinte, Isus spune: „Da, când Îmi dai viaţa ta, vei avea provocări, dar la orice ai renunţa, îţi voi da de o mie de ori mai multe binecuvântări.” Când luăm decizia de a-L urma pe Isus, El Îşi dă cuvântul că va împlini nevoile noastre şi că ne va umple vieţile cu bucurie, pace, împlinire şi sens. Pot mărturisi cu toată convingerea că Dumnezeu Îşi împlineşte cu credincioşie cuvântul.
Una dintre cele mai mari binecuvântări pe care Dumnezeu ni le dă este odihna de Sabat. Cum putem stabili un preţ pentru odihna fizică, mentală şi spirituală care înviorează şi pe care Isus ne-o dă când păzim Sabatul Său? Nu pot evalua binecuvântarea Sabatului lui Dumnezeu pentru mine. Credeţi-mă, acest timp de odihnă spirituală este o parte esenţială a vieţii mele. Mă face să pot continua cu programul meu agitat. M-a ajutat să întăresc legăturile cu familia mea. Astfel ajungem la al treilea mare principiu biblic privitor la Sabat.
Principiul nr. 3: Sabatul este o zi în care să construim relaţii mai apropiate cu familia şi prietenii noştri şi să fim o binecuvântare pentru cei de lângă noi, prin slujire.
Lasă-ţi mintea să meargă înapoi la frumuseţea şi splendoarea Edenului. În ziua a şasea, Dumnezeu i-a creat pe Adam şi pe Eva. Biblia relatează: „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune” (Geneza 1:31). În acea Grădină splendidă, nu era păcat, boală, suferinţă sau moarte. Din moment ce Dumnezeu este dragoste şi noi suntem creaţi pentru a iubi, Dumnezeu le-a dat primilor noştri părinţi un dar al iubirii – Sabatul (1 Ioan 4:8; Geneza 2:1-3). Prima zi pe care Adam şi Eva au petrecut-o în întregime împreună a fost Sabatul. Primele lor momente intime de părtăşie şi comunicare au fost în Sabat. Sabatul este o zi pentru întărirea relaţiilor. El ne dă un timp pe care să-l petrecem cu Tatăl ceresc şi unul cu celălalt. Este o zi în care să investim în a ne întări relaţia cu Dumnezeu şi cu cei pe care îi iubim.
Simţi vreodată că săptămâna trece repede şi timpul pentru familie este restrâns? Unele studii arată că taţii petrec mai puţin de două ore pe săptămână doar cu copiii lor. Sabatul ne aminteşte în fiecare săptămână de ceea ce este cu adevărat important.
Herman Wouk, dramaturgul evreu, nu poate trăi fără Sabat. El arată cum Sabatul este o insulă a păcii în haosul societăţii din Broadway. La apusul soarelui în seara de vineri, el părăseşte stresul teatrului plin de agitaţia lansării piesei în doar câteva ore. Când ajunge acasă la îmbrăţişarea caldă a soţiei şi la zâmbetele copiilor, el este înconjurat de relaţii pline de dragoste. Se aprind lumânările. Masa este aşezată. Famila mănâncă împreună şi are părtăşie. Copiii pun întrebări şi lumea show business-ului este uitată. Când Wouk se întoarce la teatru în seara de sâmbătă după apus, lucrurile sunt aşa cum le-a lăsat, dar el este schimbat. Sabatul relaxant, întăritor l-a adus mai aproape de Dumnezeu şi de familia sa[2].
Un coleg a remarcat de faţă cu Wouk, după ce acesta a venit înapoi la teatru într-o seară de sâmbătă: „Nu sunt invidios pe religia ta, dar sunt invidios pe Sabatul tău”[3]. Cine nu ar vrea să petreacă o zi construind relaţii mai bune cu cei pe care îi iubeşte?
Pentru Isus, Sabatul era despre relaţiile de dragoste. Era despre slujire. Acesta este motivul pentru care Isus a făcut numeroase minuni în Sabat. În Sabat, Isus a descoperit omenirii suferinde mila Tatălui. Când liderii religioşi ai iudeilor L-au criticat că vindeca în Sabat, Isus a afirmat: „(…) este îngăduit a face bine în zilele de Sabat” (Matei 12:12). Sabatul este o zi în care să facem bine. Ai un vecin bolnav? Îi poţi duce o farfurie fierbinte cu supă delicioasă făcută acasă. Ai auzit de un prieten că este trist? Sună-l pentru a-l încuraja. Ai văzut că văduva din colţul străzii este singură? Invit-o la masa de prânz.
În Sabat, ne amintim de Creatorul nostru. Nu este niciun loc mai bun în care putem face aceasta decât în natură. Timp de ani de zile, am petrecut împreună cu soţia mea multe după-amiezi de Sabat mergând pe munte, când copiii noştri creşteau. Chiar şi acum, deşi copiii au crescut şi s-au căsătorit, petrec des Sabatul în natură cu soţia mea. Ne face plăcere să experimentăm împreună frumuseţea naturii. Să mergem pe cărări de lângă casa noastră, să ascultăm cântecul păsărilor, să vedem uneori o căprioară şi să simţim mirosul plăcut al florilor sălbatice ne relaxează trupurile obosite şi ne ridică sufleteşte pentru o altă săptămână.
Sabatul nu este o corvoadă, ci ne dă viaţă. Sabatul nu este o povară; este o binecuvântare. Sabatul este mult mai mult decât o datorie; este o desfătare.
Dacă nu ai experimentat încă bucuria înălţătoare a închinării din Sabat, de ce să nu începi în această săptămână? Dacă nu ai intrat în pacea odihnei de Sabat, de ce să nu începi acum? Dacă ţi-ar plăcea să ai o relaţie mai apropiată cu cei dragi, experienţa Sabatului te aşteaptă. Sabatul nu este doar un subiect care să fie dezbătut – este o bucurie care să fie experimentată. De ce să nu experimentezi tu însuţi binecuvântările Sabatului? Cu braţele larg deschise, Isus spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.”
- „Calendarul republican francez”, Wikipedia.com, https://ro.wikipedia.org/wiki/Calendarul_republican_francez
- Herman Wouk, „This Is My God” („Acesta este Dumnezeul meu”), Back Bay Books, New York, 1992, pp. 45-46
- Ibidem, p. 46
